Citat:
În prealabil postat de anita
Voi nu dati doi bani pe sfinti.
|
Avem si noi sfinti de talia parintelui Arsenie, dar nu ii divinizam. Se numesc oameni cu dar de invatatura si rugaciune. Poti invata foarte multe de la ei, cand esti langa ei nu ai mai pleca. Mai sunt si oameni sfinti cu slujba de proorc sau apostol, dar si cu slujba de simplu mirean. Dumnezeu ii vede pe toti la fel daca au credinta in El , chiar daca au daruri. Nu trebuie sa ai daruri ca sa-i fii placut lui Dumnezeu, ci sa ai credinta in El. Darurile sunt pentru slujirea altora. Si tu esti la fel de pretioasa inaintea Domnului ca si cel mai mare sfant. Dumnezeu nu face discriminare. Insa ceea ce apreciaza la noi este faptul ca avem incredere in El.
Cred ca ai dreptate. Ar trebui sa avem un respect mai mare fata de acesti oameni deosebiti care ne ajutat atata duhovniceste. Am fost atat de nedereapta cu parintele meu spiritual, de multe ori l-am suparat tare , dar el a contiunuat sa ma sustina si sa se roage pentru mine desi nu meritam...mi-a fost atat de rusine... Insa , dincolo de toate astea, stiu ca nu i-ar place sa-mi dezlipesc atentia de la Hristos si sa-l iau pe el ca model absolut.