poezie de Zorica Latcu

[Rodica50]

Doamne, dintr-a inimii prisacă
Dorurile-n roi spre Tine pleacă.
Lungă-i calea foarte, pân? la Tine..
Cum s-o afle bietele-mi albine?
Fac popas în ierburi înflorite,
Spornic sug dulceaţă din ispite
Şi să bea din floare dacă-ncearcă,
Aripa de pulbere şi-o-ncarcă.
Din măceşi, din crini, din mătrăgună,
Mirul florilor în stupi l-adună.
Mustul dulce-luminos le-mbată.
Au uitat spre Tine drumul, Tată.
Ca mărgăritarele-n şiraguri,
Lin s-aşează faguri lângă faguri.
Doamne, într-a inimii prisacă,
Dorurile ceară or să-ţi facă
Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie
Mâne, la vecernie, făclie.

[glykys]

[SIZE=+1]Te port în mine[/SIZE]

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.


Mai multe poezii aici - http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/latcu.php.