[heaven]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Trebuie să vă spun un secret: Dumnezeu ne iubeşte. Ne iubeşte până acolo încât S-a făcut om, încât a suferit şi a murit pentru noi. Ca să ne răscumpere, ca să rupă lanţul robiei în care eram, ca să ne scoată din Egipt în Ţara Făgăduinţei, în Ierusalim.

Deci, dacă Dumnezeu mă iubeşte pe mine atât de mult, înseamnă că şi eu pot să mă iubesc pe mine. Înseamnă că viaţa mea, sufletul meu este ceva foarte, foarte important. Sunt un morman de păcate, da ! Dar nu pe acest morman de păcate îl iubesc eu, ci ceea ce este sub ele, pe mine însumi, pe sufletul meu, care a fost odată strălucitor şi care, cu ajutorul puterii Lui curăţitoare, sper să fie din nou strălucitor. Pentru aceasta, tot ceea ce am de făcut este să nu mai adaug la jegul existent şi să mă las şlefuit de El, precum se lasă lutul în mâinile olarului.

Exact aşa îl iubesc şi pe aproapele. Nu mormalul lui de păcate, nu dezmăţul lui, nu superbia lui, nu fariseismul lui. Nici mitocănia lui. Dar, dacă aproapele meu este şi el operă a lui Dumnezeu, dacă este destul de bun ca să fie iubit de Creatorul şi Redemptorul lui, atunci este destul de bun ca să fie iubit şi de mine.

Mihnea a inteles foarte bine acest lucru,pentru ca nu trebuie sa fii psiholog,erudit sau preot pentru asta.Sufletul fiecaruia dintre noi le stie si are nevoie de iubire ca de aer,insa,din pacate, nu vrem sa il ascultam...