[doctor_faustus]

Un alt Sfânt Părinte care desfide în mod indirect pretinsul argument al Latinilor pentru Filioque, care ar rezida în versetul scripturistic de la Ioan 16:15 „Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.” şi în versetul de la Ioan 17:10 „Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.” este Sfântul Chiril al Alexandriei prin comentariile pe care le face acestor versete în Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan.

CAPITOLUL 2 - DUHUL SFÂNT ESTE PRIN FIRE ÎN FIUL ŞI ÎN FIINŢA LUI, CA ŞI ÎN FIINŢA TATĂLUI

„Toate câte le are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă” (In 16, 15)

Fiul ni S-a arătat şi în acestea ca pecete reală şi exactă a ipostasului Tatălui şi ne dă să înţelegem prin cele spuse că, fiind rod al fiinţei Tatălui, le are pe toate ale ei după fire, şi acelea sunt în mod cuvenit ale Lui. Căci, nefind nimic care taie, desparte sau înstrăinează pe Fiul de Tatăl, în nici o privinţă, Tatăl e asemenea şi egal cu Fiul, afară numai de faptul că este Tată, fiinţa luminând în Amândoi în acelaşi mod. De aceea cum n-ar fi toate comune, mai bine-zis aceleaşi, în Amândoi, în aşa fel că în Fiul sunt cele ale Tatălui, iar în Născătorul, cele ale Născutului? De aceea pe temeiul unei înţelegeri desăvârşite, precum socotesc, a spus cuvintele despre Ei. Căci n-a spus că „toate câte le are Tatăl, le am şi Eu,” ca să nu se înţeleagă că ar purta aceleaşi trăsături cu modelul în mod exterior, ca noi, care am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ci zice: „Sunt ale Mele,” arătând unirea extremă pe care o are cu Născătorul şi deofiinţimea arătată în însuşirile neschimbate ce se află în Amândoi. Aceasta o poţi vedea foarte clar şi în alte cuvinte spuse către Tatăl: „Toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale, ale Mele.” Cum nu le-ar avea pe toate aceleaşi prin fire Cei între care nu este nici o deosebire şi Care au în toate egalitate şi asemănare?

Deci Dumnezeu-Tatăl are în Sine pe Duhul Său, adică pe cel Sfânt, prin Care Se sălăşluieşte în Sfinţi şi le descoperă tainele, nefolosindu-L pentru aceasta în chip de slujitor (să nu socoteşti aceasta!), ci Duhul existând în Tatăl fiinţial şi provenind din Tatăl, fără să se producă vreo diviziune sau distanţare, ci declarând ca proprii cele în care şi din care este. Căci Dumnezeu nu vorbeşte altfel făpturii decât prin Fiul în Duhul, căci Duhul este propriu şi Unuia-Născutului, fiindcă este de o fiinţă cu Tatăl. Deoarece arată că este al lui Dumnezeu-Tatăl, Fiul Se descoperă în Duhul celor vrednici şi lucrează prin Duhul cele ce le voieşte. Dar aceasta îmi aparţine şi Mie prin fire. Din acest motiv am spus că „dintr-al Meu ia şi vă vesteşte vouă.” Dar să nu se tulbure nimeni când aude în acestea cuvântul „ia,” ci să se gândească mai ales la aceea: (Duhul) lucrează drept, pentru că toate le spune despre Dumnezeu în felul nostru, dar nu trebuie înţelese astfel, ci mai presus de noi. Spunem că Duhul ia de la Tatăl şi de la Fiul cele ale Lor nu ca şi cum nu ar avea cunoştinţa şi puterea aflate în Ei, ci le are de abia atunci când se cugeta că le ia. Căci totdeauna Duhul este înţelept şi puternic, sau este Înţelepciunea şi Puterea de Sine nu prin împărtăşire de la cineva, ci prin fire. Căci, precum ar putea spune cineva că buna mireasmă a aromatelor care ne vine de la simţuri este alta decât cele din care vine, dar nu e alta prin faptul că se răspândeşte din ele şi este în ele, aşa să cugeţi despre Dumnezeu şi despre Duhul Sfânt. Căci Duhul este ca o mireasmă vie şi lucrătoare a fiinţei Lui, aducând făpturii cele de la Dumnezeu şi insuflând prin ea împărtăşirea de fiinţa cea mai presus de toate. Căci dacă buna mireasmă a aromatelor îşi întipăreşte tăria în veşminte şi preface cele în care vine, într-un fel conform ei, cum nu ar putea Duhul Sfânt, o dată ce este din Dumnezeu prin fire, să facă părtaşi de firea dumnezeiască pe cei în care vine? Fiind deci Fiul rod şi pecete ale Ipostasului Celui ce L-a născut, aduce toate ale Lui prin fire. De aceea zice: „Toate câte le are Tatăl ale Mele sunt. De aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.” El vorbeşte despre Duhul, Care iese prin El şi este în El, prin Care Se sălăşluieşte El însuşi în Sfinţi. Căci Duhul Lui nu este altfel decât El, deşi există în mod propriu. Căci Duhul este Duh, şi nu Fiu.

Prin urmare după cum se vede şi din comentariul sfântului Chiril cele despre care Fiul spune că toate câte le are Tatăl sunt ale Lui privesc firea dumnezeiască a Amândurora şi nu privesc trăsăturile particulare, distinctive ale ipostaselor în parte, trăsături pe care sfântul Vasile le numeşte ca netransmisibile şi proprii fiecărui ipostas în parte.

Comentariul sfântului Chiril la Ioan 17:10

Ceea ce se spune că e supus Tatălui se află şi sub stăpânirea Fiului. De aceea zice: „Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele.” Căci unde străluceşte şi se arată identitatea firii, acolo e şi slava neschimbată a demnităţii ei, nedând ceva din ea în mod împărţit, ci răspândind în mod egal una şi aceeaşi slavă. Moştenitorul fiinţial al măririlor Tatălui arată că are toate cele ale Născătorului, dar arată şi pe Născătorul că are toate ale Lui, pentru că Fiecare se arată prin fire în Celălalt. Fiul străluceşte în Tatăl, şi Tatăl, în Fiul. Aşa ne-au mărturisit de Dumnezeu insuflatele Scripturi. Deci, dacă una din măririle Tatălui este să aibă stăpânirea peste toţi, aceasta aparţine şi Fiului, căci El este pecetea fiinţei Tatălui, nesuportând nici o schimbare şi deosebire în ceva.

Prin urmare se vede şi în comentariul la acest verset că cele despre care vorbeşte Hristos sunt cele care privesc identitatea firii şi prin urmare nu se referă la trăsăturile particulare şi distinctive ale fiecărui ipostas dumnezeisc în parte.