Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nu uitați câteva lucruri:
-mai întâi, este posibil ca acele părticele să fie chiar Trupul lui Cristos. Preoții ortodocși se pare că au școli diferite în această privință, existând deosebire între școala slavă și școala grecească.
-în cazul în care cineva nu se socotește în stare de grație, nu poate beneficia de Sf Trup și Sânge, în schimb poate mereu beneficia de cele binecuvântate: antidronul sau părticelele (dacă nu sunt prefăcute). Sperăm mereu ca Harurile Lucrătoare să atragă pe cele Sfințitoare.
-nu cred că cei care iau vin sfințit sau Sf Paști le compară cu Trupul și Sângele Domnului. Dacă mâncăm tort, nu înseamnă să nu mâncăm mămăligă. Dacă ne rugăm lui Cristos, nu înseamnă să nu ne mai rugăm Maicii Sale, celorlalți sfinți și îngeri. Aici nu e deloc o logică de tip "ori-ori", precum e la protestanți. Pe cer e destul loc și pentru Soare, și pentru Steaua Dimineții, și pentru celelalte stele. Și la fel, în viața noastră.
|
Sunt de acord cu cele spuse de dumneavoastra, de altfel, am un mare respect si o mare recunostinta pentru toate sacramentaliile, caci imi ajuta, mie, pacatosul cu putina credinta.
Inaite de a ma putea impartasi pentru prima oara, am fost mai mult decat bucuros sa am acces la anafura pe care o aducea acasa un membru ortodox al familiei, si ma bucur ca fiul meu de 2 ani si jumatate poate consuma anafura in asteptarea primei impartasanii.
Am avut insa impresia ca exista un interes oarecum disproportionat (cel putin asa pare sa reiasa din discutiile de aici) pentru miride, in dauna Sfantului Trup. Ca particelele fac aia, ajuta la ailalta etc...
Oricum, cred ca interesul si dezbaterea sincera si constructiva asupra oricarui aspect liturgic e de bun augur.