Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Poate că îi lipsește acestei afirmații duhul ortodox sau alte duhuri, dar e foarte corectă din punct de vedere catolic. Cu adevărat, așa scrie Cartea.
Păcatele noastre au două feluri de consecințe: consecințe spirituale și consecințe temporale. Numai prin spovadă (în cazul păcatelor mari) sau prin căință (în cazul celor mici), Dumnezeu iartă consecința spirituală a păcatelor, care este moartea sau îmbolnăvirea sufletului. Dar urmările temporale cer ispășire, aici sau dincolo. De aceea preotul ne dă canon. De departe, prefer ca Dumnezeu să mă pedepsească acuma, decât în Purgatoriu. Știu că nimeni nu intră în Rai cu debite. Mai bine le plătesc în viața aceasta.
Iar Cartea ne oferă numeroase exemple din care înțelegem că iertarea lui Dumnezeu e una, iar ispășirea e alta. A fost David iertat pentru adulterul său și pentru trimiterea lui Urie la moarte ? A fost, avem convingerea fermă că David e în rai. Dar Dumnezeu i-a spus că are de plătit un preț: moartea fiului său. Și așa a fost.
|
Eu citesc in Carte altceva: ca ninivitenii n-au mai fost pedepsiti dupa ce s-au pocait, ca Manase a primit iertare si n-a mai fost pedepsit dupa pocainta, ca slabanogului, dupa iertarea pacatelor, i s-a tamaduit trupul.
Si exemple mai sunt.
Ai invocat cazul lui David. Moartea fiului sau nu trebuie privita a fi o pedeapsa. E un necaz suportat de David fara a se razvrati, ce l-a ajutat sa se intareasca in bine, sa inainteze in virtute.
Ai facut referire la "urmari temporale". Vrei, te rog, sa dezvolti putin conceptul?