Doamne, dintr-a inimii prisacă
Dorurile-n roi spre Tine pleacă.
Lungă-i calea foarte, pân? la Tine..
Cum s-o afle bietele-mi albine?
Fac popas în ierburi înflorite,
Spornic sug dulceață din ispite
Și să bea din floare dacă-ncearcă,
Aripa de pulbere și-o-ncarcă.
Din măceși, din crini, din mătrăgună,
Mirul florilor în stupi l-adună.
Mustul dulce-luminos le-mbată.
Au uitat spre Tine drumul, Tată.
Ca mărgăritarele-n șiraguri,
Lin s-așează faguri lângă faguri.
Doamne, într-a inimii prisacă,
Dorurile ceară or să-ți facă
Și din ceară Ți-oi aprinde Ție
Mâne, la vecernie, făclie.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|