[Fani71]

Un raspuns la o postare mai veche:

În prealabil postat de anna21

O concluzie la care am ajuns eu: este mult mai usor sa faci un lucru daca te hotarasti din start ca nu-l faci pt tine. O zi buna in care fac multe este o zi in care nu ma gandesc la ce vreau eu.
Daca ma gandesc la ceea ce-mi doresc eu.. gata, toata ziua va trece aiurea, ma voi simti nedreptatita ca de ce numai eu fac aia si ailalalta, de ce nu sunt apreciata etc..
Deci spalatul vaselor, gatitul, spalat pe jos, strans jucarii, spalat copii, teme cu ei, citit carti copiilor (ca totusi le citesc, dar nu povesti).. astea sunt datorie. Asta am eu de facut, pur si simplu.. nu mi se pare firesc sa ma gandesc ca e ceva ce fac pentru Dumnezeu (ca ar implica sa ma mandresc ca fac ceva. Dar in realitate este de ras..)
Si revin.. eu nu fac asceza. Eu abia ma straduiesc sa indeplinesc niste porunci acolo. Si cele mai importante nu le implinesc. (Chiar am un stil de viata foarte confortabil.)

Eu am invatat ca trebuie sa incercam sa facem tot ceea ce facem 'a pentru Domnul' (asa zice sf Pavel).
Ca nu reusim decat in mica masura, la inceput, nu este un motiv sa excludem toate aceste activitati pe care le facem din datorie sau dragostea de copii si sot (deci nu 'direct' pt Dumnezeu) ca fiind potential facute pentru Dumnezeu. Caci datoria eu o vad ca venind de la Dumnezeu, creatorul tuturor si izvorul tuturor bunatatilor. Facem, modest, ce putem. Nu ne dam mari ca spalam vasele pentru Dumnezeu, nu asta vroiam sa spun.
Intr-un fel, astea sunt poate lucruri pe care daca le facem cat putem noi de bine ne apropie mai mult de Dumnezeu decat un lucru pe care noi zicem ca il facem pentru Dumnezeu - postul, de exemplu. In pilda cu Judecata de ex., Hristos nu ii pune ln dreapta Sa pe cei care au postit, ci pe cei care si-au ajutat aproapele, zicand ca 'pe El l-au ajutat' (iar ei nici nu stiau asta! ca se mira: cand te-am vazut noi flamand, etc?)
Sa stii ca sunt de acord cu ce zici, ca in cuplu fiecare trebuie sa se gandeasca la celalalt. Viata de cuplu este o daruire continua. Si de asta este o cale spre mantuire.
Poate parea departe de subiect aceasta discutie dar mie mi se pare ca nu este, pentru ca e vorba de viata de cuplu in general si importanta ei pentru drumul nostru catre Dumnezeu.

În prealabil postat de anna21

Duhovnicul mi-a pus in fata propria constiinta.Atat.
Depinde foarte mult cum prezinti lucrurile duhovnicului. Te plangi? Duhovnicul te mangaie, spui ca nu mai poti, duhovnicul iti va usura povara. Dar in final esti tu fata de tine. Si ramane intrebarea: te-ai indreptatit pe tine in fata duhovnicului?
(etc.. nu cred ca are rost sa elaborez. )
Sa nu crezi ca nu ma ingrijesc.. ba da. Merg la sala, imi vopsesc parul, port doar lucruri care imi "vin bine" etc...
Dar pur si simplu am obosit de astea si ma intreb ce rost are. Toate inghit timp, bani, energie. Si astea le facem pt Dumnezeu, zici?
Eu zic ca nu.

Deci, pana la urma, tu ti-ai impus anumite reguli stricte pentru ca asa ti-a spus constiinta. Dar mai jos scriai ca trebuie sa facem ascultare, nu sa cautam in canoane daca ce ne-a spus duhovnicul se gaseste in canoane ;-)
Cum scriam mai sus, mi se pare ca un duhovnici intelept intotdeauna tine seama de cum este fiul lui spiritual, ce este bine pentru el, si cu ce pareri vine la spovedanie.

Interesant, eu una nu merg nici la sala, nu imi vopsesc nici parul si nu ma fardez. De imbracat ma imbrac cum mi se pare mie ca imi sta bine dar cu un buget minimal. Nu m-am gandit niciodata ca ar trebui sa acord timp si mai putin decat atat felului cum arat, in post. M-am gandit poate doar ca nu prea se cuvine sa merg la coafor tocmai in saptamana mare , asta da ;-)
Nu zic ca aceste lucruri le facem neaparat pentru Dumnezeu, aici fiecare sa se cerceteze pe sine. Dar mi se pare ca este normal sa facem un efort pentru a ne ingriji, atat pentru sot, cat si pentru cei din jur, daca suntem mireni. Si in masura in care este un fel de datorie, este pentru Dumnezeu.
In rest, pot intra aici si slabiciuni omenesti, dar cred ca nu este asa important.. Cred ca in general avem pacatemai mari cu care trebuie sa ne luptam mai intai.

În prealabil postat de anna21

Deci postim ca sa ne bucuram apoi de aceleasi lucruri?
Cum vine asta sa renunti la ceva ca sa te poti bucura apoi de acel lucru? Ca daca ai renuntat presupun ca acel lucru a devenit indiferent, nu?
Nu-l mai cauti apoi.. ca stai ca-i miercuri, ca-i joi, ca in fond nu conteaza ziua, important e sa fii cu sotul. Pai esti patimas sau nu?
Si sa stii ca nu ma bucura mancarea in sine de sarbatori.. deci argumentul acesta nu tine. Mai degraba e cum zice Jane.
Tu pornesti de la premisa ca altii sunt aceia pasionali (relatie pasionala cu creatia, cum ai zis). Aceia care fac excese, aceia care fac cine stie ce lucruri ciudate.
Dar de ce nu suntem chiar noi? Eu si tu?

Nu postim numai ca sa ne bucuram dupa aia de acel lucru, dar si.
Postim:
- ca sa ne dam seama ca Dumnezeu este Primul (omul nu traieste numai cu paine, ci si..)
- ca sa invatam sa invatam sa avem o relatie nepasionala cu creatia (o relatie asa cum a vrut-o Dumnezeu in rai), o relatie curata adica, sa nu punem creatia inaintea lui Dumnezeu ci sa o traim 'euharistic' (adica, dand multumire si vazand prin ea tot pe Dumnezeu) Aici intra bucuria de dupa post.

Nu am zis calaltii sunt cei care au aceasta relatie pasionala: noi toti o avem! (sigur ca si eu o am - si incerc sa scap de ea si eu) De aici importanta postului. Niciodata nu am negat asta. Ce am negat a fost doar interpretarea ta ca postul ar fi starea fireasca a omului, si doi, ca postul ar fi o lege imuabila cu reguli de neinfrant (ca altfel esti in pacat).

În prealabil postat de anna21

Apropo de scopul vietii.. obosita de atatea discutii pe thread despre cum trebuie sa ne bucuram (sau nu!) de cele lumesti.. in drum spre gradinita mi-am intrebat copilul: " Ma gandesc oare.. de ce traiesc oamenii atat de multi ani?"
Si copilul mi-a raspuns prompt: "oamenii traiesc multi ani ca sa aibe timp sa-L cunoasca pe Dumnezeu"
Si mi-am iscodit copilul: "Si daca omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu toata viata?"
Copilul:"A trait degeaba."

Foarte simplu. (sper sa nu uite si el asta pana creste mare)
De ce oare adultii se complica ingrozitor cautand acolo unde nu este nimic de gasit?

Da, asta este sensul vietii. Dar Dumnezeu crezi ca vrea sa il cunoastem numai prin rugaciune cu cuvinte si post, cand el ne-a dat toate celelalte lucruri pe care trebuie majoritatea oricum sa le facem de dimineata pana seara? Nu si prin ele, toate, il gasim pe Dumnezeu?