Citat:
În prealabil postat de Aspasia
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri! Aveti fiecare in parte dreptate. Chiar in urma discutiilor pe care le-am mai avut cu sotul in ultima perioada mi-am dat seama ca am cazut oarecum in inselare in perioada in care ne-am cunoscut si ne-am decis sa ne casatorim. Adica aveam o impresie foarte frumoasa despre casnicie (si inca mai am) dar pe atunci era mai degraba una idilica, ceva probabil alimentat de basme si povesti zaharisite... cu alte cuvinte eram atat de incantata ca un barbat cu un numar de calitati era dornic sa intemeieze o familie alaturi de mine... atat de incantata incat credeam ca toate problemele si divergentele se vor rezolva de la sine...
Chiar ieri am avut o discutie cu sotul, in urma careia am ramas mai socata decat oricand de virulenta dispretului lui fata de biserica, de fapt chiar ura lui, asa cum a spus-o el cu cuvintele lui. Poate a fost si vina mea ca i-am povestit despre un cuplu de prieteni in care el era ateu, e credincioasa, dar de dragul ei el a inceput sa o insoteasca duminicile la biserica.
Reactia lui a fost mult mai rea decat ma asteptam, in rezumat mi-a zis ca daca ce conteaza pentru mine la un barbat cel mai mult e sa fie 'prostul' bisericii, trebuia sa o rupa cu mine mult inainte sa avem un copil impreuna.
A exagerat mult si asa face de fiecare data desi eu nu folosesc cuvintele de care el ma acuza. Mi se pare chiar irationala ura lui fata de biserica si tot ce e legata de ea si i-am si zis-o, iar el n-a avut nici o justificare si nici nu considera ca merit eu vreuna.
E teribil de greu sa rabzi si sa speri ca un astfel de om se va schimba, nu indemn pe nimeni sa se supuna la riscul de a se casatori cu cineva pana nu afla care ii este exact pozitia fata de credinta. Asta orice varsta ar avea si orice ar zice parintii sau rudele!
Si nu sunt eu fixista sa nu pot suporta un om care nu are exact aceleasi credinte ca mine, nu e asta singura problema, mai multe si mai sacaitoare sunt comportamentele nesuferite si negativismul unui om necredincios care prefera sa se poarte mai frumos cu strainii decat cu sotia lui... Si oricate argumente i-ai aduce, nu va face nici un efort sa se schimbe atata timp cat el crede ca se poarta si este perfect si ca eu sunt cea care creeaza probleme...
Nu vreau sa ma gandesc la divort, nu stiu daca el in imbufnarea lui cantareste aceasta optiune... Cred ca pana la urma, cu toata mahnirea mea, ii voi propune sa apelam la un psiholog sa ne ajute sa ne rezolvam conflictele, avand in vedere ca nici nu vrea sa auda de mers impreuna la duhovnic.
|
Ai cazut in inselare,dupa cum spui,la inceputul relatiei voastre,pentru ca asa tindem noi oamenii,sa ne imaginam total altceva despre persoana de care ne indragostim,sa il idealizam,ii conferim o imagine care ne convine noua,insa,din pacate realitatea ne aduce cu picioarele pe pamant mai devreme sau mai tarziu,valul pica de pe ochi si ajungi sa il vezi pe cel de langa tine exact asa cum este.
Ideea este ca la inceput v-ati acceptat asa cum sunteti fiecare,ceea ce este foarte frumos si intelept totodata,fara a incerca sa va schimbati unul pe celalalt.
Dar,la un moment dat,ceva a inceput sa se schimbe,a inceput sa isi arate dispretul fata de credinta ta,sa te intzepe in fel si chip.Cand a inceput sa se intample asta?Odata cu mutarea la parintii tai sau mai devreme?Ce anume din ce se intampla in familia ta de origine l-a putut deranja intr-un asemenea fel?
Deasemenea,ce trebuie sa intelegi este ca reactia pe care a avut-o trebuie sa iti dea de gandit si trebuie sa citesti printre randuri: nu este furios si dispretuitor pe biserica in sine,ci altceva il macina in relatia cu tine,poate se simte pus pe locul II in fata prioritatilor tale religioase si atunci da...a ajuns sa urasca Biserica,asa cum un om gelos are resentimente visavi de rival.
Nu stiu exact ce se intampla la voi in familie,probabil si el ar avea o cu totul alta varianta,insa trebuie sa incerci sa comunici cu el,sa nu eviti conflictul,ci sa il tranformi in ceva constructiv si sa ajungi la radacina lui.
Urmareste si pe alte planuri ce schimbari sunt,pentru ca este posibil a nu doar acest subiect sa fie o sursa de nemultumire,ci sa mai fie si altele.
Oricum,eu personal ti-as sugera sa incerci terapie de cuplu cu partenerul,v-ar ajuta mult si sa va solutionati situatia prezenta,dar si pentru viitor veti invata multe despre voi,despre cuplu in general.
Daca ai ceva timp sa citesti iti recomand o carte a unui psihoterapeut, Gary Smalley,cu o vasta experienta in terapia de cuplu - "Cand unul plus unu fac NOI" .Editura este "Curtea Veche" si cred ca poate fi comandata si de pe internet.