[mariamargareta]

Nici măcar de iertare nu mai este în stare “Dumnezeul” de la Pucioasa, aducându-Şi tot felul de justificări pentru această nouă neputinţă. Iar cea mai mare justificare este durerea de a se înfăţişa la “Tatăl” său cu insuccesul lucrării de mântuire de peste om, insucces care-i zdruncină pacea lăuntrică şi le aduce plâns şi zbucium amândorura:

“Nu mai pot să spun acum: „Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!”, căci Eu M-am scris pe cer şi pe pământ Dumnezeu adevărat, arătându-i omului aceasta după ce Eu am murit pentru om ca să înviez şi să Mă dovedesc ce sunt şi cine sunt. O, cum să mai mijlocesc la Tatăl după ce i-am arătat omului cine sunt? Dacă omul ştie de unde sunt şi cine sunt, şi el nu face voia Mea ca să Mă mărturisească aşa, ce pot să-I mai spun Tatălui despre om când Tatăl plânge de mila Mea cu suspin adânc? Omului nu-i place sub jugul Meu, nu-i place sub voia Mea, şi plânge adânc Tatăl Meu de mila Mea, şi voieşte să-Mi dea pacea Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2002)

Dar cei care l-au vândut pe “Dumnezeul” de la Pucioasa sunt chiar cei din “poporul” lui, despre care spune că l-au vândut prin nepăsarea şi neputinţa lor:

“Fă-Mă să pot, poporul Meu, şi uită-te în Scripturi şi vezi că atunci când poate omul, pot şi Eu. Omul nu mai poate nimic pentru Mine, şi Eu nu mai pot nimic pentru el fără el. Dar tu fă-Mă să pot peste om şi fii copil frumos, că Eu mereu, mereu ţi-am spus aceasta, dar caută să pătrunzi bine taina acestui cuvânt, căci cerul se uită la tine şi aşteaptă după harul Meu din tine, nu după harul tău.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-2002)

Tot ei sunt cei care l-au determinat, prin neascultare şi răceală, să-şi mărturisească neputinţa:

“O, poporul Meu, ia, fiule, şi vezi ce înseamnă să-Mi fii fiu. Ia, poporul Meu. Mă ajut cu cei din cer, că am devenit neputincios peste tine, fiindcă tu poţi să nu Mă asculţi şi poţi să te asculţi pe tine. Ia ascultare, ia duh de ascultare şi lasă-Mă pe Mine peste tine, că îmi vine să spun: „Nu mai pot”. Fiindcă tu nu Mă laşi peste tine, de aceea îmi vine să spun aşa, că nu vreau să te strivească neascultarea şi răceala ta de Dumnezeu. Israele, Israele, de mult nu te-am mai strigat aşa, şi te-am strigat Ierusalime, căci Israel este cel ce se luptă cu Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-12-2002

“Dumnezeul” de la Pucioasa a eşuat şi în propovăduirea iubirii:


“Nu mai pot să-l fac pe om să Mă iubească. Nu mai pot să-l fac pe om să facă voia Mea, că omul e născut din omul care a făcut voia lui lepădând din el voia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-3-2003)

Nici în liderii pucioşi nu mai găseşte “Dumnezeul” lor putere de a lucra aşa cum voieşte, pe motiv că aceştia, care ar trebui să fie “mâna lui dreaptă”, sunt la rândul lor neputincioşi şi adânc tulburaţi de tot soiul de lipsuri materiale şi de absenţa unor surse sigure de finanţare (denumite conspirativ “ajutorul de pe pământ”), care să le vină peste noapte şi nici să nu le creeze prea mari obligaţii:

“O, sunteţi lipsiţi de tot ajutorul de pe pământ, dar staţi de-a dreapta Mea răbdând până ce voi pune la pământ toată durerea care încurcă drumul Meu cu voi, toată necredinţa şi loviturile care vă slăbesc pe voi ca să nu mai pot Eu în voi. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-7-2003)

Intenţia generoasă a “Dumnezeului” de la Pucioasa de a face îngeri din diavoli este total compromisă din cauza omului care nu-şi ţine gura şi spune prostii:

“Nu mai vorbi prostii, omule, că atunci când vei striga la Mine să ţi le uit, ţi le voi şterge cu mare, mare suferinţă, precum tu Mă faci să sufăr atâta durere, atâta ruşine înaintea diavolilor cărora te închini şi care ţi se închină ca să le faci voia, de nu mai pot Eu să fac înger din diavol şi din om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19.12.2003)

Liderii pucioşi, denumiţi “copiii care primesc cuvântul pucios”, sunt singura speranţă a “Dumnezeului” pucios, ca prin ei să poată şi el pe pământ să-şi facă răspândit şi cunoscut cuvântul şi învăţătura care se vrea a fi adânc sfinţitoare peste om:

“Harul Meu doreşte mult din Mine să-şi arate slava lui peste pământ, şi de aceea vă rog, copii care staţi înaintea cuvântului Meu de câte ori el vine pe pământ cu dor, să vă umpleţi cu dor de tot harul Meu, ca să Mă daţi voi la cei ce iubesc dumnezeirea Mea pe pământ şi în ei, căci cei ce doresc să iubească sfinţenia, aceia o caută la Mine şi o iau şi prin ea se umplu ei de iubirea lui Dumnezeu, şi fără ea ei nu mai pot pe pământ, şi fără ei Eu nu mai pot pe pământ, şi aşa am lucrat Eu şi acum două mii de ani cu cei ce prin ei Mi-am slobozit dumnezeirea Mea după ce i-am umplut pe ei de ea, de puterea Mea care sfinţeşte toate câte se supun ei pe pământ şi în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19-1-2005)

Neputinţele “Dumnezeului” pucios sunt totale şi desăvârşite pe pământ, căci nicăieri el nu mai poate încăpea cu învăţătura lui:

“O, poporul Meu, lumea Mă răstigneşte mereu, şi pe nicăieri Eu nu mai pot încăpea şi nu mai pot trăi, căci lumea îl desparte cu totul de Dumnezeu pe om, şi omul nu-şi simte moartea aceasta dacă el stă în mijlocul lumii, dacă el nu este îmbrăcat cu Duhul Sfânt, prin lumea aceasta a întunericului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 11-9-2005)

Cea mai mare durere, care Îi creează adânci nedumeriri încât nici nu le mai poate purta, îi vine însă “Dumnezeului” pucios de la cei care s-au răzvrătit, şi au plecat apoi din sânul sectei, dezvăluind o serie de ascunzişuri extrem de stânjenitoare, care pun sub semn de întrebare “sfinţenia” de la “Noul Ierusalim”:

“O, Îmi vine să Mă mânii, Îmi vine să dau cu vărguţa cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâşiat şi Duhul Meu umilit şi biruit de om. Să stau, oare, aşa biruit? Să joc şi Eu în placul omului?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 1-3-2009)

“Dumnezeul” Pucios îl acuză pe creştinul care se plînge acum că “nu mai poate răbda” că el spune aşa din neiubire şi din răutate, dar uită că El însuşi a spus în repetate rânduri că nu mai poate răbda, şi că astfel se acuză pe Sine de neiubire şi de răutate şi de nesuportarea celui care greşeşte:

“Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-6-2009)