Am zis ca n-am sa intru o perioada mai indelungata, dar citind acest topic, nu rezist pacatoasei ispite si cum sunt un om slab, iaca-ta-ma-s si pe mine cu parerea mea. Nu ca ar conta ca oricum am vazut ca ea a fost spusa si de alte persoane pe care le apreciez, dar asa, ca sa intaresc intr-o oarecare masura un... curent de opinie...
Sunt de acord ca "Somnul Ratiunii naste monstri", dar acum nu mai putem vorbi de "nastere" ci de cum sa scapam de invazia monstrilor nascuti cu mult timp in urma?
Vad pe alocuri dandu-se vina pe cei 7 ani de-acasa. Din pacate cadem in aceeasi grava greseala de a invinui ceva sau pe cineva, in loc "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta jertfa cu pace a o aduce!" Orice atitudine de constrangere si ingradire a libertatii omului, de orice natura ar fi ea, este o ofensa si starneste revolta, cu atat mai mult in mijlocul celor care nu prea au multe in comun cu Biserica. Dar nu numai... Puneti-va oricare de aici, indiferent cat calm credeti ca aveti, cat sunteti de induhovniciti, in situatia jenanta de a vi se atrage atentia (in biserica mai ales) asupra unui aspect (corect sau nu, asta chiar nu conteaza). Atunci sa va vad cat de "intelept" veti raspunde si va veti stapani. Cu atat mai greu sa abordezi pe cineva din afara bisericii.
In ultimul timp, chiar credeam despre mine ca ma pot stapani in astfel de cazuri, dar Dumnezeu mi-a aratat duminica trecuta cat sunt de superficial in credinta mea. Era dupa terminarea Sfintei Liturghii, iar parintele urma sa faca slujbe pentru jertfe la morti, dar si pentru vii. El era inca in Sf. Altar, dupa ce a tinut predica si a miruit, iar diaconul a inceput cantarile atat de cunoscute pentru cei adormiti. Mesele erau pline cu colive si parastase, iar separat erau si pentru vii. Auzind acestea, am mers sa aprind lumanarile, asa cum de altfel procedau si altii. O doamna bine, a venit sa-mi atraga atentia ca sa nu aprind la morti ca parintele face pentru vii intai. I-am zambit si i-am raspuns ca deocamdata eu ascult slujba pentru morti. Sotia mea a incercat sa ma convinga sa nu aprind intrucat doamna era o "persoana importanta" din oras si nu se poate sa nu stie ea... Ei, asta m-a cam scos din sarite si i-am spus ca pentru mine, doamna este o snoaba daca n-are habar ce se canta in strana! (Sotia mea nu vine regulat la biserica si nu am pretentia de la ea sa stie, dar ma deranja ca se alia unei doamne cu shtaif care s-a bagat fara sa-i ceara nimeni). Discutia s-a prelungit si acasa si nu intelegeam cum am putut sa ma tulbur atat de mult pentru o nimica toata, cand puteam sa spun simplu: "Bine!" si sa-mi vad de ale mele, indiferent de comentariile ei de "doamna bine".
Ideea este ca, daca neintelegerea si tulburarea se poate naste si intre doua persoane din aceiasi tabara, care mai au si pretentia ca sunt... induhovnicite, ce sa mai spunem cand conflictul este intre tabere complet diferite? La ce ar trebui sa ne asteptam?
Nu exista actiune coordonata decat in mintea noastra. Cand gandul a iesit pe gurita, nu putem sa ne asteptam decat la haos si dezbinare. Fiecare om are un caracter extrem de dificil si numai Dumnezeu poate crea imprejurarile prin care sa ajungem cu totii la aceleasi valori morale. Si pentru asta nu putem face nimic decat sa ne rugam. Iar ca sa ne rugam este extrem de important sa incepem cu cea mai de pret schimbare: A NOASTRA