mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

Întrucât BNI se consideră singulară şi a confiscat numai pentru sine toată sacralitatea universului văzut, nu se mai poate pune problema unei autocefalii multiple, ca în Biserica Ortodoxă Universală. Ar fi fost de aşteptat ca pucioşii să-şi fi desemnat în mod democratic un lider ales dintre cei trei “preoţi unşi cu rang de arhiereu”, care formau până nu demult “troiţa sfântă” de la Pucioasa (recent, “troiţa sfântă de arhierei” s-a făcut ţăndări, prin evadarea lui Iliuţă din lagărul de exterminare pucios), dar frâiele sectei au fost înhăţate de mult de către Mihaela Tărcuţă, care nu dă de înţeles că ar vrea să renunţe vreodată la ele. De aceea, din exterior nu se poate distinge decât o monocefalie absolută a Mihaelei, chiar dacă ea se străduieşte din răsputeri să mimeze o dicefalie, cooptându-l forţat şi de faţadă pe Nicuşor Nedelcu la conducerea sectei şi în sinea sa fiind convinsă că Nicuşor îi este cel mai apropiat sfetnic. Paradoxul este că monocefalia absolută a Mihaelei se manifestă numai la suprafaţă. Deşi ea deţine un monopol real asupra ideologiei pucioşilor, asupra administraţiei şi finanţelor, are impresia că îl deţine şi pe cel al relaţiilor cu adepţii pucioşi, fără să realizeze că în acest domeniu este adesea manipulată de Nicuşor, care ştie să-şi impună aici cu talent punctele lui de vedere. Nu odată Mihaela s-a lăsat sedusă de Nicuşor, care a ştiut să-i impună din umbră cine să vină sau cine să rămână la Pucioasa, cine să fie în cercul lor de acoliţi apropiaţi şi cine să fie marginalizat, cine să fie protejat şi cine să fie persecutat.

Monocefalia absolută a “proorociţei” Mihaela din Biserica “Noul Ierusalim”, în care toţi “arhiereii”, “preoţii”, “păstorii”, “străjerii” şi adepţii de rând ai sectei i se sobordonează doctrinar, canonic şi administrativ, se aseamănă izbitor cu monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică, în care toţi episcopii Bisericilor locale (diecese), inclusiv patriarhii care prezidează sinoadele Bisericilor Orientale unite cu Roma, sunt subordonaţi papei ca autoritate doctrinară şi canonică supremă. Întrucât Ortodoxia se distinge prin principiul autocefaliei multiple sau al pluricefaliei de monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică şi concomitent, de Protestantism ( care, deşi pune accentul, ca şi Ortodoxia, pe libertatea Bisericilor locale, totuşi nu mai are capacitatea de a forma în totalitate o Biserică unitară) putem spune că Biserica “Noul Ierusalim” se distinge şi se separă de Ortodoxie tocmai prin rejectarea acestui principiu.

7. A fi sau a nu fi... Biserică locală

Poate însă că Biserica “Noul Ierusalim” nici măcar nu şi-a propus să devină o Biserică autocefală, deşi se manifestă ca şi când ar fi. Poate că, aşa cum afirmă din vorbe, ea (care se consideră singura biserică adevărată) voieşte să rămână doar o simplă “Biserică locală”, după cum şi mărturisesc pucioşii în catehismul lor:

“ De aceea, nici o mitropolie, arhidieceză sau patriarhie nu poate purta titlul propriu-zis de biserică, şi poate fi numită aşa doar prin generalizare, prin simplul motiv că incorporează mai multe biserici locale. Acestea sunt singurele organisme care pot fi numite biserici, datorită naturii lor, revelată şi percepută în Euharistia episcopală, dar şi în virtutea îndemnului apostolic de a întemeia biserici în cetăţi [...] în sfânta Împărtăşanie, fiecare Biserică locală revelează Biserica întreagă, pe Hristos întreg, trecând de la postura de instituţie la cea de mod de existenţă, ca arvună a vieţii veşnice.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.14-15)

Este posibil acest lucru? P.F. Patriarh Daniel, în cuvântul amintit mai înainte, subliniază că fiecare biserică locală ortodoxă canonică trebuie să fie păstorită de un episcop ortodox canonic, ceea ce nu este cazul la BNI, care e condusă de o persoană laică, şi anume o femeie. Nu oricine şi nu oricum poate înfiinţa biserici noi cu pretextul de a crea o biserică “liberă”; or, BNI tocmai acest obiectiv l-a avut, să fie “liberă” şi “independentă de BOR”. Nu prin schismă şi prin răzvrătire se înfiinţează biserici noi; or, pucioşii au ajuns tocmai la schismă şi la răzvrătire faţă de BOR. Nu prin inovaţii şi adausuri la Sfânta Tradiţie şi la Sfânta Scriptură se păstrează unitatea de credinţă şi de Duh în Biserică; or, pucioşii au devenit celebri prin inovaţiile lor liturgice şi “scripturistice”. Cităm din cuvântul P.F. Sale pasajul care lămureşte aceste aspecte:

“Din punct de vedere al eclesiologiei ortodoxe, o Biserică locală ortodoxă canonică (în sensul cel mai restrâns) este o episcopie care are în fruntea sa un episcop ortodox canonic, care se află în comuniune cu întreg episcopatul ortodox canonic universal, şi implicit cu totalitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale surori. De aceea, în Ortodoxie nu oricine şi oricum poate înfiinţa Biserici locale noi, sub pretextul sau cu pretenţia de a crea Biserici „libere” sau „independente”, deoarece adevărata libertate creştină nu se realizează prin răzvrătire, schismă sau separaţie bisericească, după cum nici unitatea sau comuniunea eclesială nu se impune prin constrângere, ci libertatea eclesială se manifestă prin afirmarea împreună, în comuniune, a unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală, de iubire şi de respect reciproc. Iar când trebuie corectate abuzuri sau devieri de la normele comune şi când se doreşte înnoirea vieţii bisericeşti, acestea trebuie să se facă, pe baza Tradiţiei Bisericii nedespărţite, nu împotriva ei şi nici sub forma rupturii cu ea, ci printr-o fidelitate reînnoită faţă de Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolică a lui Hristos de-a lungul veacurilor.”

Deci Biserica “Noul Ierusalim” nu este nici măcar o “biserică locală”. Şi dacă ea nu este nici Biserică autocefală, nici biserică locală, înseamnă că nu este nimic. Este doar o biată sectă, printre alte mii, al cărei exotism dogmatic constă tocmai în pretenţia de autenticitate autohtonă.

[IonelS]

Pana una alta, din pricina celor de sus, tot mai multi dezerteaza ! In fel si chip ! Vina este si a noastra ca suntem slabi in credinta.

[mariamargareta]

Cine dezertează şi de unde? Am văzut că şi pucioşii dezertează din "biserica" lor, pentru că n-au găsit ceea ce căutau (după ce dezertaseră mai întâi din Ortodoxie). Expresia ta "din pricina celor de sus" este contrazisă chiar de adausul "Vina este şi a noastra...". Deci să nu căutăm vina în altă parte, ci în fiecare din noi, care nu voim să rămânem statornici şi căutăm prin alte părţi ceea ce ni se pare că ne lipseşte. Căci zice apostolul: "Deci, ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl." (1Ioan 2,24)
Numai că mereu se ivesc unii care vor să pună ei "un nou început".

[vsovivi]

Văd că nu te lași, intoxici, întoxici prin înjectare cu minciună... prin procedeul viceversa vicentoarsa viceglobul pământesc că cică acolo unde-s mai mulți creduli ce pun botul acolo precis e și Adevărul... ba pardon, pământul nu e glob și acolo le era gândul la plimbare, pe mare, cu pluta... pe motiv de criză.

MM: „Numai că mereu se ivesc unii care vor să pună ei "un nou început".”

Răbspuns: Păi nu Domnul a zis că va face Cer nou și Pământ nou? Dar eu știu de ce nu vă convine... la unii... și la alții... că probabil voi n-ați înțeles care-i faza... și v-ați curentat singuri la nuul!.. neștiind că v-a tras curentul... afară... de la scoală.

[horatiu.miron]

În prealabil postat de vsovivi

Dar eu știu de ce nu vă convine... la unii... și la alții.

Daca tot scriem cu diacritice si avem pretentia ca vorbim corect, de ce nu folosim "unora" si "altora"?

[vsovivi]

În prealabil postat de horatiu.miron

Daca tot scriem cu diacritice si avem pretentia ca vorbim corect, de ce nu folosim "unora" si "altora"?

Păi... pentru că nu e vorba de unora și de altora pe aici ci de unii și de alții... se știu ei... că doar nu suntem la dentist-ul... unora sau altora.

[vsovivi]

În prealabil postat de horatiu.miron

Daca tot scriem cu diacritice si avem pretentia ca vorbim corect, de ce nu folosim "unora" si "altora"?

Și încă o chestiune, păi de ce-mi atribui mie, mofturile și pretențiile tale, grămăticul, căci eu am doar pretenția de la tine ca să nu fii prost... crescut, ci să fii crescut numai de Dumnezeu... mare și frumos... și nu „mare și frumoasă” așa ca MMargareta roata bicicleta... care s-a tot sucit și s-a răsucit... până s-a prăbușit din spațiu în mare exact ca „balonul de săpun” al Asociaţiei Române pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA).

Păi dacă nu m-au ascultat (nici nu le-am spus nimic deci nu aveau ce și cum să asculte) dar eu totși am scris pe aici pe forum pe undeva cum anume pot să facă ceva durabil... o stație de lansare pentru Cer, dar ea trebui construită pe vârful OMU'... și balonul trebuia legat cu nilon gros, ca să-l poată trage jos apoi... și pus pe fir din loc în loc niște emițători pentru radar ca să nu rupă firul ceva avion buclucaș.

Uite le dau o idee la ăștia de la ARCA, gratis, de la Domnul că El m-a inspirat căci îi iubește pe copii, păi în loc de 1 balon verde pe care să îl umpli cu heliu sau hidrogen și apoi să pierzi și gazul și tot, iată cum m.a străfulgerat:


1.Trei baloane transparente mari legate între el cu nilon, formând trei sfere tangente, care în mijloc au un spațiu gol, suficient ca printre ele să fie lansată racheta care se va sprijini pe nod atunci când va porni.

2.Fiecare balon transparent foarte mare, trebuie umplut cu baloane colorate în toate culorile curcubeului, ce sunt pline cu heliu sau gaz ușor dar care la căldură se dilată mult.

3.O legătură de nilon gros, ce rezistă la eventualele vânturi, și legat la un motor care să tragă jos după lansare TRI-balonul ARCA.


Avantaj, deasupra norilor, balonul se încălzește, căldura se degajă în balonul transparent de la baloanele colorate care degajă căldură și astfel se umflă ceva mai mult, își crește volumul, devine mai ușor și iată are o forță mai mare de urcare.

Rachetele mici ce se vor arunca în spațiu se pot lansa prin procedeul resort, ce se sprijină pe nod, ele păstrându-și „inerția” o vreme, sau dacă vor fi mai inteligente, vor putea folosi vântul solar, sau vor putea folosi jet, și se vor putea plimba și dirija deasupra României...

Dar mi-e frică să nu fure proiectul americanii sau rușii sau arabii sau chinezii sau jidovii sau negrii sau fasciștii sau columbienii sau mai rău, ăștia ai noștrii de la taxe și impozite, securiștii noștrii și să înceapă controlul total și urmărirea generală... că atunci v-a trebui s-L chem pe Dumnezeu în ajutor ca să trimită o ploaie cos-mică sau cos-mare... ca să le spargă toate baloanele și roboțeii și rachețelele astea ruojii ale antichriștilor și savantiștilor și hoților și vardiștilor ăștia... la „băieții buni” adică... foarte foarte... cum ar veni adică de buni, ei, se știu ei: unii și alții, unora și altora.

[mariamargareta]

264. “Minunile” de la Pucioasa (I)

Liderii pucioşi pretind că Verginica făcea “minuni” pe vremea petrecerii ei în trup, şi chiar au adunat într-un capitol special al cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa o serie de “mărturii” ale unor adepţi mai înfocaţi, gata să jure că au fost martori ai unor fapte ieşite din comun săvârşite de Verginica. O citire atentă a acestor “mărturii” dezvăluie slaba lor credibilitate, bazată mai degrabă pe un sentimentalism ieftin şi pe o percepţie superficială a realităţilor relatate de ei ulterior ca fiind “minuni”.
De altfel, ideologia pucioşilor privind “minunile” este inconsecventă. Uneori, doctrina pucioşilor se pronunţă sistematic împotriva minunilor:

- astăzi numai dracul face minuni (să fie valabilă această afirmaţie şi pentru “minunile” săvârşite de Verginica?):

“Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer, şi el a pus stele pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-05-1960)

- vremea minunilor a trecut şi este de mult apusă; în trăirea creştinească, accentul trebuie pus pe sporirea credinţei şi nu pe facerea de minuni:

“ ... Nu mai este vremea minunilor, dar e plata mai mare dacă vei crede.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-08-1979)

- singura minune care i-a mai rămas omului la îndemână este putinţa de a crede în Dumnezeu:

“Crede în Mine şi nu căuta minuni ca să crezi. Minunea, aceasta este: să crezi în Mine. Ioan nu a lucrat nici o minune şi tot a fost crezut de cei ce se pocăiau dacă aşa a fost planul lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 15-02-1995)

- deşi oamenii nu s-a dezbărat de obiceiul de a căuta minuni, semnele şi minunile nu sunt de nici un folos omului (atunci de ce mai făcea Verginica minuni, dacă le făcea, îndată ce ele nu erau de folos semenilor ei?):

“Omul vrea minuni, vrea semne, dar acum e vremea judecăţii, nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne şi prin minuni. Semnele şi minunile sunt pentru cei tari la cerbice, care stau împotriva Mea, nu sunt pentru cei care au iubirea după care nu mai însetează. Nu mai sunt de folos semnele şi minunile, că omul s-a pus mai mare decât Mine pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-05-1999)

- chiar dacă se mai fac minuni pe ici, pe colo, ele nu trebuie crezute cu nici un chip ca fiind venite de la Dumnezeu. Cei care aduc închinare duhurilor care fac minuni sunt pierduţi pe vecie:

“... Însănătoşiţi minţile, copilaşii Mei, că nu vă foloseşte nimic prooroci mulţi să aveţi. Un singur Prooroc: Eu, Dumnezeu. Vor face minuni şi semne, vor învia morţii şi vor vindeca leproşii, dar Eu zic: paşteţi iarba pe care o cunoaşteţi. Nu daţi năvală că, „dacă a înviat mortul, e Dumnezeu“. Să nu te închini, că dacă te-ai închinat, amin!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-7-1973)

Alteori, minunile sunt considerate o reminiscenţă a vieţii creştineşti din Biserica primară, pe cale de dispariţie. O singură minune mai rămâne de împlinit, şi aceasta este proiectată spre un viitor imprevizibil: învierea morţilor:

“... Vino, frate şi soră, vino, căci urmează să chem morţii după tine, că după tine nu mai este altă minune decât aceasta: morţii vor ieşi din mormânt.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 4-2-1966)

Cei care nu vor crede în această ultimă minune promisă şi nu o vor aştepta cu sfinţenie, vor trăi un amarnic regret şi vor cunoaşte plânsul şi întristarea:

“... Veniţi, tată, veniţi aproape, ţineţi aceste cuvinte, că sunt sfinte. Şi peniţa care le scrie se sfinţeşte, dar ce este rău se blesteamă de Dumnezeu. O, tată, veniţi aproape, că vor ieşi morţii din groapă! Se vor încheia cum îşi va încheia cineva haina sa, şi se va întrupa carnea lor din pământ. O, creştine, atunci vei vedea minune şi nu te vei bucura, ci vei plânge. Toţi împăraţii vor sta înaintea Mea şi vor plânge că nu au păstorit poporul ca să aibă viitorul.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19-3-1974)

Alteori însă, minunile sunt considerate a fi forme fireşti de manifestare a vieţii creştine, spre care este de dorit să aspire orice adept responsabil al sectei “Noul Israel” de la “Noul Ierusalim”. Mai întâi, sectanţilor pucioşi (denumiţi “creştinii de astăzi”, singurii care recunosc şi respectă “profeţiile” de la Pucioasa) li se reaminteşte că deja cu ei s-au făcut multe şi mari minuni:

“Dar voi, creştinilor de astăzi, aveţi pe Sfânta Treime Care vă profeţeşte, şi multe lucruri s-au lucrat cu voi şi multe minuni s-au lucrat cu voi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 20-1-1963)

Apoi, pucioşilor li se promite că vor ajunge ei înşişi să fie mari “făcători de minuni”:

“Israele, în vremea de pe urmă, prin tine se va face minune. În tine voi face pâine şi voi da la popoarele înfometate mâncare” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 16-8-1974)

“Poporul” pucios este predestinat să fie făcător de minuni, dar “Dumnezeul” de la Pucioasa nu reuşeşte să ducă la bun sfârşit destinul pe care i l-a hărăzit “poporului” Său:

“... Poporul Meu, vreau să fac din tine o lumină şi o minune pentru ziua de mâine. Vreau să fac din tine lucru pentru vecii vecilor, dar nu reuşesc.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 5-7-1975)

Primele “minuni” programate a fi făcute de către adepţii pucioşi vor avea loc în casele de desfrânare: de acolo urmează să fie aduse la trăirea decentă, curată şi sfântă, multe femei decăzute. Această “proorocie” a aşteptat vreo 14 anişori (1975-1989) până ce au fost reînfiinţate (deocamdată, ilegal, dar până la legalizare nu mai e mult) casele de desfrânare în România, şi alţi vreo 21 de ani până astăzi (1989-2010), când rememorăm această “proorocie”, dar se pare că va mai trece multă apă pe Dâmboviţa până ce liderii pucioşi vor găsi cu cale să treacă la împlinirea ei:

“... Femeilor din poporul Meu, fiţi mironosiţe. Bărbaţi din poporul Meu, fiţi curaţi cu trupul şi cu duhul. Domnul Iisus vă face pe voi apostoli, să duceţi cuvântul Său la alte popoare. Veţi fi duşi, tată, în case de desfrânate, ca să faceţi minuni, şi prin credinţă veţi îndrepta aceste persoane.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 17-8-1975)



--- va urma ---

[vsovivi]

Mă, iar ai îndrăznit? Ce crezi că va urma? Și ce anume poate să urmeze? Dar cine crezi dumneata că e curios și interesat de ispisisikaa domniei tale? Nu crezi că mi se face lehamite de îndrăznelile celui îndrăzneț? Care se ascunde în luminile rampei de lansare a întietăților în deșertăciuni...

Mă ia cu înfrigurare la fiecare ironie macabră și la toate ghilimelele și la fiecare distracție cu care vă delectați poftele așa ca la o sărbătoare... poftele cele rele la sărbătoarea păcatului și mîndriei că nu vă mai este frică să huliți... dar când veți înțelege cu adevărat ceea ce faceți și ați făcut mereu, atunci o să plângeți și speriate o să vă plângeți ca niște ispisicuțucuțe ce abea au făcut ochi, abea de li s-au deschis ochișorii, o să plângeți și o să miorlăiți de mama focului pe la toate porțile, dar nu o să vă mai primească nimeni, de frică să nu și-l bage înăuntru pe necuratul...

Eu mereu v-am făcut atente și am strigat ca la armată:
ATENȚIUNIUNE! dar tot degeaba... mereu degeaba... că inima plină de cafea bate cum vrea ea, și bate ca milițianul, bate ca plumbul, bate ca fierea, bate ca berea, bate ca rahatul turcesc, bate ca șerparul șerpesc, și beată de vris ea nu mai simte pe Adevărul și dacă nu mai simte atunci ce vei face oare? Căci ochiul este lumina trupului și dacă el este întuneric atunci cu cât mai mult va fi întuneric întunericul care este în tine? Și cu cât mai mult întunericului?


Deci tratați-vă de pofta asta atât de mare de a pofti întietatea măririi de sine prin minciuni, diversiuni și învârtoșeri distractiv mustrative... că asta nu e veselie ci sadism, sminteală, urâciune, răutate, răzbunare și hulă plină de nepăsare... nepăsare de ziua voastră de mâine, de ceasloavele următoare ale zilei...

Cum să vă tratați? Cu multă pace... și virtute... multă, multă virtute.

[mariamargareta]

265. CEL...CEA... MAI MARE - sau cum bagatelizează sectanţii de la “Noul Ierusalim – Pucioasa” până şi superlativul absolut (I)

În goana lor după senzaţional, liderii pucioşi îşi adaptează limbajul astfel încât să impresioneze la maximum pe naivii dispuşi să-i asculte. Adesea, formulări care folosesc superlativul absolut ajung să se contrazică flagrant, încât textele cu pricina basculează între impostură şi ridicol. Vom ilustra în continuare câteva exemple legate de construcţiile “cel mai mare.../cea mai mare...”. Acestea, în loc să fie singulare, apar în două, trei sau chiar mai multe formulări sau îndemnuri radical diferite (recordul absolut îl deţine... cea mai mare iubire, cu 14 definiţii diferite!), aşa că un cititor scrupulos care vrea să le observe pe toate, va ajunge inevitabil la o dilemă fără răspuns: Şi, de fapt, care este mai mare?

*
Cel mai mare dar al creştinilor este darul proorocilor consemnaţi de către Biblie:

“Iar darul proorocilor este mai mare ca tot darul, pentru că proorocia se lucrează prin Însuşi Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 29-5-1965)

Cel mai mare dar al creştinilor este credincioşia:

“Pace vouă, şi fiţi credincioşi, că acesta e cel mai mare dar pe care voi trebuie să-l aveţi şi să-l purtaţi înaintea Mea şi înaintea fiilor oamenilor, ...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21 4 1996)

Cel mai mare dar al creştinilor este darul liderilor pucioşi de a putea aduce la lumină “Cuvântul”:

“Nu este dar mai mare între daruri ca darul celor ce au şi dau cuvântul Meu spre hrană. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19-4-1998)

Cel mai mare dar al creştinilor este însuşi “Cuvântul” de la Pucioasa:

“Ţi-am dat în dar cel mai mare dar. Nu este dar mai mare între daruri decât cuvântul lui Dumnezeu purtat de om ca să aibă omul călăuză. Poartă, Israele, cuvântul Meu în sân...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-2-1997)

Cel mai mare dar al creştinilor este “darul mărturisirii cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa”:

“...că Eu am spus că nu este un mai mare dar între darurile sfinte în om, ca darul mărturisirii cuvântului lui Dumnezeu şi a faptelor Lui între oameni. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 22-6-2003)

Cel mai mare dar al creştinilor este “să aibă învăţător”:

“...căci învăţătorul este cel mai mare dar pe care-l poate avea omul, şi alt dar nu poate omul avea, şi iarăşi zic: cine aude acest cuvânt, să înţeleagă. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 22-7-2003)

Cel mai mare dar al creştinilor este “sfinţenia din om”:

“Mare har şi mare dar este preoţia, dar mai mare har şi dar este sfinţenia din om, fără de care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-3-1998)

Cel mai mare dar al creştinilor este “Dumnezeul Pucioasei”:

Eu sunt darul cel mai mare pe care-l poate avea omul, dar dacă omul nu înţelege cum este, cine este şi unde este Dumnezeu, şi cu cine petrece El, acel om umblă după Mine în voile lui, şi nu Mă are, şi nu umblă după Mine unul ca acela, că scris este: "Nu toţi cei ce zic: „Doamne, Doamne“, vor intra întru împărăţia cerurilor"”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 3.6. 1999)

Cel mai mare dar al creştinilor este “duhul proorociei”:

“...fiindcă duhul proorociei este lucrător în voi, şi nu este dar mai mare între darurile cereşti ca şi duhul proorociei, fiilor. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 09-01-2004)

Cel mai mare dar al creştinilor este “darul credinţei sfinte”:

“V-am învăţat pe voi cel mai mare dar: darul credinţei sfinte în venirea Mea de azi cuvânt pe pământ. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 19-1-2010)

*
Cel mai mare păcat al creştinilor este “păcatul neîmplinirii Cuvântului de la Pucioasa:

“... Fiilor, cel mai mare păcat din cele şapte păcate este păcatul pe care-l faceţi: că auziţi cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l împliniţi. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 24-05-1974)

Cel mai mare păcat al creştinilor este păcatul smintelilor şi al dărâmărilor:

“Fiilor, staţi împotriva dărâmărilor, împotriva întristărilor, împotriva supărărilor. Nu vă mai supuneţi deşertăciunilor. Cel ce dărâmă, dărâmă, dar răspunde de dărâmare, şi nici un păcat nu este mai mare ca acesta, şi nu are seamăn pe pământ. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 13-11-1975)

Cel mai mare păcat al creştinilor este păcatul neascultării:

“Iată cel mai mare şi cel mai bătrân păcat! Neascultarea este [...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21.11.1993)
Cel mai mare păcat al creştinilor este păcatul dezertărilor şi al inconsecvenţei în însuşirea învăţăturii de la Pucioasa:

“... e păcat de cel ce a cunoscut acest sân şi n-a stat să mănânce pe veci din el! Ce păcat! Şi de ce spun aşa? Pentru că acesta e cel mai mare păcat. Şi de ce e cel mai mare păcat? Pentru că nu mai este cu ce să fie spălat, căci sulul se strânge, şi drumul se împătureşte, şi timpul se face sul, şi cel necredincios piere pe veci.” ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2.8.1995)

Cel mai mare păcat al oamenilor este “că nu iubesc învăţătura cea nouă de la Pucioasa”:

“Mai mare păcat între păcate nu are omul, ca păcatul că nu iubeşte învăţătura Mea, ca să vadă apoi şi să umble în lumină, fiindcă Eu sunt Lumina lumii, la început şi la sfârşit, iar lumina este cuvântul, minunea Mea cu care Eu înviez pe cei morţi. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-06-2003)

Cel mai mare păcat al oamenilor este “că nu citesc Scripturile”:

“O, nu ştie omul că cel mai mare păcat al lui este că nu citeşte Scripturile ca să le aşeze peste el, ca să se aşeze mereu în ele cu viaţa lui. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28-8-2004)

Cel mai mare păcat al oamenilor este “să audă cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa şi să nu-l împlinească”:

“Eu voiesc şi cuvintez peste voi, că am mai spus o dată peste poporul lui Verginica, am spus că "cel mai mare păcat este să auzi cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-l împlineşti".”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 28.10.2001)

Cel mai mare păcat al proorocului mincinos este “ intenţia de a pângări altarul din Templul de la Pucioasa” şi “intenţia de a nimici grădina de la Pucioasa”:

“Tu ai voit să pângăreşti până şi altarul Sfintei Sfintelor Mele, cu care Eu, Domnul, M-am aşezat în România. Acesta este cel mai mare păcat al tău. Ai voit chiar să nimiceşti această grădină, ai voit prin mulţi de ai tăi, şi prin multe iscoade ai lucrat, că îţi este teamă de glasul Meu cel din grădină. ”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14.12. 1998)