[AngelicaKroner]

Dragul meu Vsovivi, văd că tu eşti Prooroc, dar un Prooroc cam Spurcat la Gură: Sfântul Prooroc Vsovivi Spurcostomul. De-aia îţi ziceam eu să bei Listerin (sau, măcar gaz, că-i mai ieftin şi se găseşte mai uşor), dar te-ai făcut că nu observi recomandarea mea.
Că zici tu, şi prooroceşte mi le zici, aşa, de la obraz:

“Nu ți-am explicat câte și mai câte, nu de la mine ci dăruite ca dar de sus, ... , vino Cuvinte al Lui Dumnezeu...”

Adică tu, Proorocule Pucios, Evlavios şi Vsovios, de sus primeşti în dar dăruite, vorbele pe care le scuipi apoi peste noi, ca un Prooroc care eşti şi vesteşti şi chemi Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa: “Vino, Cuvântule Pucios, vino peste noi, şi mă miluieşte cu Pucioşenia Ta cea Sfântă!”

Dar, după ce te miluieşte Pucioşenia Sa Cuvântul-de-la-Glodeni, schimbarea întregii tale Fiinţe se vede imediat din limbajul tău pucioşesc:

“Dar voi ascultați de nenia cu ispisisikaa din lesă ca să vă ghicească tanti grijania în zaț de cafia neagră cu lăptic, ... oricăcă oricăcă, ca să fie cineva de-l mâncă... nu kktul ci păcatul... “

Urâte vorbe îţi ieşiră din gură, dragă Vsovivi, dar poate erai cu gura plină şi de-aia le-ai dat pe-afară. Urâte şi cu iz de pucioasă. Acum trebuie să-ţi cureţi pantofii, că i-ai umplut de borâtură.

Apoi te umfli în pene şi ne arăţi Atotştiinţa Ta:


“Draga mea, nu mă crezi tu pe mine care ți-am spus Adevărul, păi nu ți-am explicat cum e făcută Creația? Nu ți-am explicat unde a fost Edenul? Nu ți-am explicat câte și mai câte, nu de la mine ci dăruite ca dar de sus, din dragoste ți-am mărturisit căci Bun și frumos, și iubitor este Domnul, sfânt în toate căci El ascultă de Tatăl... și Duhul și Mireasa zic Vino Doamne Iisus Hristose, vino Cuvinte al Lui Dumnezeu...”

Prealuminate Vsovivi, Tu eşti deţinătorul cheii Adevărului! Tu eşti esplicaţia lu’ Creaţia! Numai Tu ştii cam pe unde fu Edenul, că fuseşi adineauri în escursie pe acolo! Numai Tu ştii Câte şi mai Câte, Vrute şi Ne-vrute! Şi toate le ai dăruite de sus în jos! Şi pe toate le mărturiseşti cu multă dragoste, Mărturisitorule Îndrăgostit de noi, pământenele cele păcătoase! Nu cumva vrei să ne închinăm Ţie?

Adică, Tu vrei să ne convingi că pe toate le ştii, ca un Om mare, dar până la urmă tot îţi scapă şi tot îţi dai harama pe faţă, căci încheierea tot aşa o faci: “vino, Cuvinte al Lui Dumnezeu, vino de la Pucioasa!" Ca să te lumineze de sus (în jos), probabil!

Şi îndată ajungi la concluzia care adânc te doare: Cică, espresia „Atotputernicul de la Pucioasa” strigă disperat după ajutor! este – nici mai mult, nici mai puţin – “hule înfiorătoare de la duhul necurat”!

Păi de ce e “hule înfiorătoare” espresia? N-a zis bine cine a zis aşa? Nu ziceţi voi că duhul vorbăreţ de la Pucioasa este Însuşi Dumnezeul de la Pucioasa? N-a strigat El după ajutor? Dacă n-a strigat, atunci Cuvântul acela care zice că a strigat este o mare minciună. Dacă a strigat, atunci înseamnă că a strigat. Şi atunci, unde-i hula?

Dar tu eşti Cel Grijuliu, şi pentru asta musai că trebuie să-ţi fim noi, Cele Trei Graţii Pământene (care-or fi alea? Tu ştii!) recunoscătoare:

“...și eu mă căznesc în zadar ca să vă feresc și să vă scot din gura lupului... dar văd că nu vă lăsați ci tot mai mult și tot mai tare vă lăsați păcălite de nenia cu eretele pe umărul drept.”
Chestia asta cu heretele n-am înţeles-o, dar nu e singura vorbă-n dodii lansată de Tine, Hermeneutul Cel Hermetic.

Nici chestia asta “Domnul ca lupul” n-am înţeles-o, decât, poate dacă te refereai cumva la Domnul vostru Pucios.

Am înţeles însă destul de limpede espresia: “voi cele trei grații... ori pe mine fraierul neascultător și limbut”.

Adică, care pe care. Graţiile pe fraierul neascultător, sau limbutul ascultător pe graţiile.