Atunci, nu ne ramane decat rugaciunea, tezaurul de nefurat. "Pentru a gusta la vremea potrivită din roada prea dulce a rugăciunii, trebuie să ne rugăm cu statornicie. Trebuie să îndurăm cu statornicie ostenelile și necazurile de care este însoțită nevoința în rugăciune. Să deschidem inima noastră, prăvălind de la intrarea ei greaua piatră a învârtoșării; să ascultăm, să privim, să primim, să ne însușim învățătura Domnului nostru. Noi credem și învățăm a crede astfel de la Sfinții Părinți, că dacă Însuși Domnul nu va da cuiva să înțeleagă calea ascultării, acela de la oameni nimica nu va primi, căci, chiar de va avea înaintea sa pe Sfinții Apostoli, până și asupra lor va arunca cu pietre" (Sf. Ignatie Briancianinov). Ne rugam noi, dar suntem si statornici?
Dumitru Staniloae reia o afirmatie a Sf. Grigore Palama: "Se arată Dumnezeu în mintea curată ca într-o oglindă". Curata, Doamne, mintea noastra impatimita. Lumineaza mintea noastra intunecata. Da-ne gand luminos si pasnic, pentru a transmite si mintea semnalul fericirii. Dupa ce se intoarce din Athos, H. Vlachos poate concluziona: "Fiecare rugaciune are o putere uriasa. Este un strigat al sufletului. Ajutorul dumnezeiesc vine potrivit credintei si stradaniei celui ce-l cere".
Sfântul Simeon Noul Teolog, locuind înlauntrul Luminii necreate a Taborului, binecuvânta „iubitii“ lui Dumnezeu: „Binecuvântati cei îmbracati în lumina/ Caci ei poarta vesmânt de nunta./ Mâinile si picioarele lor nu se vor chinui,/ nici nu vor fi aruncati în focul vesnic." Iisuse, Cel ce esti începutul si mijlocul si sfârsitul nostru, curateste-ne inimile cele pline de multe necuratii.
|