nu e vina ta
Timeea draga,nu este cazul sa te culpabilizezi,nu este vina ta. Era o "moda" in urma cu 30 de ani sa-ti trimit copilul rezultat dintr-o casatorie anterioara,la mama.
Pot sa-mi inchipui prin ce trece fratele tau numai pentru ca tatal meu a fost parasit la varsta de 9 ani de catre mama lui.A fost singurul din sase frati dus la casa de copii(asa se numea pe vremea aceea);dupa ce a murit bunicul meu...l-a dus...
Nu-mi permit sa judec pe nimeni,dar ma gandesc la bunica mea,de cate ori ma uit in ochii tatalui meu...nu pot sa nu ma intreb,ce fel de suflet a avut femeia asta(bunica)?
Sunt constienta ca avut un suflet "deosebit" si de cate ori o pomenim tatal meu plange precum un copil(are 60 de ani) din mai multe motive: daca tatal lui era in viata nu trecea prin asa experienta,ca mama lui nu l-a iubit,ca l-a parasit,ca el nu e bun de nimic(din ce alt motiv ar parasi o mama un copil) si lista ar putea continua.
Eu zic ca nici tu nu ar trebui sa il judeci pe fratele tau,orice s-ar intampla este si ramane fratele tau,s-a simtit abandonat.La noi inca exista prejudecata cum ca daca mergi la psiholog esti nebun dar cred ca lucrul cel mai bun pe care ai putea sa-l faci este sa ii platesti niste sedinte la un psiholog si cu multa atentie sa il convingi ca e bine sa vorbeasca cu cineva.Sau si mai bine sa vorbesti chiar tu cu el si sa il intrebi de ce il doare sufletul.Sa vorbiti cu adevarat si sa ii fii aproape.
Sunt convinsa ca nu isi doreste nici masina mamei si nici banii tai(chiar daca pe gura scoatem multe),stie sigur ca masina nu o sa o primesca dar vrea o "confirmare" cum ca nu a contat/conteaza ptr nimeni si ca este singur pe lume.
Cu multa bunatate o sa intelegi de ce simte ceea ce simte,poti citi pe net sau in carti,tratate de psihologie ca sa aflii mai multe.Un alt lucru foarte bun este sa incerci sa il apropii de mama voastra...
Cu respect I.D.
|