Citat:
În prealabil postat de Daniel777
In principiu ,cand ma duc la spovedanie ,ma duc sa spun tot ceea am facut rau,impotriva poruncilor lui Dumnezeu.
M-am confruntat insa cu urmatoarea problema: preotul tinde sa creada ca faci numai rautati,si nu vede si lucrurile bune pe care le faci.
Tu te duci regulat si spui: parinte ,sunt rau,am facut asta si ailalta,si parintele te iarta,insa nu iti va cunoaste si partea buna a sufletului tau.Iar imaginea lui despre tine va fi eronata.
Voi cum va descurcati cu acest aspect?
|
Daniel, in general citesc cu placere mesajele tale.. dar aici ceva este in neregula. Cred ca nu te-ai gandit prea mult asupra acestei probleme.
(Mie mi se intampla invers.. las impresie favorabila si nu-mi place acest lucru.)
La spovedanie te duci ca pacatos, dupa ce ti-ai examinat viata si gandurile si vezi cu groaza ca esti departe de calea cea stramta, cand pacatele si neputinta te coplesesc. Te duci cu teama ca in fata lui Hristos si cu durere ca ai incalcat poruncile dumnezeiesti.. ca nu-L iubesti pe Dumnezeu, in fond (ca cine-L iubeste se straduieste sa pazeasca toate poruncile!)
Care fapte bune? Si chiar daca exista "fapte bune".. ce sunt acestea fara de har?
Impresiile pozitive nu-si au rostul.. iar imaginea öbiectiva"despre starea noastra duhovniceasca - nu ingaduie Dumnezeu sa o vedem din mila pt noi, cred eu, ca am cadea in neagra deznadejde.
Daca inca ti se pare ca ai fapte bune demne de luat in seama, iti recomand cu toata prietenia sa citesti plangerile Sfantului Efrem Sirul pt trezire la realitatea (duhovniceasca):
http://www.scribd.com/doc/8525110/Ce...ui-Efrem-Sirul