În prealabil postat de Daniel777
Rodica ,nu trebuie sa traiesti fara creier .Uite aici comentarii pertinente si nu le mai bruia:
„Poeziile lui sunt pure declamații, dar în rest e un poet foarte slab"
Ce spun însă experții despre valoarea poetului Adrian Păunescu? Pentru criticul literar Alexandru Matei, doar primele două volume de versuri sunt notabile, restul volumelor putând foarte bine să lipsească: „Primele două volume, «Ultrasentimente» și «Mieii primi», au fost foarte bune, în contextul redescoperirii liricului după proletcultism. Dar atât, fiindcă nu mai e nimic interesant în ce a scris după 1970. Poeziile lui sunt pure declamații, în versificarea cărora a fost foarte abil, dar în rest un poet foarte slab". O comparație cu Bacovia sau Eminescu, crede criticul, ar fi hârtia de turnesol a valorii sale ca poet: „Nu poți de pildă să ți-l imaginezi pe Eminescu sau Bacovia declamând poezii de la tribuna unui stadion; un Eminescu pentru galerie e imposibil de conceput".
Dan Sociu: „N-ai să auzi vreun puști de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu»"
Tânărul scriitor Dan Sociu nu vede nici moralitate, nici talent la Adrian Păunescu. „Ce mă plictisește cel mai mult la necroloagele astea e ca mulți îi pun la îndoială moralitatea, dar insistă că «era un poet foarte talentat». Aș zice că nu, nici măcar un versificator spectaculos (doar patologic de prolific). Scria, în retorică și ideologie, fix ca un poet minor de secol XIX - cu diferența că un Coșbuc, de exemplu, e infinit mai muzical și mai subtil. Păunescu e monoton și lălăit, marea lui șmecherie e că a folosit elemente de cotidian «modern» - suta de lei etc., ceea ce dădea impresia că rezonează cu suferințele contemporane ale poporului." Ideea e că, în comparație cu Eminescu sau Bacovia, care sunt prizați și de experți (poeți și critici), și de mase, „Păunescu are doar dimensiunea aprecierii de către marele public - și aia o să se stingă. N-ai să auzi vreun puști de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu». Pe când pe Bacovia adolescenții îl devorează, că e emo și goth".
Criticul Dan C. Mihăilescu a spus că nu e momentul să discute despre calitatea poetului Păunescu la moartea sa: „Acum sufletul omului trebuie lăsat să plece, să se ducă dincolo". A adăugat totuși: „Am trecut pe lângă cimitirul Bellu și am rămas șocat. Fanfară și onoruri militare pentru Păunescu! Probabil când o să se ducă Sergiu Nicolaescu o să fie mobilizată Armata, să tragă salve de tun! Ce să mai spui? Ca la noi".
Andrei Cornea: „Nu cred că în Polonia unuia ca Păunescu i s-ar face funeralii naționale"
Filosoful și criticul de artă Andrei Cornea a fost extrem de tranșant, fără a se jena să-și spună părerea chiar și la postul public de televiziune: „Una este să fii versificator și cu totul alta e să fii poet". Acesta a avut cuvinte grele și despre prestația morală a scriitorului: „Nu cu multă vreme în urmă, cu ocazia vizitei Hertei Müller la București s-a vorbit despre cedările intelectualilor care nu au ales să fie disidenți în perioada comunistă. Au fost atacați atunci oameni ca Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, spunându-se că au tăcut pe vremea aceea, că nu au luat atitudine. Bun. Au tăcut. Nu au avut curajul de a ataca regimul. Dar să facem și noi o simplă comparație între ei și Păunescu.
El nu numai că nu a tăcut, dar a lăudat sistemul în gura mare, cu zbierete, urlete, cu jurăminte de adeziune la politica partidului și la președintele iubit. Din păcate, societatea noastră suferă de o amnezie periculoasă. Foarte multă lume vrea să uite că a existat comunismul. Unii îl ignoră, alții cred că era chiar acceptabil pentru că aveam multe fabrici și președintele țării era primit de președintele Statelor Unite și de Regina Angliei. Cam așa sună discursul nostalgic. Nu cred însă că în Polonia unuia ca Adrian Păunescu i s-ar face azi funeralii naționale. Mi-ar plăcea ca lumea să aibă o judecată limpede și să nu se mai lase îmbrobodită de discursurile naționaliste și de mistica și retorica asta revanșardă". Andrei Cornea a mai declarat că Adrian Păunescu era un împătimit al puterii care a candidat, după cum se știe, și la președinția României, cu rezultate infime la alegeri. „Probabil că acum, mort fiind, dacă ar candida, ar avea mai multe șanse."
Slujitor al regimului versus opozant
Regizorul Cristi Puiu are și el dubii serioase privind calitatea de opozant a regimului comunist a lui Păunescu. „Faptul că acum se vorbește despre el ca despre un erou dă cumva măsura culturii noastre revoluționare. Noi suntem cultura Adibas. Nu avem Adidas original, nu-i nimic, e bun și Adibas. Nu avem Puma e bună și Puna. Nu aveam Woodstock? Merge și Cenaclul Flacăra. Nu am avut dizidenți autentici, ci doar niște emițători de șopârlițe, buni și ăia. Ei erau eroii noștri. Atâta puteam noi. Păunescu făcea la cenaclu niște glumițe oarecum subversive pe care oamenii simpli nu puteau să le scoată pe gură și asta îi făcea și pe ei să se simtă eroi. „Le-a spus-o Păunescu!", adică, în subtext, „ce curajoși am fost și noi care l-am ascultat." Ce se petrecea dincolo de stadioane, că el era sluga regimului, nu mai interesa pe nimeni".
Adrian Cioroianu: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci își plâng tinerețea pierdută"
Cum se explică această trecere a publicului de la antipatie violentă, în primii ani după '90, la adularea post-mortem a poetului?
Pentru istoricul Adrian Cioroianu, simpatia actuală pentru Păunescu se datorează unui gen mai subtil de vinovăție al publicului față de poet: „După '90, furia populară l-a scos pe Păunescu țap ispășitor pentru mizeriile din comunism. El a plătit atât pentru el, cât și pentru ceilalți. Aș zice că acum, prin această dramatizare emoțională a înmormântării poetului, publicul face o „mea culpa" simbolică față de un om pe care l-a acuzat excesiv - fiindcă, e dovedit, Păunescu nu a fost unul dintre primii lingăi ai regimului, chiar dacă a semnat texte dedicate regimului și cuplului prezidențial. Comparat cu alții, prestația lui în instituirea cultului personalității a fost modestă. Totuși, el a fost cel mai vizibil, nicidecum cel mai productiv așa-zis „poet de curte". Diabolizarea lui a fost evident excesivă, iar publicul se simte retroactiv vinovat." Pe lângă acest sentiment de vinovăție, mai există un factor pentru simpatia enormă pe care a suscitat-o zilele acestea moartea poetului: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci își plâng tinerețea pierdută, care a însemnat și un abonament la revista Flacăra sau mersul la niște concerte ale Cenaclului".
Dorin Dobrincu: „Ana Pauker și Teohari Georgescu au portrete în ministere"
Istoricul Dorin Dobrincu este de o cu totul altă părere decât Adrian Cioroianu. Pentru acesta, adularea post-mortem a poetului este unul din efectele „derivei sociale în care trăim, care se manifestă prin lipsa unei memorii suficient de coagulate la nivel oficial și lipsa unor valori, în cazul populației. Mai tot timpul vedem genul acesta de „zeificare" profană la decese. Când a murit Paul Niculescu-Mizil, ministrul lui Ceușescu, trupul său a fost expus la ministerul unde a lucrat. De asemenea, sunt pline ministerele de tablouri ale foștilor demnitari comuniști, fără nici o referire suplimentară la trecutul lor.
Când spun asta, am în vedere numele unor personaje sinistre ca Ana Pauker sau Teohari Georgescu". Raportul Tismăneanu, continuă istoricul, spune clar că Păunescu a fost un propagandist de frunte al regimului, în anii '70-'80, făcând, fără rezerve, apologia sistemului comunist. Or, Adrian Păunescu „nu și-a cerut vreodată scuze pentru trecutul său, ci a fost de-o violență rar întâlnită împotriva celor care îl criticau pe Ceaușescu". Dincolo de vorbele de duh ca „despre morți numai de bine" din sfera religiozității neolitice, nu putem asista pasivi la acest delir mediatic; mai facem un pas și-l sanctificăm ca pe Ștefan cel Mare", spune istoricul, pentru a conchide „perpetuarea amneziei față de comunism este una din sursele crizei morale în care ne zbatem".
Păunescu, destinație a nostalgiei după trecutul comunist
Și pentru criticul literar Alexandru Matei, un rol important în „sanctificarea" poetului îl are media - „televiziunea trebuie să producă patos ca să aibă audiență, are deci nevoie de combustibilul unor evenimente ca acesta". Dar mai e ceva, spune criticul - „Păunescu e una dintre destinațiile nostalgiei după trecutul comunist. Cu cât prezentul e mai dezamăgitor, lumea se îndreaptă într-acolo" Dacă poetul ar fi murit în anii '90, speculează criticul, în mod cert, atât publicul, cât și media ar fi reacționat mai echilibrat - „pentru că erau mai proaspete compromisurile făcute înainte, pe de o parte, și, pe de alta, pentru că nu începuse să apară atât de des la tv"; încă nu-l convinsese pe Hagi „să revină la națională", glumește criticul.
|