Citat:
În prealabil postat de Erethorn
Si totusi, am si ideea aceasta periculoasa, ilogica, si absurda, poate eretica, poate schismatica, poate pacatoasa, poate ecumenista,
|
Trebuie să luptați împotriva tentațiilor unor idei perverse. Mai ales când se înfățișează într-o lumină așa de plăcută. Nu uitați de prima amăgire din istoria oamenilor: "oare a spus Dumnezeu..." ? Cât de mult seamănă toate cele care au urmat cu prima !
Citat:
ca acolo unde mai multi se aduna in numele lui Cristos, este si El in mijlocul lor.
|
Aici faceți confuzie între două planuri. Una este a spune că El este în mijlocul lor, alta este a spune că ei se umplu de El. Într-o sfântă zi de joi, în numele lui Cristos s-au adunat doisprezece frați. El era în mijlocul lor, la modul cel mai propriu. Dar toți 12 au păstrat ortodoxia credinței ? Toți s-au umplut de El și toți L-au urmat ? Sau unul dintre aceia L-a vândut, iar alții L-au urmat ? Prin fapta sa, schismaticul Iuda (sau, mă rog, fratele nostru în comuniune incompletă Iuda) ne-a arătat un exemplu de cum NU trebuie să facem și ne-a dat exemplu de cum se poate să te împărtășești din Trupul și Sângele Lui, și totuși să Îl dai morții după o oră, direct în mâna celor care Îl dușmănesc. Iar acest frate al nostru Iuda, nu era altul decât exact cel care spunea că vasul cu nard de preț (pe atunci nu erau jeep-uri) ar trebui să fie vândut, iar banii să fie împărțiți săracilor.