@topcat
continuare
despre credinta(2)
Indoiala nu e necredinta, ci cumpana dintre credinta si necredinta; de fapt, ea e credinta, dar putina.
Acum e momentul sa va spun ca ea, credinta nu e o insusire oarecare, nu e un sentiment sau o simpla virtute morala, ci e putere, e dinamica spirituala care se manifesta cantitativ. Credinta poate fi, totodata, multa, putina sau putintica, iar efectele ei sunt pe masura acestor cantitati. Daca e totala, poate muta muntii din loc. Daca e putina, si rezultatul lucrarii ei va fi modest. Pentru ca ea sa produca un anumit efect e necesar ca ea sa aiba o putere corespunzatoare.
Am sa va dau un exemplu. Dupa cum se stie, metalele au grade de topire specifice. Sa zicem ca un metal se topeste la o temperature de 1250 de grade. Furnalul dezvolta o caldura din ce in ce mai ridicata, care ajunge la 1000, 1100, 1200 de grade – sau chiar ceva mai mult - dar dintr-un motiv oarecare (combustibilul nu e de cea mai buna calitate, sa zicem) se opreste aici. Temperatura e foarte mare, dar nu destul de mare, deci putina. Daca nu atinge 1250 de grade, metalul nu se topeste; si, daca nu se topeste, caldura e inutila, fiindca nu si-a atins scopul; de fapt, e ca si cum n-ar fi.
Iar acum, doua exemple din Noul Testament. V-am amintit de Iisus umbland pe valuri. La un moment dat, Petru ii spune: “Doamne, daca esti Tu, porunceste si vin la Tine pe apa”,
Acest “daca” e deja un semn de indoiala. Domnul il cheama, Petru merge pe apa, dar, uitandu-se imprejur, incepe sa se scufunde, cere ajutor, Domnul i-l da si-l dojeneste bland: “Putin credinciosule, de ce te-ai indoit?”
Intr-o alta imprejurare, ucenicii L-au intrebat pe Domnul de ce ei nu fusesera in stare sa scoata demonul dintr-un copil lunatic. Raspunsul: “Din pricina putinei voastre credinte”. E sigur ca apostolii, incercand sa scoata demonul, nu au crezut total, fara nici o rezerva, ca o pot face;
s-au indoit si s-au dat batuti. Tatal copilului a venit apoi la Hristos si I s-a adresat lui Lui:
“ daca Tu poti face ceva, fie-ti mila”. Deci a pus inainte un dubitativ: “daca”.
Iar Domnul ii raspunde tot printr-un dubitativ: “Daca tu poti crede, toate ii sunt cu putinta celui ce crede”
Asadar, inerenta firii omenesti, indoiala nu e de dorit, dar ni se poate intampla. Important este ca ea sa nu te duca la necredinta, ci dimpotriva. Pentru aceasta e de trebuinta si rugaciunea, caci credinta e o virtute teologica si, prin urmare, poate fi dobandita ca un dar al lui Dumnezeu : “cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” a exclamat catre Iisus tatal copilului lunatic.
Si acum, sa ne intoarcem la Toma. Dupa cateva zile, el se afla impreuna cu cei 10 intr-o incapere cu usile incuiate, cand Domnul le-a aparut in mijloc, binecuvantandu-i .
Adresandu-i-se, Domnul i-a oferit ranile din maini, din picioare si din coasta, indemnandu-l sa le pipaie si sa creada.
Iubitii mei, de abia acum ii putem spune Apostolului “Toma necredinciosul”. Daca pana in acest moment era doar un sceptic, acum si aici devine, pentru cateva minute, necredincios. De ce? Pentru ca cum si aici, el constatase un fapt uluitor: Domnul aparuse in mijlocul lor, asa dintr-o data, salutandu-i. Dar aceasta se petrecea intr-o incapere care, chiar si la ora aceea, avea usile incuiate. V-am spus ca apostolii erau inca stapaniti de frica. (aici as face o paranteza: nici cei 10 apostoli care-L vazusera pe Iisus inviat, nu aveau o credinta totala, neconditionata : credinta totala presupune si prezenta curajului : un Iisus inviat era nu numai un biruitor al propriei sale morti dar si garantia puterii absolute asupra dusmanilor, garantia ca El isi apara ucenicii de rautatea acestora, ceea ce i-ar fi indreptatit sa iasa la lumina. Dar n-au facut asa: curajul il vor dobandi de abia in ziua pogorarii Duhului Sfant, cand ei insisi vor dechide usile incuiate si vor aparea, plini de intelepciune si indrazneala in fata multimilor. )
Dar inainte de a merge mai departe, vreau sa va mai spun ceva. Episodul Lui Toma se afla istorisit numai in Evanghelia a patra, cea a Sf. Ioan.
Se stie ca Sf. Ioan Evanghelistul a trait mult si ca, spre sfarsitul vietii sale, a aparut erezia si secta dochetistilor (gr. dokeo = a (se) parea ) , care pretindeau ci Iisus Hristos nu a avut trup real, ci unul aparent si ca, in consecinta, nici suferinta Sa de pe cruce nu ar fi fost reala, ci aparenta. Sfantul Ioan i-a combatut pe dochetisti in doua din epistolele sale, denuntandu-I ca amagitori si antihristi.
Iata, deci si ratiunea practica, misionara pentru care el a introdus in Evanghelia sa drama de constiinta a lui Toma.
De ce tocmai acum si aici devine Toma cu adevarat necredincios? Pentru ca, acum si aici, se izbeste de marea dilemma: daca Domnul are trup real, cum de a patruns prin pereti? Iar daca are trup aparent, cum de se lasa pipait? Din aceasta dilemma nu se poate iesi, caci la capatul fiecarei incercari sta imposibilul.
Toma ceruse proba tactila, iar Domnul i-o ofera acum cu o siguranta vecina cu porunca. Apostolul isi da seama ca chiar daca L-ar asculta pe Domnul si i-ar pipai ranile, dilema lui ramane intreaga. El nu are decat sa-I cada in genunchi si sa exclame: “Domnul meu si Dumnezeul meu”! ceea ce inseamna ca Domnul nu e altcineva dacat invatatorul , iar invatatorul nu e altcineva decat Dumnezeu.
In final, Iisus ii spune lui Toma: “pentru ca M-ai vazut, ai crezut”. Va rog, fratilor , sa retineti, nu spune : “pentru ca M-ai pipait, ci pentru ca M-ai vazut”. Asadar, simtul vazului, pe care se rezemase indoiala, devine acum certitudine, dar nu ca rezultat al probei solicitate, ci pur si simplu ca act de credinta.
Trebuie sa admitem, iubitii mei, ca chiar si acum dupa toate cel petrecute, dilema lui Toma ramane intreaga. De ce? Pentru ca Toma nu stie un lucru pe care-l va afla mai tarziu, mai ales prin Apostolul Pavel: natura trupului lu Iisus de dupa Inviere, trupul material de carne si oase, pe care Domnul il avea de la Fecioara Maria, devenise prin Inviere, trup indumnezeit, duhovnicesc.
El trecuse dintr-o stare de existenta in alta stare de existenta, dar ramanand acelasi. Pentru o mai buna intelegere, va dau un exemplu pamantesc la indemana oricui: se stie ca apa se prezinta sub trei stari- lichida, care e cea obisnuita, solida, sub forma de gheata sau zapada si gazoasa, sub forma de abur. Ea, insa, indiferent de starea in care se afla, ramane aceeasi, cu aceeasi compozitie chimica, adica doua molecule de hidrogen si una de oxigen. Ca sa devina gazoasa, gheata trebuie mai intai sa treaca prin starea lichida.
Exista insa in natura si asa-zisele substante volatile, cum e camforul, care din starea solida trece direct in cea gazoasa. Exemplele acestea pot sa para cam grosolane in raport cu ceea ce vreau sa va spun, dar doresc din toata inima ca fratiile voastre sa aveti o cale de acces catre acest uimitor fenomen al transfigurarii materiei.
|