Citat:
În prealabil postat de catalin2
Avem chiar marturia Sf. Petru:
"În "Constituțiile Apostolice", Sfântul Petru amintește de Linus ca fiind primul episcop al Romei: "În ce privește episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vieții noastre, aceștia sunt (...) pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonit de Pavel, iar după moartea lui, al doilea a fost Clement, hirotonit de mine, Petru". Cuvintele Sfântului Apostol Petru sunt credibile, de vreme ce Pavel a ajuns înaintea lui Petru în Roma, fiind deci mai în măsură pentru a numi un episcop. "
|
A cita din Constituțiile Apostolice dovedește că tu trăiești paralel cu realitatea. Constituțiile Apostolice sunt unul din falsurile tipice, care alcătuiesc majoritatea literaturii creștine timpurii. Ele au fost scrise în 380 și atribuite în mod mincinos Apostolilor. Ele sunt totodată un exemplu despre felul cum scrieri false au stat la baza unor tradiții bisericești, pentru că aceste "constituții", contribuind la formarea unor ritualuri etc. Ioan Damaschinul le-a inclus în canonul biblic fiind și el indus în eroare.
Chiar nu-ți trece prin minte că dacă chiar erau scrise de Apostoli erau incluse în canonul biblic? Informează-te înainte de a crede orice:
http://en.wikipedia.org/wiki/Apostolic_Constitutions
Cum am mai zis, tradiția bisericească s-a constituit în cea mai mare parte prin astfel de falsuri. Chiar și evangheliile sunt niște falsuri, nu prin aceea că au fost scrise de alți autori ci prin aceea că ele conțin elemente mitice, evenimente care nu s-au petrecut în realitate. Așa e cazul minunilor: setul de minuni din evangheliile sinoptice, Matei Marcu și Luca (sunt numite sinoptice fiindcă sunt asemănătoare, Matei și Luca fiind inspirate după Marcu plus o sursă în prezent pierdută) prezintă un set de minuni iar Ioan cu totul alte minuni, deci e clar că cel puțin aceste minuni sunt niște basme.
În Biserica primară, a primelor două secole, era suficient ca o legendă să fie lansată ca ea să capete certitudine de adevăr. Mai mult ca astăzi, credulitatea, lipsa de discernământ și de informare făcea ca zvonurile sau legendele să devină credibile și o dată apărută o tradiție ea era transmisă ca adevăr generațiilor următoare. Asta se întâmpla din pricină că oameni nu aveau experiența în analiza surselor istorice pe care o au niște profesioniști în istorie sau niște oameni mai instruiți.
Deci cea mai mare parte a tradiției bisericești e mitică. Au existat și scrieri autentice, de pildă o parte din epistolele pauline, care confirmă existența celor doisprezece apostoli și implicit a lui Iisus, dar ele nu descriu minunile Lui, cu excepția Învierii. Dar și asta poate fi un zvon format datorită unor confuzii, datorită furtului trupului lui Iisus sau altor cauze. Faptul că Sf. Pavel nu menționează minunile lui Iisus e o dovadă că ele nu au existat, fiindcă el nu ar fi trecut cu vederea așa ceva.
....
Dar să ne întoarcem la subiectul prezenței lui Petru la Roma și să vedem mai multe dovezi din Noul Testament. Epistola către Galateni face parte din scrierile autentice pauline. În ea Pavel menționează cele două vizite făcute la Ierusalim, a doua fiind
între 54 și 57:
Capitolul 1
15. Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său,
16. Să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup și de la sânge,
17. Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia și m-am întors iarăși la Damasc.
18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa și am rămas la el cincisprezece zile. ...
20. ...După aceea am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei.
21. Și după față eram necunoscut Bisericilor lui Hristos celor din Iudeea.
Capitolul 2
1. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit.
2. M-am suit, potrivit unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
3. Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur,
4. Din cauza fraților mincinoși, care veniseră, furișându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească,
5. Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.
6. Iar de cei ce sunt mai de seamă - oricine ar fi fost ei cândva, nu mă privește; Dumnezeu nu caută la fața omului, - cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea,
7. Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiați împrejur,
8. Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat și prin mine la neamuri;
9. Și cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov și Chefa și Ioan, cei socotiți a fi stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur,
10. Numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am și silit să fac.
11. Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.
Convertirea Sf. Pavel nu a fost înainte de anul 34, prima vizită la Ierusalim la trei ani după aceea, plus încă trei pentru șederea în Siria și Cilicia plus încă 14, rezultă că Sinodul de la Ierusalim a avut loc cândva între 54 și 57. La această dată nu numai că Sf. Petru era la Ierusalim, dar s-a stabilit, în cadrul Sfântului Sinod prin inspirația Duhului Sfânt, ca
Sf. Petru să se ocupe de binevestirea la cei tăiați împrejur iar Sf. Pavel de binevestirea la neamuri. Deci de acum înainte
pentru o lungă perioadă activitatea lui Petru trebuie să se fi desfășurat în zona Iudeei și a ținuturilor apropiate, nu la Roma. Reamintesc că atât Sf. Pavel cât și Sf. Petru au murit în timpul persecuției lui Nero, între 64 și 68, deci există o scurtă perioadă în care Petru putea sta la Roma.
De asemeni, ceva mai târziu după sinodul de la Ierusalim, Pavel îl întâlnește pe Petru în Antiohia (Antiohia este între Iudeea și Asia Mică) și nimic nu dă semne că el plănuia să meargă în Italia.
Chiar presupunând că Sf. Petru a mers la Roma, vizita nu putea fi decât scurtă, deoarece nu avea cum să lipsească mult din zona lui de misiune din teritoriul locuit de evrei.