Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[vsovivi]

În prealabil postat de AngelicaKroner

Evident că se roagă, ca să le vină mintea la cap!



Nu te teme, că nu-l osândeşte nimeni, îndată ce a acţionat ca un înşelat. Alta era dacă el ar fi acţionat în deplină cunoştinţă de cauză.

Păi da, aşa ar trebui, să le vină mintea la cap la toţi cei care au osândit nevinovaţi, defapt nu la cap ci la inimă... iar acum tu spui că el a fost înşelat? Arh. Irineu?

Sigur că a fost inşelat: de către cei care l-au trimis să dea cu pietre, căci el era în deplină Cunoştiinţă chiar dacă a ascultat de ei, căci el Credea în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu cu inima a luat pietrele ca să le arunce în ''secta rea'' ci el a fost folosit ca o unealtă ridicată de către cei ce s-au pus singuri sub judecată... şi cine credeţi voi că o să-i judece pe ei? Omul păcătos, adică eu? Nu, ci deja s-au şi judecat fiindcă n-au crezut ... căci şi faptele lor îi judecă necontenit înaintea Lui Dumnezeu... şi foofcul gheenei este pregătit pentru toţi cei nemulţumiţi şi răzvrătiţi încă de la întemeierea gLumii... toţi cei care au amăgit pe popor şi sunt prooroci mincinoşi... căci au ucis pe prooroci, au alungat pe străini, au judecat strâmb pe orfan şi pe văduvă, au urât pe Dumnezeu şi au vândut pe fratele lor... Iosif... şi aşa le va zice Domnul: '' duceţi-vă de la Mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea... căci dacă unuia nu l-aţi făcut, unuia din maimicii Mei nu le-aţi făcut atunci Mie nu mi le-aţi făcut''...

Deci nu te mai căzni draga mea să-l scoţi vinovat sau înşelat sau amăgit pe el ci iată că voi sunteţi înşelate, tu şi MM, deşi v-am şi arătat cum se citeşte din Cuvântul lui Dumnezeu, şi voi tot răuvoitor pircepeţi deci vreţi ca să fiţi şi sunteţi înşelate de duhurile rele (cum zice mihailt către toţi cei ce nu-i împărtăşesc lui ideile şi părerile) fiindcă persistaţi în înşelare şi rătăcire...

pentru cafiaua lui tanti grijania şi de frica lui nenea dându-vă bine pe lângă ispisisikaa lui din lesă şi admirându-i eretele de pe umărul drept... că altfel, dacă nu pentru bani atunci pentru ce? din lene şi potoareoare?

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (III)

Pentru că aşa spunea Domnul: “Sunteţi ultima generaţie şi pentru ce mai vreţi să naşteţi copii? Ca să-i vedeţi în foc?” După acest cuvânt cei mai mulţi au căzut, rămânând astfel foarte puţini.

(Observaţia 9: Încă de prin anul 1966, cei care se credeau a fi ostaşi ai Domnului erau pregătiţi că va veni o poruncă de a renunţa la relaţile trupeşti şi la zămislirea de prunci, pe motiv că “cei care se vor naşte de acum nu vor mai fi ai Domnului, ci ai satanei”: “Apropie-te de Mine, oştire română, căci copiii care vin, nu sunt de la Mine, nu sunt cu Mine, că Dumnezeu va strica şcoala cea pământească şi va înălţa biserică dacă va fi ascultare. Dumnezeu va strica zămislirea pruncilor dacă va fi ascultare în oştirea română, căci am luat altoi pentru voi şi pun altoi de la început, ca cel născut să rămână înviat. Dacă voi reuşi, bine va fi,[...]” [Citat din Cuvântul de la Pucioasa, din data de 7-01-1966]. Treptat, mesajul pucios s-a radicalizat, iar în anul 1975 hotărârea era deja luată; zămislirea de prunci este interzisă, iar căsătoria decade din cinstea de a face parte din cele 7 Taine ale Bisericii: “... Creştinilor, supravegheaţi-vă copiii, că Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească.[...] …Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine, să fie o fiică la mănăstire şi feciori…” [Citat din Cuvântul de la Pucioasa, din data de 4-12-1975] . Aşadar, pucioşii care erau tineri în anul 1966, având o vârstă de circa 20 de ani, erau amăgiţi de liderii lor ca să nu se mai căsătorească, pe motiv că “sunt ultima generaţie”. Alţii ca ei, care n-au avut “norocul” să primească asemenea îndemnuri ieşite dintr-o minte creaţă, s-au căsătorit, au avut copii, iar acum, la vârsta de peste 60 de ani, mai mult ca sigur că au şi nepoţi. Deci, au mai trecut două generaţii bune de la marea minciună care anunţa dispariţia generaţiilor de pe pământ, prohibiţia zămislirii de prunci, desfiinţarea căsătoriilor şi, implicit, a botezurilor. Îndemnul biblic “Lăsaţi copiii să vină la Mine” a fost aruncat la gunoi de către pucioşi făcă nici cea mai mică remuşcare. Pucioşii au rămas cu doar cinci Taine din cele 7, apoi nu s-au lăsat până ce nu le-au răstălmăcit şi pe acelea cinci.)

Toţi cei care au căzut au făcut front comun cu unii preoţi, care n-au înţeles lucrarea lui Dumnezeu şi care au favorizat bârfele. Printre aceştia se numără şi preotul satului, preotul Butcă, care în colaborare cu P.S.Vasile, n-a făcut decât să împroaşte cu noroi această lucrare, ce continuă să primească cuvânt de la Dumnezeu, pentru cei care-L doresc. Faptul că P.S.Vasile a avut un accident grav în ultimele săptămâni este o mărturie că de acel loc trebuie să ne apropiem cu frică.

(Observaţia 10: Este cunoscut faptul că nu numai acel accident de care vorbeşte M.Z., dar şi altele, păţite de alţii care nu vorbeau de bine “lucrarea” de la Pucioasa, şi chiar moartea lui Vasile Târgovişteanul, toate sunt interpretate de pucioşi ca încălcări ale legăturii blestemului lăsat de P. S. Irineu asupra acestor locuri de la Glodeni-Pucioasa: “ Pentru ca sfântul templu să fie umbrit de strălucirea cerească şi ca Domnul să-şi arate puterea desăvârşirii Sale, eu, arhiereul Irineu, din mila lui Dumnezeu martor al acestei lucrări de mântuire, leg sub blestem pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala arătată în acest nou legământ, coborâtă de la Dumnezeu pentru acest sfârşit de întuneric” [Citat preluat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 13] Cu asemenea citate se acopereau liderii pucioşi la nenumăratele proteste venite “din afară”, care îi acuzau interogativ, că de ce nu lasă ei pe nimeni să intre în biserica lor? Iar ei le răspundeau că nu-i lasă din dragoste şi din milă creştină, ca să-i “protejeze” de efectele acestui blestem pe cei “neîmplinitori” ai regulilor pucioşeşti, şi să n-o păţească şi ei cum a păţit-o episcopul Vasile)
Arhiereul Irineu s-a dezis de pucioşi încă din anul 1993, exprimând public părerea de rău pentru că (cităm) “a scandalizat pe mulţi creştini din ţară şi a mâhnit clerul bisericesc”, dar n-a avut tăria să meargă până la capăt. El a recunoscut că a pus la temelia bisericii (cităm din nou) “un hrisov ce nu corespunde întru totul cu rânduielile canonice ale Bisericii dreptmăritoare”, iar din acest motiv trebuia să fi dezlegat blestemul conţinut de acest “hrisov”, nu să se limiteze doar la a-şi exprima regretele pentru o implicare hazardată şi neinspirată în afacerile “duhoviceşti” ale unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoştea suficient.)

După ce Sfânta Virginia a fost ridicată cu duhul la cer, trupul ei a fost îngropat în cimitirul satului şi, conform tradiţiei creştin ortodoxe, a fost dezgropat după şapte ani. La dezgropare s-a constatat că acest trup era nestricat şi dădea o mireasmă extraordinară. Cuvântul Domnului a fost ca trupul ei să fie îngropat la loc în cimitir şi să se păstreze această taină.

(Observaţia 11: Oare despre ce taină este vorba aici? Căci toate amănuntele s-au relatat pe îndelete şi în gura mare. Sau sunt nişte vorbe goale aici, dar care “dau bine” la auditori)

Mulţi au crezut atunci că s-a încheiat lucrarea lui Dumnezeu în momentul în care Sfânta Virginia a fost ridicată la cer pentru că Domnul spune: “acest vas al al Meu nu va cunoaşte moartea”, dar El se referea la gradul de sfinţenie pe care i l-a dat, pentru că nu vieţuirea în trup este garantarea vieţii, ci comuniunea cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu a continuat totuşi peste o altă persoană, a cărui nume nu are prea mare importanţă, în aceeaşi formă. Ea adormea şi Duhul lui Dumnezeu vorbea prin gura ei.

(Observaţia 12: Din păcate n-a fost aşa, iar Verginica a cunoscut din plin, ca orice muritor, amărăciunea morţii. Din nou, M.Z. reproduce texte destul de aproximativ, poate din memorie. Textul la care face el referire este ceva mai complex: “Verginico, [...] Fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururi vie vei fi. Va muri cine va fi să moară, dar tu, în veci nu vei muri.” [Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 19-01-1968]. Deci nu se referea la sfinţenia Verginicăi, aşa cum spune M.Z. ci chiar la vieţuirea ei după trup. Cuvintele “vei adormi” sunt o expresie consacrată la creştini, însemnând “vei muri cu trupul”. După ce însă Verginica a cunoscut moartea, evidenţa acestui fapt n-a mai putut fi contestată, nici ascunsă: “... Primul trupuşor prin care am lucrat, nu de preot a fost băgat în temniţă? O, şi n-a mai fost în stare să lucrez prin el, şi l-am călit prin moarte. Acum e viu şi Mă servesc de el, e duh ceresc şi are misiuni nevăzute.” [Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 7-12-1988]. Cât priveşte “a doua persoană” care a preluat ştafeta “proorociei”, la un an şi mai bine de la moartea Verginicăi, M.Z. intenţionat face pe misteriosul, spunând că numele ei “nu are prea mare importanţă”. Ba are, căci tot el adaugă că această persoană a contribuit “în aceeaşi formă” la îndoctrinarea pucioşilor: “ea adormea şi duhul vorbea prin gura ei”. Dar M.Z. caută să fie întru totul obedient şi folositor liderilor pucioşi pe care îi reprezintă în acest interviu, căci liderii pucioşi îşi făcuseră ca obiectiv programatic punerea în umbră a succesoarei Verginicăi la “proorocie”. Această succesoare se numea Maria Tudorache şi era sora mai mare [după rudenie] a Verginicăi. Liderii pucioşi nu voiau ca Maria să fie cunoscută şi apreciată ca “trâmbiţă” [deşi făcuse şi ea exact ce făcea Verginica înaintea ei], pentru că le-ar fi stricat toate socotelile. Dacă Maria ar fi fost cotată [aşa cum ar fi fost normal, de altfel], ca “trâmbiţă”, ea ar fi fost “ a şaptea trâmbiţă apocaliptică” şi cu ea s-ar fi încheiat totul. Or, Maria murise în anul 1987, iar “lucrarea” pucioasă continua bine-merçi prin Mihaela, care ar fi trebuit să fie “a Opta Trâmbiţă Apocaliptică” şi aşa se ieşea din tiparele Apocalipsei, care vorbeşte de doar şapte îngeri care au trâmbiţat. Ce era de făcut? Liderii pucioşi au improvizat rapid o titulatură simandicoasă pentru Maria , numind-o nu “trâmbiţă”, ci “punte de trecere” între “trâmbiţa a şasea” şi “trâmbiţa a şaptea”. În acest fel, aparenţele erau salvate [deocamdată].Un fals meşteşugit, dacă avem în vedere că în esenţă, între Verginica, Maria şi Mihaela nu se poate face deosebire decât prin nivelul mai mult sau mai puţin meşteşugit în care îşi promovau înşelăciunile. De departe, Mihaela era un as [sau, o asă] în potlogării, în comparaţie cu antecesoarele sale.)

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

......
Un fals meşteşugit, dacă avem în vedere că în esenţă, între Verginica, Maria şi Mihaela nu se poate face deosebire decât prin nivelul mai mult sau mai puţin meşteşugit în care îşi promovau înşelăciunile. De departe, Mihaela era un as [sau, o asă] în potlogării, în comparaţie cu antecesoarele sale.)

Uite aici un răspuns special pentru tine... şi pentru mine.

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (IV)

Reporter: În acelaşi loc?

Marian Zidaru: În aceeaşi zonă, Pucioasa. În paralel cu această lucrare, o persoană care a avut grijă de sfânta Virginia, cât timp ea a fost în viaţă, primea o comunicare de la Dumnezeu, dar a păstrat această taină – din porunca lui Dumnezeu – până în această perioadă. De curând Dumnezeu a coborât cuvânt prin această persoană. De data aceasta cuvântul este auzit, nu mai coboară în trup adormit, ci e direct auzit. Cei care s-au alăturat acestui fenomen, cu credinţă, au transformat acest cuvânt în faptă, realizând locul de la Pucioasa, despre care se iscă atâtea poveşti, care mai de care mai fabuloase.

(Observaţia 13: M. Z. dezvăluie aici un adevăr de o importanţă capitală: sucesoarea la “proorocie” a Mariei este “o persoană”. Una singură, nu paisprezece, aşa cum vor minţi liderii pucioşi în continuare, ani de-a rândul, ca să sporească în credibilitate “fenomenul” prin care “vorbeşte Dumnezeu” la Pucioasa. Este vorba de Mihaela Tărcuţă, cea care, într-adevăr, avut grijă de Virginia Tudorache-Stoica în ultimii ani de viaţă [1979-1980]. Prin felul cum se exprimă [“De curând Dumnezeu a coborât cuvânt prin această persoană. De data aceasta cuvântul este auzit, nu mai coboară în trup adormit, ci e direct auzit.”], Marian Zidaru lasă să se înţeleagă că s-a făcut trecerea de la “proorocia” Mariei la o altă “proorocie”, cea a Mihaelei, la parametri superiori: ea nu mai primeşte “Cuvântul” adormită şi inertă, ca predecesoarele ei, ci activă şi conştientă, participând uneori la un dialog cu “Domnul”. Realitatea este cu totul alta, şi este atât de incomodă, încât M.Z. o trece intenţionat sub tăcere: Maria nu a predat “ştafeta” Mihaelei, ci a continuat să primească şi ea “Cuvântul”, tot adormită ca mai înainte! Aşadar acum erau două “proorociţe” la Pucioasa, fiecare la casa ei, care “prooroceau” la mare concurenţă. Ele “prooroceau” în locuri diferite şi la parametri de comunicare diferiţi, proporţionali cu gradul de instruire al fiecăreia. Mascarada asta a durat vreo patru ani, până când Maria, copleşită de logoreea elevată a Mihaelei, dar şi de insistenţele cu care “Cuvântul” Mihaelei o ruga mieros să se lase de “proorocie”, a abandonat definitiv, trăindu-şi ultimii patru ani de viaţă într-o renunţare şi o tăcere şi un anonimat benefice pentru Mihaela. Cei care s-au alăturat Mihaelei, abandonând-o pe Maria Tudorache, i-au devenit treptat obedienţi noii stăpâne, transformându-i ideile în fapte, dintre care una s-a dovedit a fi cea mai îndrăzneaţă: ridicarea unei “biserici private” la Glodeni, în care Mihaela să-şi poată dezvolta şi desfăşura ereziile în voie, fără s-o mai împiedice sau s-o tragă de mânecă nimeni)

Însăşi momentul deschiderii acestei expoziţii s-a făcut cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Domnul ne-a zis: “ Ieşiţi în stradă şi anunţaţi pe toţi că a venit vremea Mea. Anunţaţi pe toţi că taina Ierusalimului se dezvăluie lumii”. Acesta a fost însă ultimul moment din anunţare. Până acum Dumnezeu ne-a trimis cu mesaje la cei mai vestiţi cărturari şi farisei ai noştri. Nu le spun numele pentru că, poate, nu este momentul.

(Observaţia 14: Însuşi momentul deschiderii acestei expoziţii s-a făcut sub directa îndrumare a Mihaelei, care vorbea de acum din dreptul şi în locul lui Dumnezeu. Expoziţia Zidarilor era văzută în primul rând ca un mijloc de propagandă a idealurilor pucioşeşti, dar şi de testare a reacţiei marelui public creştin. O eventuală reacţie ostilă majoră din partea acestuia s-ar fi spart în capul lui Marian Zidaru [aşa cum de altfel s-a şi întâmplat, atunci apărând şi sintagma nefondată “secta lui Marian Zidaru”], în timp ce adevăraţii promotori ai ereziilor rămâneau ascunşi în umbră, protejaţi chiar de Zidaru, care se ferea să pomenească prea multe despre identitatea şi existenţa lor.)

Acesta a fost însă ultimul moment din anunţare. Până acum Dumnezeu ne-a trimis cu mesaje la cei mai vestiţi cărturari şi farisei ai noştri. Nu le spun numele pentru că, poate, nu este momentul.

(Observaţia 15: Până la această expoziţie, Mihaela încercase fără succes să racoleze simpatizanţi pentru “lucrare” dintre elitele României, care ar fi urmat să “sprijine lucrarea” pucioasă, fiecare cu ce poate, din poziţia lui socială. Ei nu sunt dezvăluiţi acum pe nume de Zidaru, ca să nu se demaşte amploarea loviturii de regim care se plănuia, ci doar numiţi la modul peiorativ “cărturari şi farisei” [probabil realizând că mulţi dintre ei sunt şi mai citiţi, dar şi mai destupaţi la minte ca el], deoarece toţi au întors spatele minunatei oportunităţi care li se propunea. Rând pe rând au fost curtaţi cu “cuvinte din cer” patriarhul Teoctist [“cărturar şi fariseu”], Sorin Dumitrescu [“cărturar”], regele Mihai [“fariseu”], şi mulţi alţi cărturari şi farisei: preotul Ieronim, Victor Atanasie Stănculescu [ministrul Apărării], Andrei Pleşu (ministrul Culturii), Doina Cornea, preotul Gherasim, Doina Alexandru, Constantin Mănciulescu, diaconul Visarion Iugulescu, preotul Ioan Iovan şi maica Veronica de la Vladimireşti, Silvia Radu şi Vasile Gorduz, episcopul Vasile Târgovişteanul, naistul Gheorghe Zamfir, ieromonahul Ilarion Argatu, Ioana Giosan, doctorul Edgar Nicolau. Cu toţi aceşti ingraţi a vorbit “Domnul” Pucios cel vorbicios, trimiţându-le epistole din cer, şi toţi [sau aproape toţi] i-au întors cu nesimţire spatele! În loc să se angajeze cu toate forţele la măreţa şi glorioasa lovitură de Stat şi de Biserică plănuită de Mihaela, care îl voia pe regele Mihai pe tronul Statului, iar pe episcopul Irineu pe tronul Bisericii [ doi inşi docili, pe care urma apoi să-i dirijeze din umbră aşa cum va voi ea, după placul ei, cu alte “mesaje” căzute din cer], dumnealor şi-au văzut mai departe doar de interesele lor meschine. Câţiva s-au dovedit largi la pungă [Gheorghe Zamfir, Edgar Nicolau] cumpărând cu bani buni [valută forte] sculpturi şi icoane pucioşeşti.)

Reporter: Care a fost atitudinea acestora?

Marian Zidaru: Unii dintre ei au răspuns aşa: “De ce veniţi la mine cu asemenea “Cuvinte”? Eu nu mai am nevoie de revelaţie. Sunt om bătrân, scriu. Dumnezeu nu mai are ce să-mi spună mie nimic nou”. Acesta a fost răspunsul unora din farisei. Alţii au spus: Plecaţi de aici cu ereziile voastre. De ce a venit Dumnezeu la voi şi n-a venit la noi?” Eu am răspuns că Dumnezeu are libertatea să vină acolo unde consideră de cuviinţă. Alţii bu mai multă înţelepciune ne-au răspuns: “Mergeţi înainte copii pentru că eu nu văd nimic rău în acest loc şi dacă este Dumnezeu se va dovedi până la urmă”.

(Observaţia 16: Cei trei “farisei” cărora M.Z. se fereşte să le dea numele, din motive diferite pentru fiecare, sunt: preotul profesor Dumitru Stăniloae (care aprecia corect, că o revelaţie importantă pentru mântuirea lumii nu poate veni după 2000 de ani de tăcere, 20 de secole în care Biserica ar fi lipsită de lumina acesteia, deşi Hristos a mărturisit că va fi cu Biserica Lui în toate veacurile), arhiereul Vasile Târgovişteanul (care aprecia corect că Biserica ar trebui să fie prima care primeşte revelaţie de la Cel care a promis că va fi mereu cu ea) şi preotul Constantin Galeriu (care aprecia corect că Zidarii, aceşti “noi apostoli”, dacă sunt atât de încrâncenaţi în convingerile lor, mai bine să meargă înainte până vor vedea singuri, cu ochii lor, ceea ce acum nu se vede, şi nici el ca preot nu poate să vadă: dacă “lucrarea” pucioşilor este sau nu de la Dumnezeu, ceea ce se va dovedi până la urmă. Lucru care s-a şi întâmplat, după vreo douăzeci de ani de mers înainte pe brânci, căci dacă “lucrarea” ar fi fost de la Dumnezeu, Zidarii n-ar fi părăsit-o nici măcar atunci când au fost alungaţi din ea de către Mihaela, liderul pucios absolut al Noului Ierusalim).

[vsovivi]

Mă, ţie ţ-o fost frică să nu fi pusă la muncă... şi te-ai făcut lingvisvistă... că altfel pentru ce să fi fugit din Rai?
Mă, aşe-i sau nu-i aşe? Că mie aşa îmi pare... că e vorba de Tina . Păi să vie 'napoi din Africa.

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (V)

Reporter: Am dori câteva repere în ceea ce priveşte expoziţia...

Marian Zidaru: Expoziţia mărturiseşte despre acest “Cuvânt” şi reprezintă, într-o formă artistică, prezentarea transfigurată a acestui “Cuvânt”. “Cuvântul lui Dumnezeu” este un “Cuvânt” poetic şi aici ne putem gândi la “Psalmii” lui David şi al tonul biblic, care nu prezintă o frază tehnocrată şi, deci, acest “Cuvânt” nu poate fi descifrat decât prin intermediul artei, cum e şi firesc pentru nivelul de pregătire al secolului XX. “Cuvântul Domnului” se cere interpretat de oameni dotaţi cu inteligenţă, cu cultură, dar care au capacitatea să-şi plece genunchii înaintea lui Dumnezeu şi care au transparenţa spirituală să-L primească pe Iisus Hristos, în orice formă ar binevoi... Această expoziţie este de fapt un traseu iniţiatic spre mântuire.

(Observaţia 17: Dacă expoziţia face revelaţia unui “Cuvânt al lui Dumnezeu care nu poate fi descifrat decât prin intermediul artei”, fiind totodată “un traseu iniţiatic spre mântuire”, înseamnă că ni se propune o nouă revelaţie şi o nouă iniţiere şi apoi o nouă cale, diferită de cea tradiţională, cea din Biserică: ni se sugerează să alegem o cale “artistică” de descoperire a lui Dumnezeu. Înseamnă că Biserica fie n-a reuşit să-L facă pe Dumnezeu cunoscut oamenilor (deşi s-a străduit 2000 de ani cu mijloacele ei), fie L-a făcut cunoscut în mod greşit şi acum se impune o corecţie radicală a acestei greşeli. Acest mod de a gândi este primul pas spre schismă, la care s-a şi ajuns de altfel imediat, la începutul anului următor (1993).

Prima piesă din expoziţie este “Cale spre templul Noului Ierusalim” şi reprezintă o evoluţie spirituală, reprezentată prin acei ochi deschişi, apoi o trecere prin trupul îngeresc, o traversare prin trupul şi sângele Mielului figurat în marmură albă pe care sunt notate elementele Alfa şi Omega şi pătrunderea în starea divină, starea Noului Ierusalim.
Următoarele trei lucrări: desenul de pe perete reprezentând planul “Cortului întâlnirii Noului Ierusalim”, se transformă apoi într-o piesă, destul de aplatizată, reprezentând simbolic elementul Noului Ierusalim şi, apoi, cea din urmă, reprezentarea tridimensională a acestui cort de întâlnire pe care Dumnezeu l-a coborât în România...

(Observaţia 18: Probabil că acest “Cort al întâlnirii Noului Ierusalim”, despre care M.Z. spune că “Dumnezeu l-a coborât în România” este altul decât “Cortul Întâlnirii ridicat în România” pe un schelet uriaş din metal, la comanda liderilor pucioşi, însă ceva mai târziu, abia după anul 2000. Dacă însă cortul de care vorbeşte M.Z. este doar o “profeţie” a cortului care a fost ridicat mai apoi în Grădina Întâlnirii, ar fi interesant ca M.Z. să spună câte din elementele definitorii ale planului şi schiţelor cortului din “profeţia” lui se mai regăsesc în cortul ridicat de Pucioşi la Glodeni)

Un desen, care se intitulează “Teocraţie”, anunţă o nouă formă de guvernământ pe care o va coborî Dumnezeu în România. Teocraţie înseamnă împărăţia lui Dumnezeu, care va funcţiona sub următoare formă: Dumnezeu va transmite “Cuvântul”, care este preluat de prooroc într-o continuă comuniune cu preotul, pentru că proorocul se supune preotului. Cuvântul este transmis apoi către rege, pentru că aşa se numeşte cel pe care Dumnezeu l-a ales să guverneze peste un popor, şi regele prin “Cuvânt” conduce poporul. Poporului nu-i va rămâne decât să vieţuiască în fericire, considerând munca aidoma unei acţiuni artistice, ţăranul va arunca sămânţa pe câmp aşa acum marii artişti conceptuali săvârşeau o acţiune artistică şi gestul mâinii se va redimensiona, munca va fi aidoma unei rugăciuni, va fi rugăciunea vie, rugăciunea tridimensionalizată. Cei care nu se vor integra în acest sistem social se vor autoelimina, devenind pământ, apă şi foc, apoi, curăţiţi prin pedeapsă se vor reîntoarce în sistem.

(Observaţia 18: Să nu ne închipuim acum că M.Z. este autorul acestor aberaţii. Nu, el este doar un fidel purtător de cuvânt al liderilor pucioşi, care-l împing în faţă să promoveze [pe riscul lui, căci reacţiile de respingere la adresa acestui proiect social şi politic au fost şi vor fi dintre cele mai violente] un sistem social care este mort în faşă. Tâlmăcirea mesajului adus de M.Z. la luminile rampei este următoarea: Liderii pucioşi speră să promoveze o falsă “teocraţie” care să drapeze şi să mascheze o “puciosocraţie”, a cărei schemă de funcţionare va fi următoarea: Zilnic [sau cât de des este nevoie] “proorocul” Mihaela va compune “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care-l va da “preotului” Nicuşor ca să-l gireze prin declamaţie publică, lăsând celor care-l ascultă impresia falsă că “proorocul se supune preotului, singurul care proclamă voia lui Dumnezeu”. Apoi “Cuvântul” va fi transmis prin soli pucioşi de nădejde, direct regelui Mihai, care stă pe tronul ţării în virtutea investirii şi ungerii sale veşnice. Apoi regele va conduce poporul, dar nu prin înţelepciunea sa, sau a Sfatului Ţării, ci prin “Cuvântul” Pucios pe care tocmai l-a primit şi care-l ghidează pas cu pas în tot ceea ce trebuie să facă. Poporului nu-i va rămâne altceva decât să vieţuiască în fericire, şi o va face căci nu va avea încotro, considerând munca aidoma unei acţiuni artistice. Totul va fi artă: aruncarea sămânţei pe ogor va fi o artă conceptuală a ţăranului. Execuţia piuliţelor la strung va fi o artă conceptuală a muncitorului, care va învârti la manivele ca într-o rugăciune, şi nu o rugăciune oarecare ci neapărat una tridimensionalizată. Acest sistem social va fi unul autocorector: cei care nu-l vor accepta sau nu se vor adapta la rigorile lui procustiene, sunt sortiţi la pedeapsă şi la pieire (deocamdată, nu se spune cum: dacă vor fi gazaţi ca la Auschwitz şi apoi arşi în cuptoare, sau dacă se vor găsi metode ceva mai blânde). Cert este că ei vor fi trecuţi prin foc şi vor deveni pământ şi apă, adică vor fi neapărat trecuţi printr-o staţie de epurare şi abia aşa vor putea fi reintegraţi în sistem, ca să nu polueze sfintele pajişti de la Pucioasa)

În sala următoare, luăm cunoştinţă ci trupul îngeresc, starea îngerească numărul 1, care este un trup serafic, ce conţine tema Duhului Sfânt într-o imagine video...
În a doua sală, privitorul ia cunoştinţă de păcatul de neiertat al avortului, care în vremurile de astăzi invadează străzile şi face ca sângele să se ridice până la zăbalele cailor. Tot aici privitorul ia cunoştinţă de mila Domnului, cu singura cale de mântuire şi de iertare a acestor păcate, care este altarul Mielului mistic, altarul pe care se slujeşte trupul şi sîngele Domnului. Prin Sfânta Împărtăşanie, prin această conlucrare directă cu Dumnezeu, sufletele acestea nevinovate, care sunt în iad pentru că n-au primit botezul, se împărtăşesc la nivelul Duhului Sfânt şi sunt readuse în starea de sfinţenie, în starea îngerească, şi trupul este readus în starea de sfinţenie.
Fraza care se vede pe perete: “Dumnezeu e împărtăşitul!” aparţine unui copil de doi ani şi jumătate, care se numeşte Mihai Coltofeanul. El mergea prin casă şi cânta aşa. Mi s-a părut un adevăr teologic de necontestat, cum că cel care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, nu-L poate cunoaşte decât prin Sfânta Împărtăşanie. Bineînţeles, momentul Sfintei Împărtăşanii trebuie pregătit conform Scripturii. Nimeni nu se poate duce în faţa altarului fără să împlinească condiţiile prevăzute în canoane, termen pe care, personal, nu-l agreez foarte tare.
În ultima sală luăm cunoştinţă cu starea îngerească numărul 2, care este trupul îngeresc ce poartă amprenta personalităţii. Este vorba de acea imagine a Sfintei Virginia, care se regăseşte în mijlocul acelui trup serafic...
Calea iniţiată pe care o prezentăm ne-ar bucura să fie susţinută şi de zona teologică.

(Observaţia 19: M.Z. n-a mai avut parte de această bucurie. Zona teologică s-a arătat a fi crepusculară în gândire, adică incapabilă să înţeleagă aceste adevăruri minunate, mai presus de mintea omului: “starea îngerească numărul 1”, “starea îngerească numărul 2”,”calea iniţiată”, “trupul serafic”, şi mai ales “tema Duhului Sfânt într-o imagine video”)

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (VI)

Reporter: Cum vă explicaţi reţinerea unor teologi, care nu sunt prea dispuşi să vadă o altă formă de manifestare a lui Dumnezeu afară de cea în Biserică?

Marian Zidaru: Foarte simplu. Dacă vom citi hrisovul care a fost îngropat sub piatra de temelie vom găsi răspunsul. În acest hrisov se spune aşa:
“Condiţiile de vieţuire în acest loc sunt:
– să păzească şi să păstreze curăţenia trupească, dimpreună cu puritatea simţurilor;
– să se oprească de la mâncare a orice fel de carne afară de peşte, de la băutură alcoolică de orice fel, în afară de vinul din strugurii viţei-de-vie, de la droguri de orice fel;
– să respecte ţinuta portului creştinesc după rânduiala sfintei Scripturi;
– să păzească rânduiala celor trei zile de post din săptămână, luni, miercuri şi vineri, în afară de perioadele de post stabilite de biserică, fără untdelemn şi vin, exceptând zilele în care sunt dezlegate acestea;
– să respecte legea canonică bisericească în stilul românesc şi ortodox străvechi;
– să primească sfânta Împărtăşanie cât mai des, după cuvenita pregătire.”
În aceste şase condiţii stă refuzul multor preoţi de a recunoaşte că aici este Dumnezeu. De-a lungul timpului s-au făcut dezlegări nebinecuvântate de Dumnezeu, din canoanele Sfinţilor Părinţi. Aceste patimi, care tronează astăzi în mai toate altarele bisericilor noastre, îi fac pe preoţi să se teamă de faptul că aici ar putea fi Dumnezeu.

(Observaţia 19: Nici măcar pucioşii nu respectă ad litteram rânduielile hrisovului. Deşi acolo se specifică în mod limpede un număr limitat de restricţii, reamintindu-se că mâncarea de peşte este admisă creştinilor, liderii pucioşi au introdus câţiva ani mai târziu şi această restricţie absolută, alături de altele: interzicerea sării, a măslinelor, a mersului femeii pe bicicletă, a suirii femeii la volan, etc.)

Reporter: Deci nu este o reţinere atât teologică, cât o reţinere morală?

Marian Zidaru: Bineînţeles! Cel puţin aşa simt eu. Pentru că cel care încearcă să vieţuiască în acest fel se hrăneşte din acelaşi Duh care a coborât “Cuvântul”. Mărturisesc despre acest loc ca unul care a trăit în întuneric şi văzând lumina mărturiseşte despre ea.

(Observaţia 20: Ar fi deosebit de interesantă o mărturie ceva mai actuală a lui M.Z. despre lumina care vine de la răsărit de Pucioasa. Asta mai ales acum, după ce şi el a părăsit “raiul” pucios, pe care altădată îl promova făcându-i reclamă la comanda autoritară a liderilor pucioşi)

Reporter: Dacă Biserica Ortodoxă Română nu-şi va da acordul pentru continuarea acestei mişcări, ce intenţionaţi să faceţi?

Marian Zidaru: Iată “Cuvântul Domnului”: “O, vin să Mă judec cu păstorii turmei Mele şi să adun rămăşiţa şi să-Mi pasc turma. Nu trebuia păstorii turmei Mele să-Mi păstorească turma? O, turma Mea s-a risipit şi s-a rătăcit şi nimeni n-o mai caută. Că păstorii Mei n-au purtat grijă de ea şi s-au păscut pe ei înşişi dar vin să fac dreptate pentru turma Mea, vin să cer oile Mele de la ei şi ei nu le vor mai sfâşia şi nu le vor mai junghia. Vin să le port de grijă şi să le cercetez, aşa cum cercetează păstorul turma când este în mijlocul ei; vin să le hrănesc şi să le adăp, vin să fac dreptate şi să judec între oaie şi oaie, vin să limpezesc apele şi să-Mi scot turma la păşune bună. Şi nu te teme turmă mică, un ceas mai este şi te voi păstori după dreptate şi te voi înmulţi şi voi aşeza peste tine păstori care te vor păstori cu dreptate şi te vei prăsi şi te vei înmulţi. Şi voi ridica un neam mare, un neam ales, o preoţie sfântă şi voi revărsa duhul mângâierii şi al măririi peste fiii ascultării.”

(Observaţia 20: Deşi întrebarea a fost cât se poate de concretă, ea n-a primit răspuns. M.Z. a preferat să spună cu totul altceva, apelând la un citat din “Cuvântul” pucios, ca să pară că a dat totuşi un răspuns. Un fel de dialog al surzilor, cu care probabil că va trebui de acum să ne obişnuim:
Întrebare: “Ce intenţionaţi voi să faceţi?
Răspuns: “Iată ce are de gând să facă Dumnezeu...”)

Reporter: Mi se pare că acest “Cuvânt al Domnului” intră puţin în contradicţie cu cealaltă poruncă, prin care “Domnul” cere ca toţi martorii acestei lucrări să trăiscă în curăţenie, pentru că sunt la ultima generaţie şi nu are rost să mai dea naştere la copii.

Marian Zidaru: Vedeţi, nu putem pătrunde noi tainele Domnului. Domnul zice că sfârşitul este aproape şi nu mai este timp de întinare, dar să ne reamintim de momentul premergător potopului. Domnul i-a poruncit lui Noe să construiască corabia în care să intre el, soţia lui, copiii lui cu soţiile lor. Nepoţi nu erau. După potop Dumnezeu le-a dat porunca: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul...” De unde ştim că nu se va întâmpla la fel şi cu noi? Tainele aceste rămân de nepătruns. Sau poate se va produce această prăsire şi înmulţire la nivelul Duhului Sfânt. Dumnezeu n-a descoperit următorul pas.

(Observaţia 21: Aici,M.Z. modifică citatul biblic, pentru a dispărea cuvântul incomod: “naşteţi”, pe care el îl înlocuieşte cu cuvântul “creşteţi”. Textul corect este: “Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” [Fac. 9,1]. Dumnezeu le-a spus “Creşteţi şi vă înmulţiţi” doar lui Adam şi Evei [v. Fac. 1, 28], şi deci numai aici s-ar putea eventual specula că înmulţirea celor doi s-ar fi putut face pe cale naturală în rai, sau pe cale supranaturală. Sarcina concretă dată de Dumnezeu lui Noe şi urmaşilor lui a fost “să nască fii şi fiice”, adică pe cale naturală. Aici se încearcă în disperare, inclusiv prin falsificarea versetelor biblice, să se legitimeze opţiunea pucioşilor de a opri zămislirea de prunci şi implicit relaţiile sexuale dintre soţi (sau invers), propunând în schimb o fantezistă “prăsire şi înmulţire la nivelul Duhului Sfânt”. Întrebarea reporterului a fost bună şi pe deplin justificată, dar lipsa lui de reacţie la această mică şmecherie din răspunsul primit îl arată fie lipsit de experienţă, fie insuficient pregătit pe tărâm teologic.)

Reporter: Aveţi cunoştinţă de mişcări similare în alte părţi ale lumii ortodoxe?

Marian Zidaru: Personal, nu. Am mai auzit de lucrări de acest gen, dar care nu aveau claritatea şi limpezimea acestui loc. În vremea aceasta sunt foarte multe duhuri înşelătoare.

(Observaţia 22: Aici,M.Z. apreciază corect că “în vremea aceasta sunt foarte multe duhuri înşelătoare” dar preferă să se amăgească cu gândul că ele sunt neapărat prin alte “lucrări”, şi nicidecum chiar sub nasul lui. Iar ca să se încurajeze, supralicitează verbal, apreciindu-şi propria opţiune nu numai cu calificativul “claritate”, ci şi cu “limpezime”, şi crezând astfel că insistenţa prin construcţii verbale redundante poate ajută şi ea la ceva.)

Şi acolo unde nu este credinţa şi legea ortodoxă, prezentată curat şi fără cea mai mică greşeală, acolo sunt semne de întrebare.

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (VII)

Reporter: Cum ar putea teologii să deosebească nişte duhuri înşelătoare de cele curate?

Marian Zidaru: Este foarte simplu. Întrebându-L pe Dumnezeu. Preotul slujeşte unui Dumnezeu adevărat şi presupun că are comunicare cu acest Dumnezeu viu şi adevărat.

(Observaţia 23: Asocierea pripită între “Este foarte simplu...” şi “...presupun că...” nu e de bun augur. Asta ar putea explica şi experienţele dureroase şi “duşurile reci” prin care a trecut M.Z. în ultimii 20 de ani, plată pentru superficialitatea anilor ’90, pe când totul i se părea “foarte simplu”, pentru motivul că îşi permitea să “presupună că...”)

Reporter: Oricare dintre noi putem vorbi cu Dumnezeu în acest mod, direct?

Marian Zidaru: Mi se pare normal. Dumnezeu are puterea şi libertatea de a vorbi cu oricare dintre noi. Nu cred că este un om care să-i ceară lui Dumnezeu să-i deschidă ochii şi Dumnezeu să-i închidă, dacă această cerere este făcută cu inima smerită...

(Observaţia 24: Şi acest răspunsul este tangent pe lângă întrebare. Reporterul întreba dacă “poate orice om dialoga cu Dumnezeu în acest mod?”, adică “să întrebe ceva şi să primească apoi de la Dumnezeu un răspuns, pe care să-l poată recepţiona direct, prin simţul auzului”. Este evident că reporterul se referea la auz, pentru că oricine îl poate interpela pe Dumnezeu, dar puţini se pot lăuda că au primit răspuns direct de la El. La această întrebare, reporterului i se răspunde: “Desigur, Dumnezeu poate orice, căci este Atotputernic”. Sau, mai pe scurt, dialogul surzilor arată cam aşa:
Întrebare: “Poate omul să-L audă?”
Răspuns: “Da, Dumnezeu poate să-i vorbească!”)

În zona ortodoxă lucrurile stau mult mai simplu. Dumnezeu a descoperit prin “Cuvânt” că Bâncuşi a fost primul apostol al lucrării Duhului Sfânt, adică al acestei lucrări care se revarsă peste România, iar Gheorghe Zamfir este cel care-i cântă României “Cântarea Cântărilor”. Eu ca artist nu văd nici o diferenţă între tonul pe care-l găsesc în “Cântarea Cântărilor” şi cel din muzica lui Gheorghe Zamfir...

(Observaţia 24: Pucioşii mai fac referiri în “revelaţiile” lor la Masa Tăcerii şi la Coloana Infinitului ale lui Brâncuşi, considerându-le semnificative pentru “profeţiile” lor:
“–Am văzut masa tăcerii, şi de jur împrejur scăunele de piatră”[Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 11/24 august 1990]
“– Am înţeles. Coloana Infinitului, lucrată de Constantin Brâncuşi, când m-am uitat în mână ce aveam. Aveam în mână rămase din prescură două sau trei forme, aşezate una peste alta, aşa cum sunt reprezentate în stâlpul care poartă denumirea de Coloana Infinitului, şi am primit să înţeleg că trebuie să lucrăm pentru acest popor proorocit şi că acela care a lucrat aceste reprezentări de taină este prooroc.
– O, mămică, măi copilul meu, voi numai să vreţi cu mine, că niciodată nu s-au lucrat taine mai mari ca acestea ce se lucrează azi cu voi, şi toţi cei câţi au fost prooroci pentru vremea de azi vă aşteaptă cu împlinirile, ca să se bucure de munca lor. Începutul ce ţi s-a arătat în mânuţă, acesta este începutul Noului Ierusalim” [Citat din Cuvântul Pucios, de la data de 11/24 septembrie 1990]
Deci, se afirmă negru pe alb că Brâncuşi ar fi fost “prooroc” şi începutul Noului Ierusalim, chiar înainte de “proorociţa” Virginia!
Se ştie că ansamblul monumental de la Târgu Jiu, care include şi Masa Tăcerii, a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938. Înseamnă că proorociţa Virginia, care îşi începe „lucrarea” abia în 1955, nu este prima „apostoliţă” şi „proorociţă” a Duhului Sfânt şi a acestei „lucrări” pucioase, îndată ce aici se spune că „primul apostol al lucrării Duhului Sfânt, adică al acestei lucrări care se revarsă peste România” a fost Constantin Brâncuşi. Paradoxal, Brâncuşi nu apare în lista celor cinci “trâmbiţe” care o preced pe “trâmbiţa” Verginica. Astfel, inconsecvenţele pucioşilor la acest capitol devin tot mai evidente şi tot mai grave.)

Reporter: Revin la o întrebare anterioară. În cazul în care Biserica Ortodoxă va refuza să-şi dea acordul pentru această lucrare, credeţi că va fi sortită pieirii?

Marian Zidaru: Biserica Ortodoxă este sortită învierii şi veşniciei. Nu va pieri niciodată. Cei care nu slujesc cum trebuie acestei Biserici sfinte, aceştia îşi vor pierde harul şi în locul lor Dumnezeu va ridica o preoţie nouă şi sfântă...

(Observaţia 25: Pentru a doua oară, M.Z. evită răspunsul la această întrebare, care îi apare deosebit de incomodă. Din nou auzim un răspuns care trece pe lângă întrebare, din nou dialogul surzilor:
Întrebare: “Va pieri această “lucrare”, dacă ea nu va fi validată de Biserica Ortodoxă?”
Răspuns: “Nu, Biserica Ortodoxă nu va pieri niciodată!”)

Reporter: Vedeţi între preoţii actuali nişte oameni care ar putea constitui o avangardă a acestei noi preoţii?

Marian Zidaru: Nu ştiu. Sper. Sper ca adevărata generaţie de preoţi să fie preoţi care lucrează cu Duhul Sfânt. Din câte am înţeles, preoţia este un dar de la Dumnezeu, care nu poate fi luat cu de-a sila. Preotul trebuie să fie chemat spre preoţie de către Dumnezeu... Moise a fost chemat de Dumnezeu ca să-i dea poruncile şi nu Moise I-a impus lui Dumnezeu ca să-i dea poruncile...

(Observaţia 26: Deşi M.Z. recunoaşte că preoţia este un dar indelebil, primit de la Dumnezeu prin hirotonia episcopului, în prezent liderii pucioşi pretind că numai preoţia lor este valabilă, cu toate că “preoţia” lor este primită fără hirotonie. Toţi ceilalţi preoţi din BOR nu mai sunt recunoscuţi şi nici solicitaţi de către pucioşi, deoarece ei consideră că aceşti preoţi au “pecetea lui Antihrist”. Ceea ce arată o radicală schimbare de optică în ideologia pucioşilor, în decurs de câţiva ani.)

Reporter: De la Cincizecime lucrurile s-au mai schimbat, în sensul că preotul trebuie să fie ales de Dumnezeu şi de popor şi să aibă, ca atare, o dublă responsabilitate, deci să fie ales şi de Biserică, care este deţinătoare, prin Taine, a Harului.

Marian Zidaru: Cunoaştem cu toţii că la momentul Cincizecimii Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli. Deci în puterea lor stătea să transmită mai departe darul preoţiei. Nu cred că unul din Apostoli putea să transmită darul preoţiei unui nevrednic. Nu cred că ei puteau să aleagă un păcătos ca preot al lui Dumnezeu. Dacă de-a lungul timpului acest filon apostolic al preoţiei a fost încălcat, asta nu cunoaştem, dar după felul în care arată preoţia în zilele de astăzi, mă tem că da, şi mulţi sunt preoţi contrafăcuţi.

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (VIII)

Reporter: Adică?

Marian Zidaru:Adică preoţii care şi-au cumpărat preoţia. Cunoaştem păcatul simoniei, nu? Şi din câte lucruri ne ajung la ureche, sunt foarte dese cazurile când preoţii îşi cumpără această funcţie, din diverse motive...

Reporter: Aici este paradoxul, bănuiesc eu, prin faptul că, chiar dacă aceştia îşi cumpără harul, totuşi ei sunt purtători de har, prin punerea mâinilor episcopului, independent de ei. La un moment dat persoana lor păcătoasă păleşte în raport cu puterea harului.

Marian Zidaru:Aici e mila lui Dumnezeu, dar m-aş îndoi totuşi că Dumnezeu S-ar putea coborî şi mi-ar părea rău ca Dumnezeu să participe la un asemenea joc, sau că Dumnezeu ar putea fi umilit până într-o asemenea măsură.

Reporter: Dacă luăm ca model de smerenie întruparea, de ce nu s-ar manifesta harul lui Dumnezeu şi printr-un păcătos?

Marian Zidaru:Când Miron Cristea a schimbat calendarul fără binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci puterea preoţilor a scăzut, şi lucrul acesta îl putem vedea şi în ziua de astăzi. Că Dumnezeu a îngăduit acest calendar şi nu ne-a pierdut în ziua aceea, aceasta mărturiseşte despre mila lui Dumnezeu. Deci dacă ierarhul, capul Bisericii, s-a rătăcit, presupun că şi subalternii lui merg pe aceleaşi cărări.

(Observaţia 27: Din nou, logica lui M.Z. este viciată de amestecul raţionamentelor cu presupunerile. Chiar dacă un ierarh are greşeli, nu este obligatoriu ca preoţii aflaţi în eparhia lui să-i copieze acele greşeli. Cât priveşte deciziile, acestea conferă responsabilitate doar celor care le promulgă, nu şi celor care le respectă în virtutea principului ascultării ierarhice.)

Reporter: Cum vă explicaţi că au apărut totuşi nişte vârfuri duhovniceşti chiar şi după schimbarea calendarului, în cadrul Bisericii?

Marian Zidaru:Repet, este mila Domnului. Dumnezeu a îngăduit această încălcare a calendarului, pentru că pentru ea vor răspunde cei care au provocat-o. Şi acum, Dumnezeu i-a transmis Prea Fericirii Sale mesaj.

(Observaţia 28: De data aceasta M.Z. revine cu un raţionament corect. Nu mai “presupune că şi subalternii episcopului merg pe aceleaşi cărări” ci că “fiecare răspunde pentru faptele sale”)

Reporter: Prin cine?

Marian Zidaru:N-are importanţă prin cine. Să zicem, prin transmiţătorii de mesaje din acest loc. Domnul îi cere, printre altele, Prea Fericirii Sale să reaşeze calendarul în vechile făgaşe. Or, până acum nu s-a primit nici un răspuns. I s-a cerut Prea Fericirii Sale să prezinte în Sinod cazul nostru şi nici lucrul acesta nu l-a făcut. Dacă aici vorbeşte Dumnezeu cu adevărat şi nu este cercetat de către teologi “Cuvântul”, atunci când Domnul va revărsa mânia peste această ţară, cine va răspunde?

Reporter: Lucrarea de la Glodeni are vreo legătură cu profeţiile lui Sundhar Sing?

Marian Zidaru:Da, bineînţeles! Ceea ce se întâmplă la Pucioasa nu este decât o readucere la timpul prezent a acelor profeţii. Nimic nu împlineşte Dumnezeu până nu vesteşte intenţiile Sale prin prooroci, poporului.

(Observaţia 29: Cu toate acestea, nici Sundhar Sing nu este cotat drept “trâmbiţă apocaliptică” de către pucioşi!)

Reporter: Aş dori să ne spuneţi câteva cuvinte despre ansamblul arhitectonic de la Glodeni.

Marian Zidaru:Din câte ne-a desoperit Dumnezeu, acest spaţiu funcţionează după următorul principiu: curtea este altarul, construcţia propriu-zisă este chivotul de pe masa altarului, poarta este catapeteasma, iar Biserica este România. Aceasta este biserica “Noului Ierusalim”: România întreagă. Toţi tinerii care locuiesc aici au fost chemaţi prin Duhul lui Dumnezeu. Sunt, după voia Domnului, şi băieţi şi fete, dar ei trăiesc în curăţenie, şi Dumnezeu nu admite greşeala nici la nivelul gândului.

(Observaţia 30: O recunoaştere implicită – deosebit de importantă, căci vine din interior – a faptului că pretinsa “mănăstire” de la Glodeni, dacă este cu adevărat mănăstire, este mănăstire mixtă, lucru contestat vehement de către alţi pucioşi în alte interviuri, care pretind că este vorba de o bârfă şi o minciună)

[mariamargareta]

216. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Marian Zidaru (IX)


Reporter: Care ar fi semnificaţia teologică a acestei arhitecturi?

Marian Zidaru: Considerând acest loc ca un loc al ecumenismului universal, prin care toate popoarele Îl vor vedea pe adevăratul Dumnezeu, această biserică nu poate fi reprezentată printr-o formă tradiţională... dorinţa oamenilor de a căuta un singur Dumnezeu le va deschide ochii spre acest loc... Ziua unificării religiilor în jurul adevăratului Dumnezeu este foarte aproape.

(Observaţia 31: Atât de aproape, încât ea se depărtează pe zi ce trece. Au trecut deja aproape 20 de ani de la această afirmaţie, fără a se fi înregistrat progrese palpabile în procesul de “unificare a religiilor”)

Reporter: Are vreo legătură cu unificarea Europei?

Marian Zidaru: Nu ştiu. N-aş îndrăzni să o cred, pentru că aceasta este o hotărâre are vine de la oameni şi nu de la Dumnezeu. Dumnezeu a spus – în acest “Cuvânt” – că România este “Noul Ierusalim” şi toţi cei care vor dori să scape de focul care va cuprinde întreaga omenire se vor refugia în România. Înclin să cred că în jurul României se vor aduna toţi oamenii care vor vedea adevărul. “Cuvântul” Domnului rămâne intraductibil, toţi care vor voi să-l asculte sau să-l citească vor fi nevoiţi să înveţe limba română. Cred că limba română va fi o limbă universală, nu franceza sau engleza. Europa se va unifica, dar în jurul României...

(Observaţia 32: O “profeţie” deosebit de riscantă, dar M.Z. are curaj să o facă. Între timp Europa s-a reunificat (în parte), dar în nici un caz în jurul României, care nici măcar n-a prins primul val al aderărilor.)

Reporter: Revin cu o obsesie. Presupunând că Sinodul nu va fi prea deschis dorinţei dvs. de recunoaştere canonică, ce credeţi că va urma?

Marian Zidaru: Este o întrebare foarte dificilă. Îmi doresc din toată inima să văd Biserica strămoşească revenind aşa cum a fost, să văd la altarele Bisericii noastre preoţi bărbaţi, care să slujească cu inimă curată...
Dacă lucrul acesta nu se va împlini, mă tem că vom asista la reluarea momentului în care Iisus Hristos a venit a venit în trup şi când prigonitorii lui Hristos vor îmbrăca de multe ori chiar şi haina preoţească. E posibil ca Ana şi Caiafa să se ridice din nou dintre cărturarii şi fariseii acestor vremuri şi să-L prigonească pe Hristos la nivelul Duhului...

(Observaţia 33: Este a treia oară când reporterul vrea să afle de fapt, dincolo de stângăcia ultimei lui formulări, ce au de gând să facă pucioşii dacă nu vor fi recunoscuţi oficial de către BOR. Din nou, M.Z. profită de inabilitatea celui care întreabă, pentru a nu-i da răspunsul pe care-l aşteaptă.)

Reporter: Trecând peste cei care au numai darul studiului şi gândindu-ne doar la cele câteva mari vârfuri spirituale, care s-au impus în viaţa Bisericii în ultima vreme, adică dacă marii duhovnici vor fi împotriva acestei mişcări, ce veţi face?

Marian Zidaru: Va fi o probă grea. Nu pot să spun acum toate câte îmi stau pe inimă pentru că, vedeţi, Dumnezeu lucrează cu înţelepciune. Odată doream să ajung la un cărturar pe care-l iubeam foarte mult, un cărturar de poziţie ortodoxă, în care aveam mare încredere. Domnul, ştiindu-mi gândul, mi-a zis atunci: “Să nu te duci acolo unde ţi-ai pus în gând, pentru că nu cunoşti tu inimile oamenilor, ci Eu le cunosc!”. Mulţi din cei pe care îi considerăm noi iubitori de Dumnezeu şi că au găsit calea cea adevărată a lui Dumnezeu s-ar putea să fie cu totul altceva.

(Observaţia 34: În fine, după a patra insistenţă a reporterului, M.Z. recunoaşte că nu este în măsură să-i divulge ce paşi vor face liderii pucioşi dacă nu vor fi recunoscuţi oficial, inclusiv prin contestarea lor de către marii duhovnici ai României. Chiar aceşti duhovnici sunt decredibilizaţi printr-un exemplu discutabil, în care M.Z. apare ca manipulat de mesajele meşteşugite ale Mihaelei, prezentate de ea ca “venind direct de la Dumnezeu”. Acum, după ce timpul s-a desfăşurat, putem vedea limpede că liderii pucioşi aveau pregătită o singură “mutare în plic”: schisma faţă de BOR, în caz că aceasta va refuza să-i recunoască drept “prooroci” şi, pe deasupra, să mai şi asculte de ei.)

Reporter: Deci singura cale de controlare a oamenilor duhovniceşti ar fi revelaţia directă?

Marian Zidaru: Vocea inimii. Domnul spunea că Dumnezeu sălăşluieşte în inimă şi să-L căutăm cu inima smerită. Dacă în inima noastră curăţită prin legea Bisericii găsin rezonanţele “Cuvântului” pe care-l auzim, atunci “Cuvântul” se suprapune peste dorinţa inimii.

Reporter: Mulţumim!

Concluzie

Acest interviu-mamut dezvăluie dimensiunea uriaşă a manipulării liderilor pucioşi, care s-au folosit de ingenuitatea lui Marian Zidaru ca să-l “promoveze” drept “vârf de lance” în propovăduirea “proorociilor” lor aberante. După ani şi ani de convieţuire, când traiul în proximitatea liderilor pucioşi i-a dezvăluit adevărata lor faţă şi adevăratele lor gânduri, Zidaru a putut în sfârşit să înţeleagă că este victima unei înşelăciuni şi să se desprindă radical de ideologia tentaculară a pucioşilor.