Iubiților, când daimonul relativismului confesional și dogmatic cuprinde un spirit, nu îl lasă cu una cu două: cel puțin asta e experiența mea. Și nu numai experiența mea față de alții, ci experiența mea proprie, fiindcă eu însumi am fost subjugat de acest daimon și nimeni decât Spiritul Sfânt nu m-a putut lumina, nici scoate din împietrirea inimii. Ca de un zid se loveau în mine argumentele tuturor, indiferent că erau biblice, patristice, magisteriale sau că se bazau pe simpla logică de bun simț. Îi socoteam "retardați", manifestând "un unghi îngust, confesional", "dogmatiști" (iar pentru relativiști, a fi dogmatic e ceva foarte rău). Până ce Spiritul Sfânt nu mi-a deschis ochii ca să văd ceea ce mi se pusese în mod inutil în față și până atunci, nu am văzut și gata. De aceea vă spun că o continuare a dialogului cu adiandrea, ori cu mulți alții ca ea care suferă de acest fel de împietrire, nu este nimănui de folos.
Părerea mea.
|