Citat:
În prealabil postat de glykys
Eu una sunt pentru responsabilitate in casnicie si in toate. Vrei sa ai copii si stii ca ai ce sa le oferi (material, educational si afectiv), faci copii, daca stii ca nu ai, te abtii sa faci sex cand nu trebuie, domnule, si gata! Dar ne-am obisnuit cu totii sa ducem o viata cat mai usoara, cat mai dulce si cat mai cum ne place noua, sa nu ne atinga nimeni nici cu un puf! Si daca dam de ceva greutati, ne victimizam de parca am fi buricul pamantului, ne miram ca unora le merge bine si noua nu si tot mereu suntem nemultumiti, primind roadele a ceea ce am semanat. Da, viata nu e usoara, este greu sa cresti si un singur copil, este foarte greu sa mentii o casnicie, este extrem de greu sa te jertfesti, dar cum altfel sa te mantuiesti?
|
Mă bucur să citesc astfel de mesaje. Aceasta chiar e o dovadă că mai sunt câțiva care gândesc ca mine. Nu de alta, dar cei / cele din jurul meu sunt preocupați să ducă "o viata cat mai usoara, cat mai dulce si cat mai cum ne place noua, sa nu ne atinga nimeni nici cu un puf!"
Într-adevăr, viața e o jertfă, o știu eu și văd că mai știu și alții (vorbesc de mireni). Căsătoria presupune sacrificii, înseamnă să renunți să fii eu (egoismul ăsta ne prăbușește) și să devii "noi". Căsătoria e dragoste. Iubirea care știe să rabde, iubirea care știe să treacă peste greutățile care nu sunt mici, aceea izbândește. Nimeni nu ne obligă să ne căsătorim din alte considerente decât dragostea. Pentru că dragostea pasională din anii tinereții se va transforma într-o afecțiune profundă, care te face să-ți pară rău pentru un lucru rău, cât de mic, întâmplat partenerului tău de viață.
Da', dar unde dragoste nu e, nu e neapărat ură, poate fi indiferență, dar indiferența, față de o persoană cu care conviețuiești zi de zi, se transformă până la urmă în ură.
Dragostea lui Dumnezeu să se reverse peste toți!