[mariamargareta]

În prealabil postat de vsovivi

deci s-a dat liber la obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios şi un mincinos...

Oare cine a dat liber la "obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios "?

298.“Dumnezeul” cel neputincios de la Pucioasa (I)


Liderii pucioşi sunt acei îndrăzneţi care, sistematic, au obrăznicia de a-L crede şi de a-L face pe Dumnezeul creştinilor neputincios. Ei îşi imaginează (şi apoi propovăduiesc cu succes lumii întregi) un “Dumnezeu” Pucios slab şi plângăcios, zugrăvit după chipul şi asemănarea lor în tot soiul de declaraţii insolente, care clamează la modul general neputinţa lui Dumnezeu.

Ceea ce putea face Dumnezeu pe vremea lui Noe este astăzi de neimaginat:

“Unde eşti, Noe, să-Mi fac casă? Am făcut atunci, am împlinit, dar ce Mi-a rămas, nu mai pot să-Mi împlinesc azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 25-9-1973)

O promisiune (care vine din neputinţa declarată a Dumnezeului” Pucios) pretinde că “puţine cuvinte se vor mai spune de acum încolo”. Ea însă s-a dovedit a fi mincinoasă: cele câteva, “puţine cuvinte” promise atunci, s-au dovedit a fi o logoree fără de sfârşit, aproape treizeci de ani de-a rândul:

“Israele tată, Israele, puţine, puţine cuvinte am să-ţi spun, că nu mai pot.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1973)
“Dacă aţi fi voi desăvârşiţi, toate tainele le-aş vărsa în faţa voastră, dar după cum am văzut vânzarea din trecut, nu mai pot, tată, să mai spun..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 10-02-1975)
“Îndelung-răbdătorul” de la Pucioasa a ajuns deja la capătul răbdării:

“... Nu mai pot răbda. Plânge cerul din pricina Mea şi plânge împreună cu Maica Mea, că vede că vremea de acum e lipsită de creştini.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 13-11-1975)
“... Copilaşii Mei, nu mai pot răbda această mişelie, această tâlhărie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 6-12-1976)

Neputinţa îl împiedică pe “Dumnezeul” Pucios a face o necesară “curăţenie generală”:

“Nu mai pot, copilul Meu, nu mai pot, tată, şi vreau să fac curăţenie bună.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 20-4-1991)

Neputinţa “Dumnezeului” Pucios nu a fost aşa de la început, căci au fost şi vremuri mai bune pentru El şi pentru adepţii Lui. Acum El nu mai poate să stea în Biserică, şi de aceea acuză Biserica majoritară de sectarism:

“ Când am putut, am făcut mână întinsă bisericii lumii. […] Când am putut, Mi-am făcut loc. Acum, tată, nu mai pot întinde mâna bisericii lumii, care s-a depărtat de Mine. Mi-e ruşine cu ea la Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-3-1995)

Liderii pucioşi se consideră intermediarii puşi de “Dumnezeul” Pucios între El şi om, astfel încât oamenii să nu-L mai deranjeze pe “Dumnezeu”cu pricinile şi cu cererile şi cu greutăţile lor, ci să le prezinte lor, “călăuzelor” de la Pucioasa:

“Fiecare vine cu el la Mine şi Îmi spune să Mă unesc cu el la greutăţile lui, dar Eu aştept să se unească el cu Mine; cu Mine şi cu jugul Meu cel uşor, că nu mai pot, poporul Meu, nu mai pot duce jugul omului, nu mai pot. Am pus călăuză din tine peste tine. Nu te mai sui la cer cu pricinile tale pământeşti şi trupeşti şi fireşti. Scutură-te de pricinile tale. Nu mai pot, poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 22-7-1996)

Numai “Dumnezeul” de la Pucioasa are voie să spună “nu mai pot!”. Creştinii nu au voie, căci pentru ei e ruşinos să spună aşa ceva, în loc să sufere în tăcere sub sarcinile lor, fără a spera măcar la vreun ajutor cât de mic de la ceruri:

“O, ferice de cel necăjit, Verginico, că acela iubeşte pe Dumnezeu. Nu cel ce spune: „Nu mai pot, Doamne, sub necazuri!“, nu despre necăjitul acela grăiesc eu, ci despre cel fericit care nu are decât pe Dumnezeu avuţie şi fericire şi pace. O, e ruşinos să spună creştinul: „Nu mai pot, Doamne!“. E ruşinos să spună fiul cel de azi al lui Israel: „Nu mai pot, Doamne, ajută-mă, că nu mai pot sub sarcinile mele!“; e ruşinos, după atâta mângâiere, după atâta stat al Domnului cu Israel. Şi e bine să spună: „Ajută-mă, Doamne, să fac voia Ta, ca să nu sufăr nimic şi să fiu fericit în toate câte Tu îmi trimiţi ca să fac şi să port“.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-1996)

Dar, în neputinţele Lui, “Dumnezeul” de la Pucioasa are un sprijin preţios: “poporul” pucios cel “credincios”, care ascultă orbeşte şi face tot ce i se cere din partea liderilor lui, oricât de năstruşnice ar fi aceste cereri, atunci când “Dumnezeul” Pucios nu mai poate să vină cu voile Lui pe pământ :

“Mare minune este această minune că te am Eu pe tine popor al Meu pe pământ şi că grăiesc cuvântul Meu ţie. Aşa minune n-a fost de când e veacul. Aşa cărare n-am avut nicicând. […] Aşa şi Eu Îmi repar cărarea Mea la voi, copii ai cuvântului Meu, şi vin la voi pe cărare, fiilor, căci omul credincios Îmi vine în ajutor atunci când nu mai pot să vin cu voile Mele pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1997)

Spre deosebire de Hristos, care mărturisea public că a venit “ca să slujească, nu să fie slujit” (v. Matei, 20,28) , “Hristosul” Pucios mărturiseşte deschis că El nu mai poate să-i slujească pe oameni, şi de aceea vrea ca omul să Îi slujească, şi nu să-l slujească El pe om:

“Nu mai pot să fiu cu cei ce Mă vor să le slujesc în toate, că aceia, şi Eu, şi ei, vor să le slujesc şi să-şi slujească lor. Eu sunt cu cei ce-Mi slujesc Mie […] Vai celui ce se bizuie pe puterea lui, că acela zice „Nu pot“, şi de aceea nu poate.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-10-1998)

Nici Salvator şi nici Lumina lumii nu mai poate fi “Hristosul” Pucios pentru cei aflaţi în întuneric, căci Acesta S-a tras din mijlocul oamenilor şi nu mai poate întinde mâna după ei:

“Fiilor, e numai întuneric afară, căci Eu M-am tras din mijlocul oamenilor şi nu mai pot întinde mâna după nimeni, căci tot omul stă în mijlocul întunericului. […] O, nu mai pot întinde mâna după omul care Mă strigă din mijlocul întunericului dacă el acolo stă […]. Nu mai pot întinde mâna după om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-1-2000)

“Hristosul” Pucios, Cel care spunea sistematic că a venit la Pucioasa fără trup, ci numai “duh şi cuvânt”, Se plânge acum că nu mai poate din cauza omului şi că-L doare trupul (pe care mai înainte spunea că nu-l mai are, îndată ce este venit doar în Duh):

“Nu mai pot, omule strivit de păcat. Mă dor păcatele tale, Mă doare trupul pentru tine.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 17-06-2000)

Liderii pucioşi sunt gata să împartă neputinţele “Dumnezeului” lor, oftatul şi bucuria, greul şi uşorul:

“O, nu mai pot să oftez singur. Stau cu voi în sfat şi îmi împart cu voi oftatul, copii ai venirii Mele, ca să învăţaţi ce înseamnă să fiţi copiii venirii Mele şi la greu şi la uşor, şi la durere şi la bucurie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2001)

“Atotputernicul” de la Pucioasa se declară “rob al omului minciunii”, făcând aluzie la preoţii bisericii care trăiesc de pe urma preoţiei, după îndemnul Scripturii (v. 1Cor. 9,9, şi 1Tim. 5,18) şi despre care spune că “L-au vândut”:

“Mă plâng cu cuvântul. Sunt orbi toţi oamenii, şi Eu nu mai pot scăpa de robie, căci omul minciunii M-a scris pe casa lui ca să trăiască pe urma numelui Meu, dar Eu nu i-am spus să facă aşa. Eu nu M-am dat nimănui să Mă vândă decât lui Iuda, ca să se împlinească Scriptura cu Mine, Păstor vândut de om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 12-2-2001)