[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (IV)

Reporter: În acelaşi loc?

Marian Zidaru: În aceeaşi zonă, Pucioasa. În paralel cu această lucrare, o persoană care a avut grijă de sfânta Virginia, cât timp ea a fost în viaţă, primea o comunicare de la Dumnezeu, dar a păstrat această taină – din porunca lui Dumnezeu – până în această perioadă. De curând Dumnezeu a coborât cuvânt prin această persoană. De data aceasta cuvântul este auzit, nu mai coboară în trup adormit, ci e direct auzit. Cei care s-au alăturat acestui fenomen, cu credinţă, au transformat acest cuvânt în faptă, realizând locul de la Pucioasa, despre care se iscă atâtea poveşti, care mai de care mai fabuloase.

(Observaţia 13: M. Z. dezvăluie aici un adevăr de o importanţă capitală: sucesoarea la “proorocie” a Mariei este “o persoană”. Una singură, nu paisprezece, aşa cum vor minţi liderii pucioşi în continuare, ani de-a rândul, ca să sporească în credibilitate “fenomenul” prin care “vorbeşte Dumnezeu” la Pucioasa. Este vorba de Mihaela Tărcuţă, cea care, într-adevăr, avut grijă de Virginia Tudorache-Stoica în ultimii ani de viaţă [1979-1980]. Prin felul cum se exprimă [“De curând Dumnezeu a coborât cuvânt prin această persoană. De data aceasta cuvântul este auzit, nu mai coboară în trup adormit, ci e direct auzit.”], Marian Zidaru lasă să se înţeleagă că s-a făcut trecerea de la “proorocia” Mariei la o altă “proorocie”, cea a Mihaelei, la parametri superiori: ea nu mai primeşte “Cuvântul” adormită şi inertă, ca predecesoarele ei, ci activă şi conştientă, participând uneori la un dialog cu “Domnul”. Realitatea este cu totul alta, şi este atât de incomodă, încât M.Z. o trece intenţionat sub tăcere: Maria nu a predat “ştafeta” Mihaelei, ci a continuat să primească şi ea “Cuvântul”, tot adormită ca mai înainte! Aşadar acum erau două “proorociţe” la Pucioasa, fiecare la casa ei, care “prooroceau” la mare concurenţă. Ele “prooroceau” în locuri diferite şi la parametri de comunicare diferiţi, proporţionali cu gradul de instruire al fiecăreia. Mascarada asta a durat vreo patru ani, până când Maria, copleşită de logoreea elevată a Mihaelei, dar şi de insistenţele cu care “Cuvântul” Mihaelei o ruga mieros să se lase de “proorocie”, a abandonat definitiv, trăindu-şi ultimii patru ani de viaţă într-o renunţare şi o tăcere şi un anonimat benefice pentru Mihaela. Cei care s-au alăturat Mihaelei, abandonând-o pe Maria Tudorache, i-au devenit treptat obedienţi noii stăpâne, transformându-i ideile în fapte, dintre care una s-a dovedit a fi cea mai îndrăzneaţă: ridicarea unei “biserici private” la Glodeni, în care Mihaela să-şi poată dezvolta şi desfăşura ereziile în voie, fără s-o mai împiedice sau s-o tragă de mânecă nimeni)

Însăşi momentul deschiderii acestei expoziţii s-a făcut cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Domnul ne-a zis: “ Ieşiţi în stradă şi anunţaţi pe toţi că a venit vremea Mea. Anunţaţi pe toţi că taina Ierusalimului se dezvăluie lumii”. Acesta a fost însă ultimul moment din anunţare. Până acum Dumnezeu ne-a trimis cu mesaje la cei mai vestiţi cărturari şi farisei ai noştri. Nu le spun numele pentru că, poate, nu este momentul.

(Observaţia 14: Însuşi momentul deschiderii acestei expoziţii s-a făcut sub directa îndrumare a Mihaelei, care vorbea de acum din dreptul şi în locul lui Dumnezeu. Expoziţia Zidarilor era văzută în primul rând ca un mijloc de propagandă a idealurilor pucioşeşti, dar şi de testare a reacţiei marelui public creştin. O eventuală reacţie ostilă majoră din partea acestuia s-ar fi spart în capul lui Marian Zidaru [aşa cum de altfel s-a şi întâmplat, atunci apărând şi sintagma nefondată “secta lui Marian Zidaru”], în timp ce adevăraţii promotori ai ereziilor rămâneau ascunşi în umbră, protejaţi chiar de Zidaru, care se ferea să pomenească prea multe despre identitatea şi existenţa lor.)

Acesta a fost însă ultimul moment din anunţare. Până acum Dumnezeu ne-a trimis cu mesaje la cei mai vestiţi cărturari şi farisei ai noştri. Nu le spun numele pentru că, poate, nu este momentul.

(Observaţia 15: Până la această expoziţie, Mihaela încercase fără succes să racoleze simpatizanţi pentru “lucrare” dintre elitele României, care ar fi urmat să “sprijine lucrarea” pucioasă, fiecare cu ce poate, din poziţia lui socială. Ei nu sunt dezvăluiţi acum pe nume de Zidaru, ca să nu se demaşte amploarea loviturii de regim care se plănuia, ci doar numiţi la modul peiorativ “cărturari şi farisei” [probabil realizând că mulţi dintre ei sunt şi mai citiţi, dar şi mai destupaţi la minte ca el], deoarece toţi au întors spatele minunatei oportunităţi care li se propunea. Rând pe rând au fost curtaţi cu “cuvinte din cer” patriarhul Teoctist [“cărturar şi fariseu”], Sorin Dumitrescu [“cărturar”], regele Mihai [“fariseu”], şi mulţi alţi cărturari şi farisei: preotul Ieronim, Victor Atanasie Stănculescu [ministrul Apărării], Andrei Pleşu (ministrul Culturii), Doina Cornea, preotul Gherasim, Doina Alexandru, Constantin Mănciulescu, diaconul Visarion Iugulescu, preotul Ioan Iovan şi maica Veronica de la Vladimireşti, Silvia Radu şi Vasile Gorduz, episcopul Vasile Târgovişteanul, naistul Gheorghe Zamfir, ieromonahul Ilarion Argatu, Ioana Giosan, doctorul Edgar Nicolau. Cu toţi aceşti ingraţi a vorbit “Domnul” Pucios cel vorbicios, trimiţându-le epistole din cer, şi toţi [sau aproape toţi] i-au întors cu nesimţire spatele! În loc să se angajeze cu toate forţele la măreţa şi glorioasa lovitură de Stat şi de Biserică plănuită de Mihaela, care îl voia pe regele Mihai pe tronul Statului, iar pe episcopul Irineu pe tronul Bisericii [ doi inşi docili, pe care urma apoi să-i dirijeze din umbră aşa cum va voi ea, după placul ei, cu alte “mesaje” căzute din cer], dumnealor şi-au văzut mai departe doar de interesele lor meschine. Câţiva s-au dovedit largi la pungă [Gheorghe Zamfir, Edgar Nicolau] cumpărând cu bani buni [valută forte] sculpturi şi icoane pucioşeşti.)

Reporter: Care a fost atitudinea acestora?

Marian Zidaru: Unii dintre ei au răspuns aşa: “De ce veniţi la mine cu asemenea “Cuvinte”? Eu nu mai am nevoie de revelaţie. Sunt om bătrân, scriu. Dumnezeu nu mai are ce să-mi spună mie nimic nou”. Acesta a fost răspunsul unora din farisei. Alţii au spus: Plecaţi de aici cu ereziile voastre. De ce a venit Dumnezeu la voi şi n-a venit la noi?” Eu am răspuns că Dumnezeu are libertatea să vină acolo unde consideră de cuviinţă. Alţii bu mai multă înţelepciune ne-au răspuns: “Mergeţi înainte copii pentru că eu nu văd nimic rău în acest loc şi dacă este Dumnezeu se va dovedi până la urmă”.

(Observaţia 16: Cei trei “farisei” cărora M.Z. se fereşte să le dea numele, din motive diferite pentru fiecare, sunt: preotul profesor Dumitru Stăniloae (care aprecia corect, că o revelaţie importantă pentru mântuirea lumii nu poate veni după 2000 de ani de tăcere, 20 de secole în care Biserica ar fi lipsită de lumina acesteia, deşi Hristos a mărturisit că va fi cu Biserica Lui în toate veacurile), arhiereul Vasile Târgovişteanul (care aprecia corect că Biserica ar trebui să fie prima care primeşte revelaţie de la Cel care a promis că va fi mereu cu ea) şi preotul Constantin Galeriu (care aprecia corect că Zidarii, aceşti “noi apostoli”, dacă sunt atât de încrâncenaţi în convingerile lor, mai bine să meargă înainte până vor vedea singuri, cu ochii lor, ceea ce acum nu se vede, şi nici el ca preot nu poate să vadă: dacă “lucrarea” pucioşilor este sau nu de la Dumnezeu, ceea ce se va dovedi până la urmă. Lucru care s-a şi întâmplat, după vreo douăzeci de ani de mers înainte pe brânci, căci dacă “lucrarea” ar fi fost de la Dumnezeu, Zidarii n-ar fi părăsit-o nici măcar atunci când au fost alungaţi din ea de către Mihaela, liderul pucios absolut al Noului Ierusalim).