[mariamargareta]

Întrucât BNI se consideră singulară şi a confiscat numai pentru sine toată sacralitatea universului văzut, nu se mai poate pune problema unei autocefalii multiple, ca în Biserica Ortodoxă Universală. Ar fi fost de aşteptat ca pucioşii să-şi fi desemnat în mod democratic un lider ales dintre cei trei “preoţi unşi cu rang de arhiereu”, care formau până nu demult “troiţa sfântă” de la Pucioasa (recent, “troiţa sfântă de arhierei” s-a făcut ţăndări, prin evadarea lui Iliuţă din lagărul de exterminare pucios), dar frâiele sectei au fost înhăţate de mult de către Mihaela Tărcuţă, care nu dă de înţeles că ar vrea să renunţe vreodată la ele. De aceea, din exterior nu se poate distinge decât o monocefalie absolută a Mihaelei, chiar dacă ea se străduieşte din răsputeri să mimeze o dicefalie, cooptându-l forţat şi de faţadă pe Nicuşor Nedelcu la conducerea sectei şi în sinea sa fiind convinsă că Nicuşor îi este cel mai apropiat sfetnic. Paradoxul este că monocefalia absolută a Mihaelei se manifestă numai la suprafaţă. Deşi ea deţine un monopol real asupra ideologiei pucioşilor, asupra administraţiei şi finanţelor, are impresia că îl deţine şi pe cel al relaţiilor cu adepţii pucioşi, fără să realizeze că în acest domeniu este adesea manipulată de Nicuşor, care ştie să-şi impună aici cu talent punctele lui de vedere. Nu odată Mihaela s-a lăsat sedusă de Nicuşor, care a ştiut să-i impună din umbră cine să vină sau cine să rămână la Pucioasa, cine să fie în cercul lor de acoliţi apropiaţi şi cine să fie marginalizat, cine să fie protejat şi cine să fie persecutat.

Monocefalia absolută a “proorociţei” Mihaela din Biserica “Noul Ierusalim”, în care toţi “arhiereii”, “preoţii”, “păstorii”, “străjerii” şi adepţii de rând ai sectei i se sobordonează doctrinar, canonic şi administrativ, se aseamănă izbitor cu monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică, în care toţi episcopii Bisericilor locale (diecese), inclusiv patriarhii care prezidează sinoadele Bisericilor Orientale unite cu Roma, sunt subordonaţi papei ca autoritate doctrinară şi canonică supremă. Întrucât Ortodoxia se distinge prin principiul autocefaliei multiple sau al pluricefaliei de monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică şi concomitent, de Protestantism ( care, deşi pune accentul, ca şi Ortodoxia, pe libertatea Bisericilor locale, totuşi nu mai are capacitatea de a forma în totalitate o Biserică unitară) putem spune că Biserica “Noul Ierusalim” se distinge şi se separă de Ortodoxie tocmai prin rejectarea acestui principiu.

7. A fi sau a nu fi... Biserică locală

Poate însă că Biserica “Noul Ierusalim” nici măcar nu şi-a propus să devină o Biserică autocefală, deşi se manifestă ca şi când ar fi. Poate că, aşa cum afirmă din vorbe, ea (care se consideră singura biserică adevărată) voieşte să rămână doar o simplă “Biserică locală”, după cum şi mărturisesc pucioşii în catehismul lor:

“ De aceea, nici o mitropolie, arhidieceză sau patriarhie nu poate purta titlul propriu-zis de biserică, şi poate fi numită aşa doar prin generalizare, prin simplul motiv că incorporează mai multe biserici locale. Acestea sunt singurele organisme care pot fi numite biserici, datorită naturii lor, revelată şi percepută în Euharistia episcopală, dar şi în virtutea îndemnului apostolic de a întemeia biserici în cetăţi [...] în sfânta Împărtăşanie, fiecare Biserică locală revelează Biserica întreagă, pe Hristos întreg, trecând de la postura de instituţie la cea de mod de existenţă, ca arvună a vieţii veşnice.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.14-15)

Este posibil acest lucru? P.F. Patriarh Daniel, în cuvântul amintit mai înainte, subliniază că fiecare biserică locală ortodoxă canonică trebuie să fie păstorită de un episcop ortodox canonic, ceea ce nu este cazul la BNI, care e condusă de o persoană laică, şi anume o femeie. Nu oricine şi nu oricum poate înfiinţa biserici noi cu pretextul de a crea o biserică “liberă”; or, BNI tocmai acest obiectiv l-a avut, să fie “liberă” şi “independentă de BOR”. Nu prin schismă şi prin răzvrătire se înfiinţează biserici noi; or, pucioşii au ajuns tocmai la schismă şi la răzvrătire faţă de BOR. Nu prin inovaţii şi adausuri la Sfânta Tradiţie şi la Sfânta Scriptură se păstrează unitatea de credinţă şi de Duh în Biserică; or, pucioşii au devenit celebri prin inovaţiile lor liturgice şi “scripturistice”. Cităm din cuvântul P.F. Sale pasajul care lămureşte aceste aspecte:

“Din punct de vedere al eclesiologiei ortodoxe, o Biserică locală ortodoxă canonică (în sensul cel mai restrâns) este o episcopie care are în fruntea sa un episcop ortodox canonic, care se află în comuniune cu întreg episcopatul ortodox canonic universal, şi implicit cu totalitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale surori. De aceea, în Ortodoxie nu oricine şi oricum poate înfiinţa Biserici locale noi, sub pretextul sau cu pretenţia de a crea Biserici „libere” sau „independente”, deoarece adevărata libertate creştină nu se realizează prin răzvrătire, schismă sau separaţie bisericească, după cum nici unitatea sau comuniunea eclesială nu se impune prin constrângere, ci libertatea eclesială se manifestă prin afirmarea împreună, în comuniune, a unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală, de iubire şi de respect reciproc. Iar când trebuie corectate abuzuri sau devieri de la normele comune şi când se doreşte înnoirea vieţii bisericeşti, acestea trebuie să se facă, pe baza Tradiţiei Bisericii nedespărţite, nu împotriva ei şi nici sub forma rupturii cu ea, ci printr-o fidelitate reînnoită faţă de Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolică a lui Hristos de-a lungul veacurilor.”

Deci Biserica “Noul Ierusalim” nu este nici măcar o “biserică locală”. Şi dacă ea nu este nici Biserică autocefală, nici biserică locală, înseamnă că nu este nimic. Este doar o biată sectă, printre alte mii, al cărei exotism dogmatic constă tocmai în pretenţia de autenticitate autohtonă.