Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Poate ar trebui să te intereseze, căci în opoziție cu Legiuitorul decretului sabatarian (porunca a IV-a din Decalog)- Domnul Sabatului stă legiuitorul decretului duminical (de la 321 d. Hr.) domnul Constantin cel Mare.
|
Domnule eu ți-am mai spus pe mine nu mă interesează. Ceea ce știu este că Domn al primei zile a săptămânii iudaice, zi în care a înviat Iisus Hristos, este chiar Iisus Hristos. Faptul că ea se numește duminică de fapt nici nu mă interesează; poa' să-i spună cum i-ar spune, ceea ce știu este că ziua de odihnă este și spre rememorarea zilei eliberării creștinilor prin Iisus Hristos. Dacă eu m-am născut pe 1 ianuarie, o să îmi serbez ziua de naștere tot pe 1 ale altui an, nu pe 31 dec nici pe 4 sau 8 ianuarie. Dacă ziua eliberării prin Iisus Hristos a fost ziua întâi a săptămânii iudaice, atunci o să țin acea zi de odihnă, pentru că în Vechiul Testament la Deuteronom cuvântul lui Dumnezeu spune foarte clar că ziua de odihnă este și pentru rememorarea eliberării israeliților din robia egipteană. Având însă în vedere că noi nu suntem israeliți, decât din punct de vedere spiritual (pentru că adevăratul iudeu este cel care are tăierea împrejur a inimii) atunci ziua de odihnă a creștinului celebrează eliberarea prin Iisus Hristos; iar dacă Hristos a înviat în prima zi a săptămânii iudaice, atunci aceea este ziua de odihnă a creștinului. Mai ai ceva de comentat ??