View Single Post
  #2253  
Vechi 23.07.2010, 17:50:25
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 239. Alt concurent redutabil al Antihristului Pucios: Francisc Maitreya

239. Alt concurent redutabil al Antihristului Pucios: Francisc Maitreya (III)

Pe 28 iulie 2001, Francisc Maitreya și-a adunat discipolii în jurul unui foc de tabără și le-a destăinuit demnitățile sale de Antihrist (locțiitorul lui Hristos pe pământ). Cităm câteva din proclamațiile sale din acea seară:

“... Nimeni nu poate lua locul nimănui. Nimeni nu poate fi ceea ce nu este. Căci scris este, ca un blestem pentru aceia care nu cunosc: „Blestemat fie acela care spune că este ceea ce nu este!”
Eu mărturisesc: SUNT CEL CE SUNT!
Voi cine sunteți? Aveți curajul să mărturisiți? Cine sunteți voi? Atenție: vă leg de acest blestem! Ca pe un semn să nu pășiți pe o cărare necunoscută, să nu grăbiți a vă înălța când nu ați cunoscut zborul, prin cuprinsul unei trăiri ca o valoare dată printr-un adevăr venit ca o binecuvântare.
Sunt Începutul și Sfârșitul! Și nu mă tem să spun asta. Voi cine sunteți?
Sunt Cel ce trebuia să vină și am venit! Ce ați crezut?
Puteți voi judeca Judecătorul?
Puteți voi condamna pe Cel care a venit să vă condamne sau să vă binecuvânteze?
Eu am venit să dau și am venit să iau! Am venit să duc și să aduc ce alții nu au dus și n-au adus!
Am toiagul, am Lumina, am și Adevărul, și Cuprinsul Necuprins al Aceluia ce m-a trimis!
Eu sunt Cuvântul! - Ignorați Cuvântul?”

Observăm aici aceeași suficiență și aroganță cu care pucioșii proclamă, la mare concurență cu Francisc Maitreya, că ei sunt deținătorii cheilor raiului, căci la ei poposește de peste 50 de ani "Cuvântul lui Dumnezeu:

Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu și sunt întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om ca să-l învăț pe om venirea Mea cu sfinții, ca să-l deprind pe om cu Dumnezeu pe pământ, cu împărăția Mea în mijlocul oamenilor.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-02-2009)

Observăm de asemenea că două personaje malefice se întrec să se declare fiecare „Cuvântul lui Dumnezeu”, Fiul Omului, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Lumina și Adevărul, apoi să-și aroge statutul de Judecător și să se afișeze cu aceeași superbie și insolență, contestând legitimitatea slujitorilor Bisericii, cu același clișeu persiflator: “Sunt Cel ce trebuia să vină a doua oară și am venit! Dar voi cine sunteți? Cine sunteți voi?”:

“Eu, Domnul Iisus Hristos, Arhiereul Cel mare, vin și vă întreb pe voi: cine sunteți voi? Să audă în lung și în lat tot omul ce vă întreb Eu pe voi, că aceasta vă întreb: cine sunteți voi? Iată, Eu vă spun cine sunt: Eu sunt Fiul Omului, Care vine cu putere și cu slavă multă ca să se împlinească Evanghelia venirii Mele. Dar voi, cei care stați împotriva acestei Evanghelii, cine sunteți? Vă întreb ca să găsească tot omul răspuns la întrebarea Mea. Voi, cei care stați împotriva venirii Mele cu sfinții și cu îngerii întru mărirea Tatălui Meu, cine sunteți voi? Răspundeți-Mi! Voi, cei îmbrăcați în haina lui Dumnezeu ca să vă vadă oamenii și să vă slăvească mai mult decât pe Mine, Domnul, cine sunteți și ce lucrare aveți de lucrat și cui o lucrați? Răspundeți-Mi!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-04-2000)

Pot fi oare doi Hristoși pe pământ, Judecători în același timp, care se pretind a fi “Cuvântul lui Dumnezeu?”? Oare nu se dovedesc unul pe altul Hristoși mincinoși, Antihriști emuli care urmăresc aceeași țintă? Aceea de a amăgi spre pierzare cât mai mulți creștini nemulțumiți cu starea de umilință la care au fost chemați de Adevăratul Hristos!

Francisc Maitreya se considera desăvârșit și nemuritor:

“Tot la mine veți ajunge! Eu am venit în lumea voastră să rămân veșnic. Rămân cu un picior aici și unul dincolo, eu sunt puntea de legătură.
Tot ce este în parte, cade. Tot ce a fost dat până acum nu mai este valabil.
A venit noul care îmbină totul și vine cu lucruri în plus. Ceea ce a venit nou este desăvârșit.”
„Eu pot aștepta o veșnicie. Sunt tot același. Ne întâlnim peste 1000 de ani.”

Pentru discipolii săi, Francisc Maitreya a trasat cinci legi, asemenea Decalogului lui Moise. Cele cinci legi ce trebuie respectate sunt:

1. Legea lui Dumnezeu
2. Legea omului
3. Legea bunului simț
4. Legea casei
5. Legea Evoluției

Francisc Maitreya mai pretindea că a descifrat tainele declinului vieții bisericești. După afirmațiile lui, îndată după răstignirea lui Hristos “Lumina s-a retras”, căci Evangheliile spun că s-a lăsat întunericul pe pământ. Odată cu retragerea Luminii, a început domnia întunericului pe pământ. În perioada ce a urmat, timp de 2000 de ani li s-a lăsat oamenilor posibilitatea de a alege între Lumină și întuneric.
La fel ca și Pucioșii, Maitreyștii cred într-o restaurare a lumii după cei 2000 de ani de întuneric, urmând ca a treia zi cosmică (de 1000 de ani) s-o petreacă împreună cu Hristosul pe care-l propovăduiesc.
Francisc Maitreya pretindea că majoritatea oamenilor au ales în cei 2000 de ani care au trecut calea cea mai ușoară, formală și cu rezultate vizibile, imediate. Oamenii și-au însușit dogmele pe care preoții le-au întemeiat prin Biserică, (văzută aici ca instituție), dintre care trei sunt "cele mai greșite", respectiv cultul morților, cultul sfinților și cultul Sfintei Fecioare:

- Cultul morților a fost instituit în pofida faptului că Dumnezeu este viu și este un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morți. Oamenii Bisericii au ales să poarte haina neagră, care este culoarea vestimentară a slujitorilor întunericului ( deși chiar și în Biblie sunt menționate hainele albe, pe care ei ar fi trebuit să le poarte). La fel ca și pucioșii, maitreyștii au promovat ca port obișnuit (și în special în cult) hainele de culoare albă. Pe parcurs, din motive practice mai ales, la ambele secte s-au înregistrat derapări sistematice de la această inițiativă.

- Cultul sfinților a fost instituit în pofida faptului că Dumnezeu este Unul Sfânt în Ființă. Oamenii Bisericii și-au format din sfinți Dumnezei noi (ștergându-se diferența dintre păgâni, care au mai mulți zei, și creștini care au acum o sumedenie de sfinți la care se roagă).

- Cultul Sfintei Fecioare, căreia oamenii au ajuns să-i ceară până și mântuirea, a fost promovat fără nici un suport biblic, deși ei pretind că există un singur Mântuitor (maitreyștii iau ca suport pentru acest subiect și scrierea intitulată „Lumina Adevărului”, creație a lui Abd-ru-Shin).
O altă acuzație pretinde că modul de adresare între membrii bisericii s-a denaturat și el, ajungându-se la folosirea unor formule neadecvate pentru preoți și pentru episcopi : preaînalte, preasfințite, preafericite, beatitudine, stăpâne, etc.