[mariamargareta]

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (I)

Ca de obicei, liderii pucioşi îşi intoxică adepţii cu noi “Cuvinte din cer”, în realitate acestea fiind aceleaşi predici răsuflate pline de prostii, ticluite de Mihaela în lungile ei nopţi de insomnie.
Predica ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (pe stil vechi) s-a dovedit a fi aceeaşi anostă însăilare de ameninţări, neadevăruri şi erezii, în care de mult nu mai crede nimeni (nici chiar unii dintre adepţii pucioşi care, atunci când nu adorm de-a binelea la recitirea “Cuvântului” de către Nicuşor, se prefac cu dibăcie că o ascultă în continuare cu mult interes). Pucioşii aderenţi, dar mai ales cei care au dezertat spectaculos în ultima vreme, sunt din nou ameninţaţi că nu vor avea iertare de păcate dacă nu vor face pace cu “Dumnezeul” lor:

“O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: "Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor".” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)


Opţiunea care se cere acum a fi exprimată vocal de către toţi creştinii de pretutindeni este deosebit de netă, deoarece toţi cei care aud predica intitulată “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” sunt somaţi să creadă cu tărie că este vorba chiar de Hristos, care este venit a doua oară pe pământ la Pucioasa, însoţit de mama Sa, Fecioara Maria (evident că, în caz contrar, nu le mai rămâne ca variantă decât să concluzioneze că sunt de-a dreptul în faţa unei lucrări a lui Antihrist):

“Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot şi al Fecioarei mama Mea, şi ce uşor Îmi este să stau cu cei credincioşi, să vin la ei şi să le dau din gura Mea hrană pentru suflet! Am vestit la porţi sărbătoarea cu care vin în ziua aceasta, şi iată, intrăm în carte cuvânt, Eu şi mama Mea Fecioara, Eu şi sărbătoarea ei cea de acum două mii de ani când am coborât după ea ca s-o iau lângă Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Simpatizanţii chemaţi la praznic sunt înduioşaţi prin formulări iscusite să se alăture cu toată inima lor adepţilor şi să îmbrăţişeze fără iscodire devoţiunea lor. Glodenii-Vale ai Pucioasei devin printr-o scamatorie verbală, din văioagă, “vârf de pământ”; curiozitatea noilor veniţi este satisfăcută prin “vindecarea de alean”; amatorismul şi spiritul aventurier al pelerinilor este cotat ca “neliniştită iubire” în ei, care le dă putere să se facă “fii ai lui Dumnezeu între oameni”, plini de ştiinţă ca să ştie ei ce şi cum:

“O, Îmi desfac braţele ca să-i cuprind pe cei adunaţi la izvor. Mă dau lor cu îmbrăţişarea şi îi cuprind în cuvânt. De la margini la margini nu-i pe pământ loc mai frumos şi mai slăvit ca acest munte de taină, vârf de pământ, pe care stă cuvântul gurii Mele împărţind mângâiere celor ce-l află şi-l iau pe el vindecare de alean. O, odihnească-se paşii voştri pe acest petecuţ de pământ în ziua aceasta de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu pentru neliniştita iubire din voi, care vă dă putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ştiinţă vă dau ca să ştiţi voi apoi cum vă vrea Dumnezeu să fiţi şi să trăiţi pe calea voastră cu El!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Lansaţi în sofisme teologice, liderii pucioşi se poticnesc în grave erezii hristologice. Ei pretind că Fiul, ca şi Duhul Sfânt de altfel, purcede de la Tatăl. Vorbind din dreptul Fecioarei Maria (sau reproducând spusele unui duh teologic care se dă drept Maica Domnului), liderii pucioşi afirmă că mai întâi Maica Domnului şi Fiul ei s-au aşezat cu fiinţa lor în Fiinţa Tatălui, apoi Fiul a purces de la Tatăl, în timp ce Maica Sa a rămas (în Tatăl???):

“ — O, scump copil al ascultării de cuvântul Tatălui şi al meu întru toate! O, scump copil al pântecelui meu fecioresc şi al iubitoarei mele inimi, care Te-a avut în ea până să fiu eu Ţie sălaş ca să vii pe pământ om! O, cât am suferit în tăcere şi în taină mare după ce Tu Te-ai dus de pe pământ şi Te-ai aşezat în Tatăl, de unde ai purces, iar eu am rămas! ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii inventează o nouă sărbătoare, care se suprapune oarecum cu “Adormirea Maicii Domnului”. Este vorba de “Pogorârea Maicii Domnului” (din cer, la Pucioşi!). Ea este “adusă” pe pământ la “fiii pucioşi” de către Fiul ei, odată cu “Cuvântul”, căci “Cuvântul” este Fiul ei:

“Îi spun poporului adunat la izvorul Tău de cuvânt că atunci ai venit şi m-ai luat de pe pământ la cer, iar acum mă iei din cer şi mă aduci cu Tine pe pământ, şi cu atâta dor doresc eu aceasta, să vin cu Tine la aceşti fii, care-Ţi poartă iubirea Ta cea de azi şi venirea, Doamne.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Liderii pucioşi fac teoria “tainei dorului”, dar apare în text o distincţie netă între dorul lor de Dumnezeu, aleanul lui Dumnezeu cel nemângâiat, dorul Duhului celui obosit de aşteptare, şi dorul “Cuvântului”:

“... Tu Te laşi descoperit celor ce nu Te ispitesc şi le ieşi în cale pe aripi de cuvânt şi pui masă de cuvânt pentru ei apoi şi îi înveţi pe ei dorul de Dumnezeu, [...] că mulţi dau să Te iubească pentru ei, nu pentru Tine, şi nu-Ţi mângâie ei cu nimic aleanul Tău. O, mi-e tare milă de Tine şi-Ţi doresc să ai popor frumos şi tot mai frumos, cu care Tu să Te mângâi în toată zdrobirea Duhului Tău obosit de aşteptare şi plin de dor după biruinţa Tatălui prin Tine [...] Ţi-a pus masă ca să pui pe ea cuvânt plin de dor pentru cei adunaţi la slava acestei zile lângă cei ce-Ţi poartă cuvântul peste pământ, Mieluţule Doamne.[...] Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Cei chemaţi în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa sunt avertizaţi că aici vor găsi o nouă Scriptură şi o nouă Evanghelie: “Scriptura naşterii din nou a lumii”, naştere care nu se mai face prin naştere de prunci, ca până acum, ci prin naştere de sus (în jos), căci pruncii născuţi acum “cad mâncare diavolului”:

“ Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Stăpânii pucioşi le propovăduiesc adepţilor lor iubirea unii către alţii, dar în acelaşi timp se tem ca afinităţile dintre ei să nu conducă la coalizări împotriva stăpânilor. Această temere este însăşi dovada că există motive întemeiate de nemulţumire şi de răzvrătire în rândul adepţilor. Liderii le impun adepţilor să abordeze între ei o prietenie falsă, de suprafaţă, ca ei să se teamă să apeleze unii la alţii la greu, de frică să nu fie “turnaţi” la stăpânii lor. De aceea, liderii pucioşi le propun adepţilor o formulă machiavelică şi absurdă: pe cât de mult se apropie unii de alţii, tot aşa de mult să se şi distanţeze:

“ Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)