[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VI)

Deja se formulează o restricţie fermă pentru adepţii pucioşi din "poporul Verginicăi". Pentru ei căsătoria este interzisă! Rămâne însă valabilă (deocamdată) pentru cei din afara comunităţii eretice pucioşeşti; ei sunt (încă) liberi să se căsătorească:

"... Eu aş zice către poporul Meu: opriţi-vă de la căsătorie! Căsătoria din vremea de azi nu mai e duhovnicească. Cine vrea, să ia aminte aceste cuvinte. Cine nu vrea, e liber să se căsătorească. Cine nu vrea să asculte aceste cuvinte, este rugat să nu încurce ceea ce Domnul grăieşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 august 1978)
Argumentul principal al acelei perioade, folosit împotriva căsătoriei, este acela că pruncii ce vor fi născuţi de acum încolo vor ajunge cu toţii, fără excepţie, în solda diavolului. Exponentul acestuia se sugerează a fi şeful statului comunist, care ar beneficia pecuniar de pe urma pruncilor născuţi, lucru despre care se pretinde că e proorocit şi de Scriptură (dar nu se mai spune şi unde anume):

"... Eu să fiu ca tine, fecior sau fecioară, n-aş mai dori căsătorie, şi aş sta aşa, ca să nu se mai nască pentru Gog, să-i pună la numărătoarea lui. Voi ştiţi că omul acesta ridică de pe urma pruncilor voştri miliarde de lei? Ştiţi? Nu ştiţi, că în sfânta Scriptură scrie ascuns.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 septembrie 1978)

Tot şeful statului comunist este diabolizat ca nutrind intenţia ascunsă de a institui o căsătorie forţată pentru toţi tinerii şi tinerele, inclusiv pe cele aflate în mănăstiri, lucru care se pretinde că le va bucura pe unele dintre ele:

"... Creştine, vine împăratul cel cu botul de câine şi va face din sfinţenie grajd de vite şi vor trimite creştinele şi monahiile să se mărite. Ce vei face, monahie care ai depus lui Dumnezeu jurământ că stai până la moarte neprihănită? Ce vei face când te va obliga să te căsătoreşti nu cu creştin, ci cu păgân? Multe creştine şi multe monahii, la lucrul acesta se vor bucura. Să ştiţi că mulţi dintre moşii şi strămoşii voştri au fost în mănăstiri, care au avut soţi şi soţii, dar nu s-au dus în mănăstiri şi atât, ci s-au dus să se curăţească, să se sfinţească.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)

Inutil de precizat faptul, cunoscut de oricine, că această "proorocie" despre căsătoria forţată prin lege nu s-a mai împlinit vreodată.
Încet, încet, se conturează concepţia că taina căsătoriei trebuie înţelească exclusiv ca o convieţuire ascetică, exclusiv duhovnicească, în care apropierile trupeşti dintre soţi sunt de neimaginat:

" ... Copilaşii Mei, mai sunt creştini ca voi, dar ei nu ştiu ce împărat mai e azi pe pământ. Sunt uscaţi, tată. Când vor ieşi, să nu vă speriaţi de ei că au trupurile uscate. Voi să-i primiţi şi să-i îmbrăţişaţi. Sunt familii, tată, femeie şi bărbat, care nu se întâlnesc prin păcat, ci duhovniceşte. Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria cea pentru păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 12/25 iunie 1979)

Unele procese de conştiinţă sunt însă inevitabile chiar şi pentru stricătorii de lege. Procedând (în numele lui Dumnezeu) la dezavuarea căsătoriei, Verginica se întreabă retoric dacă nu cumva în acest mod se "strică legea". De aici rezultă că ea era conştientă de consecinţele demersului său: nu mai era vorba aici de o împlinire a legii creştineşti, ci de o stricare a ei. Totuşi ea găseşte resurse ca să se liniştească şi pe sine, şi pe cei care o ascultă: Legea trebuie stricată din simplul motiv că Dumnezeu nu mai are cu ce să o împlinească. Caz de forţă majoră, aşadar: unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Deci stricarea legii căsătoriei este scuzabilă indiferent de consecinţele ei nenaturale şi nefaste:

"... Tată, sunt oameni de nouăzeci şi peste suta de ani,care se tăvălesc ca porcii în curvie până mor; şi după ce mor,le face preotul o slujbă, două şi s-a terminat. Fiilor, nu vorbim de păcatele acestora, dar feriţi-vă de acest păcat, că din pricina a ce este în lume astăzi, Dumnezeu S-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum, ce facem? Stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă n-am cu ce?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19 iulie/1 august 1979)

În consecinţă, Verginica promovează un amendament: căsătoria se acceptă în continuare, cu condiţia să fie o "căsătorie albă": mirii "să se căsătorească în Domnul". Asta cu atât mai mult cu cât ea pretinde că monahismul (alternativa clasică pentru cei care aspiră la celibat) este imposibil de trăit în mânăstirile de astăzi, deoarece din cauza degradării vieţii monahiceşti, mânăstirile nu mai sunt mânăstiri:

"Dacă cineva vrea să se căsătorească, în Domnul să se căsătorească, şi să primească duhovniceasca viaţă. Pentru că nu mai sunt mănăstiri, nu veţi putea duce viaţa ca mirii. Cine vrea să-şi ţină viaţa sa, Domnul o primeşte cu bucurie, că mai bine să fii fecior decât să dai demonilor fii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 iulie/9 august 1979)