În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Să ştiţi că eu nu am susţinut că femeile ar trebui să umble goale (sau hai, fie, cu chiloţii la vedere) nici măcar pe stradă, cu atât mai puţin la biserică. Dar, de aici şi până la a condamna coafarea sau folosirea parfumului nu e cam mare distanţă ? Vasăzică, găsiţi normal ca o femeie să se coafeze dacă merge la masă invitată de prostul satului, pe când dacă merge duminica la masă invitată de Cristos nu mai e normal să se coafeze ? Eu, în zi de sărbătoare caut să merg la cina Regelui meu cu cele mai bune haine pe care le am. Dacă aş fi femeie şi aş avea păr lung, mi-aş îngriji podoaba capilară şi aş fi foarte fericit să şterg cu pletele mele, picioarele Lui. Ipoteza că o femeie s-ar putea coafa şi parfuma nu ca să atragă bărbaţii sau să arate cu fudulie că ea sau soţul ei o duce bine, ci că ar face-o în onoarea Mirelui nostru de ce să o excludeţi ?

Ridicaţi problema limitelor, adică puneţi întrebarea "cum deosebim cochetăria de impudoare". Eu cred că ştiţi mai bine ca mine că există cărţi de protocol şi există un consens general al bunului simţ asupra acestor probleme. La biserică precum şi în împrejurări uzuale (la serviciu, pe stradă), lungimea fustei trebuie să fie astfel încât, în picioare, să nu fie mai scurtă de jumătatea genunchiului. Vederea coapselor este bine să fie rezervată pentru ştrand sau, seara, pentru soţ. Decolteul este permis dacă nu coboară până la jumătatea sânului. Un număr rezonabil bijuterii de calitate sunt permise (dar nu şi pentru bărbaţi, în afară de acul de cravată ori de butoni), iar acoperirea capului este necesară în biserică, mai ales în prezenţa Sfântului Sacrament, după cum descoperirea capului este necesară la bărbaţi.

În vremea tinereţii lor, bunicele noastre ştiau atât de bine să-şi sublinieze feminitatea, fără a fi impudice !