[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Bineînţeles că sunt, şi au fost şi înainte de momentul acesta de ne gândim la Enoh, Ilie şi chiar şi la Moise (acesta având un statut mai special faţă de primii doi).

Recunosc faptul că sunt oameni vii în ceruri, dar trebuie să adaug că aceştia au ajuns acolo doar prin înviere (respectiv mutaţi la cer direct din viaţă în cazul lui Enoh şi Ilie) şi nu prin moarte. Pentru mine ca adventist formularea "sunt vii cu tot cu trupul" nu prea are sens deoarece Biblia spune că omul este prin definiţie un suflet viu (adică trup+suflare de viaţă). Elementele constitutive de la Creaţie nu sunt independente, nu sunt entităţi de sine stătătoare, omul fiind o fiinţă holistică.




Problema se rezolvă foarte frumos şi logic dacă credem Cuvântul Scripturii. Noi vom învia asemenea cu Hristos, adică învierea Lui este o garanţie că şi noi vom învia la fel. Hristos la înviere a înviat şi cu trup căci a putut fi zărit, pipăit şi a şi mâncat. La fel vom învia şi noi, bineînţeles trupurile acelea vor fi slăvite (nu împovărate de boli şi degenerare), "transformate"-cum zice sf. apostol Pavel.

De acord în ceea ce priveşte situaţia de după învierea trupurilor. După cum sunt sigur că pricepeţi foarte bine, deosebirea de vederi este în ceea ce priveşte soarta spiritelor între momentul morţii trupului şi momentul învierii cu trupul.

Între aceste două momente a existat un interval de timp, în cazul lui Isus, care a fost de câteva zile. Întrebare: ce credeţi că s-a întâmplat cu sufletul Lui în acest interval ?

Probabil vreţi să spuneţi "numai duh" (respectiv "numai spirit"-ca să folosim terminologia catolică). Nu neapărat. Bineînţeles îngerii sunt fiinţe spirituale [leitourgika pneumata]- duhuri slujitoare (respectiv administratorii spiritus), dar să nu uităm că-i întâlnim în multe situaţii în Scriptură şi cu caracteristici "corporale".

Ideea aceasta de "carcasă"/ "închisoare" a sufletului este total străină Scripturii, fiind importată în creştinism de la Platon şi Aristotel.

O singură obiecţie: ceea ce se duce la Domnul este "suflarea de viaţă", duhul, spiritul fără de care omul nu mai este un "suflet viu"/o fiinţă vie. Însă nici această "suflare de viaţă" [neshamah - Ieșirea 2,7] nu este o entitate ce trăiește independent de ființa umană, ci este principiul vital, scânteia vieții pusă de Dumnezeu în om pentru a fi o ființă vie.

De acord, propun să folosim de acum termenul de "duh" pentru suflet, ca să nu înţelegeţi cumva că e vorba de principiul vital (suflarea de viaţă). Nu mi-e greu să zic că sunt format din "duh" şi "trup" în loc de "suflet" şi "trup" cum mă obişnuisem. Dar, întreb de curiozitate: când citiţi psalmul 145 "Laudă suflete al meu pe Domnul" ce înţelegeţi ? "Laudă principiule al meu vital pe Domnul ?". Ar putea avea principiul vital asemenea facultăţi ?

Şi o ultimă întrebare: ce e aşa de deosebit în cazul lui Moise ? Să insistăm un pic pe acest lucru.