Exemplele continuă și cu anglicanii cu persecuția tuturor irlandezilor papiști care a dus la genociduri morți înfricoșătoare și cu puritanii lui Oliver Cromwell din 1649 „coastele de fier” cu tunică roșie care asasinau orice papist indiferent de vârstă și sex iar pe cei ce-i lăsau liberi îi vindeau ca robi, la fel dictatura lui Calvin, la fel Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru al protestanților din Franța din noaptea dintre 23 și 24 august [1] 1572. Au fost atacați și masacrați aproape 30.000 de “hughenoți”, punct culminant al conflictelor purtate între catolici și protestanți. Masacrul este cunoscut în istoriografie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu.
Nu mai continuăm tot din scârbă.
În total catolici și protestanți 4 veacuri de fanatism.
Ca să nu mai punem la socoteală cruciadele împotriva Ortodocșilor și a Sfântului Munte înainte de aceasta și apoi de crimele și distrugerile Mânăstirilor noastre din Ardeal, din Sfântul Munte și din multe alte părți cu ocazia uniatismului.
http://ltcorastie.wordpress.com/2010/04/
„ierarh Ilie Iorest, mărturisitor al dreptei credințe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 și 1643. S-a născut în Țara Ardealului, din părinți dreptcredincioși. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoției. Pentru învățătura lui iscusită și pentru viața lui îmbunătățită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăție împotriva calvinilor abătuți de la dreapta credință, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărți bisericești de învățătură și a cercetat sat cu sat povățuind și îndrumând pe fiii săi duhovnicești. În această luptă nu l-au înfricoșat nici amenințările, nici opreliștile craiului Ardealului și ale căpeteniilor calvinești. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor și l-au scos din scaun, aruncându-l în temniță. Nouă luni a stat sfântul în temniță, legat cu lanțuri grele la mâini și la picioare. Din când în când, era scos din temniță la priveliște, înaintea bisericii sale din Bălgrad; și era batjocorit, despuiat de haine și bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniță, în schimbul unui preț de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezași, iar el a plecat în Moldova și apoi în Rusia, unde a adunat acești bani pentru despovărarea chezașilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Hușilor și după puțină vreme s-a săvârșit în pace.
Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Ineul Ardealului, din părinți de neam bun și creștini evlavioși, Ioan și Maria. Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetății Ineului. Tânărul Simeon a început învățătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi și pravila vieții mănăstirești le-a deprins în Mănăstirea Comana din Țara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se așezase în această mănăstire. După puțin timp a fost ales protopop al Ineului, primind darul preoției. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însușiri sufletești, dovedite în vrednicia de protopop, precum și viața sa pilduitoare l-au înălțat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simion Ștefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăție și cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele. În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica și să o țină în albia dreptei credințe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus dușmănia și prigoana căpeteniilor calvinești și a craiului de atunci al Ardealului. Aceștia voiau să strecoare cu vicleșug, în cărțile bisericești ale românilor, învățături rătăcite și pierzătoare de suflet. Câțiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine și a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru niște vini născocite. Cu silnicie și mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoțându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temnița craiului și a suferit batjocuri, biciuiri și loviri de toiege. Neclintit a rămas sfântul în credința sa, ca o stâncă bătută de valurile mării și a suferit și a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniță, dar așa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.”
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...iei-82213.html
Dupa transformarea Transilvaniei in Principat (1541), aflat sub suzeranitate otomana, s-au raspandit si in arcul carpatic cultele protestante - calvinismul (1564) si unitarianismul (1568). Catolicismul continua sa supravietuiasca in mediile secuiesti, desi in anul 1556 au fost desfintate Episcopiile româno-catolice de la Alba Iulia si Oradea, episcopii si ordinele calugaresti catolice fiind alungate iar averile etatizate. Doar in vremea principilor din familia Báthory cultul catolic s-a legalizat. Ortodoxia a continuat sa fie considerata religie tolerata, desi Dieta de la Cluj din anul 1543 a proclamat principiul libertatii religioase, care se referea insa doar la extensia "libertatilor" religiilor considerate recepte: luteranismul, calvinismul si unitarianismul. In 1556, Dieta ardeleana de la Sibiu hotaraste "ca episcopii români, fie preoti sau calugari, care n-ar voi sa se lepede de crezul lor si ar continua sa duca poporul spre pieire, sa fie scosi din tara". In 1568 vor fi recunoscute ca religii oficiale cea româno-catolica, lutherana, calvina si unitariana. Cele mai importante consecinte ale acestor masuri au fost, pe de o parte, convertirea multor români la religia apuseana, in frunte cu conducatorii lor - nobilii, iar pe de alta parte, trecerea peste Muntii Carpati a unei alte parti importante a populatiei. In secolul al XVII-lea, principii calvini si dietele Transilvaniei desfiinteaza vechile episcopii ale românilor, lasandu-le doar Mitropolia din Alba- Iulia, pe care o supusesera superindendentului calvin. Principii calvini au dezlantuit o adevarata prigoana la adresa românilor ortodocsi, mai ales in vremea lui Gheorghe Ráckoczy I si II, precum si in vremea lui Mihail Apaffi. Conform istoricului Mircea Pacurariu, calvinizarea românilor ortodocsi insemna si o actiune de maghiarizare, fapt confirmat de anumite masuri luate cu acest scop: instituirea de "episcopi" români-calvini ca: Gheorghe de Sangeorz (1566), Pavel din Turdas (1569) si Mihail din Turdas (1577), convocarea de sinoade "calvine", tiparirea de carti etc. Actiunea prozelitista si masurile de oprimare a Bisericii românesti din partea principilor calvini ai Transilvaniei se vor intensifica in secolul al XVII-lea. Insa putini români, din cei care aveau titluri si proprietati, au trecut la confesiunea calvina.
Si in arcul carpatic s-au facut treceri la una din aceste religii recepte, multi români ortodocsi, pentru a scapa de oprimarile exercitate, optau pentru drepturile pe care le aveau secuii (ex. in schimbul serviciului militar erau scutiti de anumite obligatii materiale fata de autoritati), mai ales ca aceasta calitate de secui nu era o notiune strict etnica, ci si una sociala.
Va urma: durerile românilor datorate ereziilor având consecințe boli, moarte, distrugeri toate din cauza prigoanelor eretice