În prealabil postat de CalmDown

Într-adevăr, dragă doamnă, m-am pripit să ofer explicații și subtilități, mai mult sau mai puțin intelectuale, unui păcat evident! Îmi cer iertare dacă v-am rănit sentimentele de iubire creștinească.

Problema e mult mai simplă, dragă doamnă. Țăranii ardeleni au o vorbă: "S-o buiecit de atâta bine" sau "Îi buiacă de atâta bine". Da, doamnă, unii abia au din ce trăi și se bucură de fiecare moment al vieții, sunt persoane cu handicap, sunt persoane cu probleme mari și nici nu le trece prin cap gândul sinuciderii, în timp ce alții (prin filiera VEDETĂ - VEDETISM - TERIBILISM) ajung la cele mai regretabile decizii.

De ce nu observați, doamnă, că cei care sunt împotriva sinuciderii de pe acest forum, într-un fel sau altul, au mărturisit, printre rânduri, cu propria viață și nu roză (toți vorbesc de jertfe, suferințe, răbdare etc.)? Nu ajunge? Ce-i lipsea Mădălinei, în afara discernământului din această zi? Nu avea o viață care ar fi putut fi extrem de bună? Iubită de public (eu eram "fan" al ei), un copil inevitabil frumos (nu există copii urâți), fără lipsuri materiale (financiare), o carieră de succes etc.

Doamnă, vă implor nu mai cochetați cu ideile de depresie, deznădejde ori sinucidere și acceptarea unor scenarii de ființe umane supuse decăderii fără voia lor, victime ale împrejurărilor și a celor din jur. Sunt extrem de periculoase. În momentul în care ești dispus să accepți că voința ta depinde în mare măsură de cei din jurul tău și că nu poți optimiza o atare relație, nu poți echilibra propria voință cu voința celorlați, devii o problemă, pentru tine însuți și mai târziu, pentru ceilalți.

Domnul să vă aibă și să ne aibă în pază pe toți!