Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

[Rodica50]

În prealabil postat de Daniel777

Rodica ,nu trebuie sa traiesti fara creier .Uite aici comentarii pertinente si nu le mai bruia:


„Poeziile lui sunt pure declamaţii, dar în rest e un poet foarte slab"

Ce spun însă experţii despre valoarea poetului Adrian Păunescu? Pentru criticul literar Alexandru Matei, doar primele două volume de versuri sunt notabile, restul volumelor putând foarte bine să lipsească: „Primele două volume, «Ultrasentimente» şi «Mieii primi», au fost foarte bune, în contextul redescoperirii liricului după proletcultism. Dar atât, fiindcă nu mai e nimic interesant în ce a scris după 1970. Poeziile lui sunt pure declamaţii, în versificarea cărora a fost foarte abil, dar în rest un poet foarte slab". O comparaţie cu Bacovia sau Eminescu, crede criticul, ar fi hârtia de turnesol a valorii sale ca poet: „Nu poţi de pildă să ţi-l imaginezi pe Eminescu sau Bacovia declamând poezii de la tribuna unui stadion; un Eminescu pentru galerie e imposibil de conceput".

Dan Sociu: „N-ai să auzi vreun puşti de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu»"

Tânărul scriitor Dan Sociu nu vede nici moralitate, nici talent la Adrian Păunescu. „Ce mă plictiseşte cel mai mult la necroloagele astea e ca mulţi îi pun la îndoială moralitatea, dar insistă că «era un poet foarte talentat». Aş zice că nu, nici măcar un versificator spectaculos (doar patologic de prolific). Scria, în retorică şi ideologie, fix ca un poet minor de secol XIX - cu diferenţa că un Coşbuc, de exemplu, e infinit mai muzical şi mai subtil. Păunescu e monoton şi lălăit, marea lui şmecherie e că a folosit elemente de cotidian «modern» - suta de lei etc., ceea ce dădea impresia că rezonează cu suferinţele contemporane ale poporului." Ideea e că, în comparaţie cu Eminescu sau Bacovia, care sunt prizaţi şi de experţi (poeţi şi critici), şi de mase, „Păunescu are doar dimensiunea aprecierii de către marele public - şi aia o să se stingă. N-ai să auzi vreun puşti de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu». Pe când pe Bacovia adolescenţii îl devorează, că e emo şi goth".

Criticul Dan C. Mihăilescu a spus că nu e momentul să discute despre calitatea poetului Păunescu la moartea sa: „Acum sufletul omului trebuie lăsat să plece, să se ducă dincolo". A adăugat totuşi: „Am trecut pe lângă cimitirul Bellu şi am rămas şocat. Fanfară şi onoruri militare pentru Păunescu! Probabil când o să se ducă Sergiu Nicolaescu o să fie mobilizată Armata, să tragă salve de tun! Ce să mai spui? Ca la noi".

Andrei Cornea: „Nu cred că în Polonia unuia ca Păunescu i s-ar face funeralii naţionale"

Filosoful şi criticul de artă Andrei Cornea a fost extrem de tranşant, fără a se jena să-şi spună părerea chiar şi la postul public de televiziune: „Una este să fii versificator şi cu totul alta e să fii poet". Acesta a avut cuvinte grele şi despre prestaţia morală a scriitorului: „Nu cu multă vreme în urmă, cu ocazia vizitei Hertei Müller la Bucureşti s-a vorbit despre cedările intelectualilor care nu au ales să fie disidenţi în perioada comunistă. Au fost atacaţi atunci oameni ca Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, spunându-se că au tăcut pe vremea aceea, că nu au luat atitudine. Bun. Au tăcut. Nu au avut curajul de a ataca regimul. Dar să facem şi noi o simplă comparaţie între ei şi Păunescu.

El nu numai că nu a tăcut, dar a lăudat sistemul în gura mare, cu zbierete, urlete, cu jurăminte de adeziune la politica partidului şi la preşedintele iubit. Din păcate, societatea noastră suferă de o amnezie periculoasă. Foarte multă lume vrea să uite că a existat comunismul. Unii îl ignoră, alţii cred că era chiar acceptabil pentru că aveam multe fabrici şi preşedintele ţării era primit de preşedintele Statelor Unite şi de Regina Angliei. Cam aşa sună discursul nostalgic. Nu cred însă că în Polonia unuia ca Adrian Păunescu i s-ar face azi funeralii naţionale. Mi-ar plăcea ca lumea să aibă o judecată limpede şi să nu se mai lase îmbrobodită de discursurile naţionaliste şi de mistica şi retorica asta revanşardă". Andrei Cornea a mai declarat că Adrian Păunescu era un împătimit al puterii care a candidat, după cum se ştie, şi la preşedinţia României, cu rezultate infime la alegeri. „Probabil că acum, mort fiind, dacă ar candida, ar avea mai multe şanse."

Slujitor al regimului versus opozant

Regizorul Cristi Puiu are şi el dubii serioase privind calitatea de opozant a regimului comunist a lui Păunescu. „Faptul că acum se vorbeşte despre el ca despre un erou dă cumva măsura culturii noastre revoluţionare. Noi suntem cultura Adibas. Nu avem Adidas original, nu-i nimic, e bun şi Adibas. Nu avem Puma e bună şi Puna. Nu aveam Woodstock? Merge şi Cenaclul Flacăra. Nu am avut dizidenţi autentici, ci doar nişte emiţători de şopârliţe, buni şi ăia. Ei erau eroii noştri. Atâta puteam noi. Păunescu făcea la cenaclu nişte glumiţe oarecum subversive pe care oamenii simpli nu puteau să le scoată pe gură şi asta îi făcea şi pe ei să se simtă eroi. „Le-a spus-o Păunescu!", adică, în subtext, „ce curajoşi am fost şi noi care l-am ascultat." Ce se petrecea dincolo de stadioane, că el era sluga regimului, nu mai interesa pe nimeni".

Adrian Cioroianu: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci îşi plâng tinereţea pierdută"

Cum se explică această trecere a publicului de la antipatie violentă, în primii ani după '90, la adularea post-mortem a poetului?
Pentru istoricul Adrian Cioroianu, simpatia actuală pentru Păunescu se datorează unui gen mai subtil de vinovăţie al publicului faţă de poet: „După '90, furia populară l-a scos pe Păunescu ţap ispăşitor pentru mizeriile din comunism. El a plătit atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi. Aş zice că acum, prin această dramatizare emoţională a înmormântării poetului, publicul face o „mea culpa" simbolică faţă de un om pe care l-a acuzat excesiv - fiindcă, e dovedit, Păunescu nu a fost unul dintre primii lingăi ai regimului, chiar dacă a semnat texte dedicate regimului şi cuplului prezidenţial. Comparat cu alţii, prestaţia lui în instituirea cultului personalităţii a fost modestă. Totuşi, el a fost cel mai vizibil, nicidecum cel mai productiv aşa-zis „poet de curte". Diabolizarea lui a fost evident excesivă, iar publicul se simte retroactiv vinovat." Pe lângă acest sentiment de vinovăţie, mai există un factor pentru simpatia enormă pe care a suscitat-o zilele acestea moartea poetului: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci îşi plâng tinereţea pierdută, care a însemnat şi un abonament la revista Flacăra sau mersul la nişte concerte ale Cenaclului".

Dorin Dobrincu: „Ana Pauker şi Teohari Georgescu au portrete în ministere"

Istoricul Dorin Dobrincu este de o cu totul altă părere decât Adrian Cioroianu. Pentru acesta, adularea post-mortem a poetului este unul din efectele „derivei sociale în care trăim, care se manifestă prin lipsa unei memorii suficient de coagulate la nivel oficial şi lipsa unor valori, în cazul populaţiei. Mai tot timpul vedem genul acesta de „zeificare" profană la decese. Când a murit Paul Niculescu-Mizil, ministrul lui Ceuşescu, trupul său a fost expus la ministerul unde a lucrat. De asemenea, sunt pline ministerele de tablouri ale foştilor demnitari comunişti, fără nici o referire suplimentară la trecutul lor.

Când spun asta, am în vedere numele unor personaje sinistre ca Ana Pauker sau Teohari Georgescu". Raportul Tismăneanu, continuă istoricul, spune clar că Păunescu a fost un propagandist de frunte al regimului, în anii '70-'80, făcând, fără rezerve, apologia sistemului comunist. Or, Adrian Păunescu „nu şi-a cerut vreodată scuze pentru trecutul său, ci a fost de-o violenţă rar întâlnită împotriva celor care îl criticau pe Ceauşescu". Dincolo de vorbele de duh ca „despre morţi numai de bine" din sfera religiozităţii neolitice, nu putem asista pasivi la acest delir mediatic; mai facem un pas şi-l sanctificăm ca pe Ştefan cel Mare", spune istoricul, pentru a conchide „perpetuarea amneziei faţă de comunism este una din sursele crizei morale în care ne zbatem".

Păunescu, destinaţie a nostalgiei după trecutul comunist

Şi pentru criticul literar Alexandru Matei, un rol important în „sanctificarea" poetului îl are media - „televiziunea trebuie să producă patos ca să aibă audienţă, are deci nevoie de combustibilul unor evenimente ca acesta". Dar mai e ceva, spune criticul - „Păunescu e una dintre destinaţiile nostalgiei după trecutul comunist. Cu cât prezentul e mai dezamăgitor, lumea se îndreaptă într-acolo" Dacă poetul ar fi murit în anii '90, speculează criticul, în mod cert, atât publicul, cât şi media ar fi reacţionat mai echilibrat - „pentru că erau mai proaspete compromisurile făcute înainte, pe de o parte, şi, pe de alta, pentru că nu începuse să apară atât de des la tv"; încă nu-l convinsese pe Hagi „să revină la naţională", glumeşte criticul.

"Rodica ,nu trebuie sa traiesti fara creier .Uite aici comentarii pertinente si nu le mai bruia:"- ca sa te citez!

Multumesc. Fara creier sunt in slujba invatamantului de peste 30 de ani. Poate voi fi facut si eu un bine prin sutele de ore suplimentare, prin invataturile pe care le-am dat . Poate in urma mea sa ramana si ceva bun- ma gandesc, asa fara creier cum ma vezi. Te invit sa ne spui ce ai facut tu bun pentru omenire.Ma rezum doar la atat! Si imi permit sa ma repet- cine sunt acest domni? -NIMENI!!! Iar tu nu arati decat ignoranta si rautate.

"Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi!"
Nicolae Steinhardt

[heaven]

Adrian Cioroianu: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci îşi plâng tinereţea pierdută"

-tind sa ii dau dreptate acestui domn,este foarte posibil,cel putin pentru un segment destul de mare dintre ei.
Cu ce nu pot fi de acord si mi se pare total imoral si necrestinesc este acest fapt de a blama,judeca si acuza un om,indiferent cum o fi fost el,dupa ce acesta s-a dus din lumea noastra.
Si as fi tare curioasa sa intreb aceste personaje extrem de radicale,de ce nu au fost la fel de vehemente pe timpul comunistilor,de ce nu au iesit in fata sa isi arate revolta,de o fac acum,dupa moartea acestui om,pe un forum crestin...?
Daca ar fi facut-o atunci,as fi luat-o ca pe un act de curaj,dar acum mi se pare exact contrariul si apropo de intelepciunea omului simplu,vorba aceea "de morti numai de bine!" nu e chiar intamplatoare!

[carmina]

Am recitit mare parte din postarile acestui subiect si am constatat ca se intampla o ... largire a constiintei oamenilor, in sensul acceptarii nu numai a diferentelor dintre noi, ci si a compromisului. Un cal troian tinde sa patrunda in sufletele noastre sub forma unei mari iubiri, neingradite de nimic si de nestavilit uneori.

Dintr-o data, cu totii simtim o mare atractie unii fata de altii - la nivelul intelegerii nu doar a pacatelor proprii, ci si ale celorlalti - un val inexplicabil de iubire si toleranta care pe zi ce trece prinde radacini adanci in sufletele noastre.

Si pe care unii dintre noi o considera crestina, poate chiar asemanatoare rugaciunii care poarta in ea durerile si bucuriile intregii umanitati.

[anna21]

@ carmina.. cred ca ai dreptate.
Totusi observa ca nu este vorba de tolerarea a orice.
De ex., priveste cum este "corectat" crestineste Ionut12 (Mihail) pe topicurile deschise de el... (fenomen care este reversul-Paunescu:) adica opiniile omului sunt judecatde prin prisma gramaticii lui.

[heaven]

Asta inseamna crestinismul:IUBIRE si toleranta (visavi de om,nu de pacat),smerenie,blandete,desi prin prima cred ca am spus tot.
Cui nu ii place,isi poate alege o alta religie care i se potriveste mai bine,daca considera ca aceste simtaminte sunt prea greu de dus.
Si da,simplu nu este sa ajungem sa le simtim,sa fim mereu constienti de noi insine,e chiar suparator si e mult mai tentant ne uitam in gradina vecinului pacatos si sa il aratam cu degetul pentru a ne simti mai bine.
E omeneste,dar,totusi,sa nu exageram si nici sa bravam ca aceste lucruri vin din inima noastra de crestini justitiari,pentru ca inima nu are nici o treaba cu astfel de manifestari,ci doar ego-ul.

[carmina]

În prealabil postat de heaven

Asta inseamna crestinismul:IUBIRE si toleranta (visavi de om,nu de pacat),smerenie,blandete,desi prin prima cred ca am spus tot.
Cui nu ii place,isi poate alege o alta religie care i se potriveste mai bine,daca considera ca aceste simtaminte sunt prea greu de dus.
Si da,simplu nu este sa ajungem sa le simtim,sa fim mereu constienti de noi insine,e chiar suparator si e mult mai tentant ne uitam in gradina vecinului pacatos si sa il aratam cu degetul pentru a ne simti mai bine.
E omeneste,dar,totusi,sa nu exageram si nici sa bravam ca aceste lucruri vin din inima noastra de crestini justitiari,pentru ca inima nu are nici o treaba cu astfel de manifestari,ci doar ego-ul.

Sau poate:cui nu-i place inghesuiala din autobuz, n-are decat sa-si ia masina personala.

Iubirea si toleranta crestina nu vin dintr-un simplu moft sau pentru ca este la moda. Este roada suferintei, a durerii, a regretelor pt. pacatele pe care abia acum incepi sa le constientizezi, a lacrimilor si a angajamentelor privind viitorul apropiat, cel putin.

In iubirea crestina te regasesti dupa ce lasi sufletul nu doar sa se exprime in rugaciune, ci sa se si identifice cu ea, sa se regaseasca pe sine in ruga fierbinte si arzatoare. Atunci cand nimic din lumea aceasta nu-ti mai e de folos, dar le ai pe toate pentru ca viezi in Duhul. Altfel nu se poate.