[Erethorn]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu. State ecleziale (teocraţii) au existat numai la evrei, în perioada de dinaintea formării Regatului Unificat. Pe vremea Judecătorilor.
În cazul creştinilor, avem extrem de puţine exemple de teocraţii. A existat o teocraţie calvină elveţiană, o curioasă creaţie politică iniţial condusă de Calvin însuşi, a cărei capitală a fost Geneva.

Ceea ce a fost caracteristic creştinilor în tot timpul scurs între Edictul de la Milan în urma căruia Biserica a ieşit din catacombe şi până la formarea statelor moderne a fost statul creştin, care este cu totul alceva decât statul eclezial sau teocraţia. Statul creştin este inspirat de statul lui David. Spiritualul este separat de afacerile temporale (seculare). Biserica are autoritate spirituală directă şi autoritate temporală indirectă, printr-un împărat. Legitimitatea împăratului vine de la Dumnezeu, prin Biserică, fapt atestat de actul încoronării. Simbolismul cheilor papale nu este numai de reprezentare a cheilor date de Cristos lui Petru, cât de simbol al celor două puteri: cheia de aur reprezintă puterea spirituală, cheia de argint pe cea temporală. Afacerile seculare sunt delegate de papa unui împărat, timp de mai multe secole unui bizantin, apoi unui germanic. În urma dihoniei politice, s-a ajuns la contraperformanţa ca Europa să aibă doi împăraţi şi două Biserici. Dar, ideea de la care s-a pornit aceasta a fost. Regii (domnitorii) erau încoronaţi de primaţii ţărilor lor (arhiepiscopi, respectiv mitropoliţi, ulterior patriarhi). Principala atribuţie a suveranului era cea militară. Era "spada lui Dumnezeu în slujba lui Dumnezeu".

Cu excepţia Franţei, unde puterea monarhică a degenerat în absolutism de tip "statul sunt eu", puterea reală a conducătorului era considerabil mai mică decât în zilele noastre şi nu se ajunsese nici pe departe la un asemenea grad de intruziune a statului în sfera privată. Când un rege sau un împărat o lua razna, până la urmă papa îl punea cu botul pe labe, aşa cum s-a întâmplat la Canossa. Cheia de Argint era încredinţată altcuiva, care devenea Spada lui Dumnezeu, sau rămânea aceluia în anumite condiţii.

Domnule Dragomir, din acesta si din alte posturi ale dumneavoastra remarc o tendinta de a acorda greutate dictonului "Tot inainte ! Ca inainte era mai bine !" :)

Serios vorbind, (si iesind putin din sfera socio-politicului) as dori sa joc putin rolul avocatului diavolului si sa va provoc sa sustineti aceasta teza raportandu-va (cel putin) la urmatoarele aspecte:

1. D.p.d.v. medical, trebuie sa recunoastem ca ateii militanti (Dawkins & co.) au o oarecare dreptate cand sustin ca in vremurile de demult Dumnezeu manifesta o mult mai mare tendinta de a chema la El pe oameni, si in special pe copii; epoca moderna, cu vaccinuri, apa fiarta si vitamine pentru popor a mai remediat situatia;

2. Chiar d.p.d.v. politic, in Evul Mediu orice mirean crestin risca ca, la bunul plac al unui oarecare detinator al Cheii de Argint, sa fie bagat la racoare, unde, in asteptarea unei invinuiri formale care putea foarte bine sa intarzie pana la un termen nedeterminat, sa i se aplice varii tratamente dureroase de genul somnul pe podeaua de piatra uda sau stransul apendicelor la menghina;

S-ar putea ca cele de mai sus sa fie simple locuri comune, sau doar prejudecati induse de o societate moderna grabita sa demonstreze ca secretul fericirii consta in curent electric + libertatea de a face ce vrem (atata timp cat vrem sa facem ceea ce s-a chinuit establishmentul sa ne induca prin reclama TV).

In orice caz, daca aveti surse care sa fundamenteze opiniile dumneavoastra, va rog sa le impartasiti cu noi.

Am lecturat si eu un numar de scrieri din care pare sa reiasa ca taranul medieval era mai fericit decat fermierul UE, orasanul medieval mai implinit decat actualul salariat la multinationala, si ducele sau regele mai curat decat presedintele; totusi, mi-e oarecum frica sa recunosc ca societatea moderna ar putea fi, in esenta ei, inferioara celei de acum cateva sute de ani....