Citat:
În prealabil postat de catalin2
Relatarea despre Sfantul Pavel care a hirotonit primul episcop e credibila, pentru ca Sfantul Pavel a ajuns inaintea Sfantului Petru in Roma si e normal sa fi pus un episcop. E vorba de ce se spune acolo, nu de cine au fost scrise.
|
Credibilă pe baza a ce?
Nu ai citit ce am spus, că opinia cercetătorilor, inclusiv a unora catolici, este că Roma nu a avut episcop în primul ei secol de existență? Biserica din Roma, ca și cea din Corint și în general toate cu excepția celor din Ierusalim și din Asia Mică, nu au avut episcopi de la început ci au fost conduse de câte un colegiu de preoți. În cazul Romei, aceasta e dovedit de Epistola Romanilor către Corinteni și de către lipsa menționării vreunui episcop la Roma în epistola lui Ignațiu. Ignațiu a scris mai multe scrisori unor biserici din Asia Mică, menționând episcopii de acolo în numeroase rânduri, dar în cazul bisericii din Roma nu meționează nici un episcop. Deci pe la anul 107 Roma nu avea episcop, și de fapt nici mai târziu.Citește din nou acest mesaj al meu:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...3&postcount=28
Când Sf. Pavel scrie din Roma, pe la anul 62 (puțin înainte de moartea sa) epistola către Filipeni (autentică), el nu menționează vreun episcop la Roma. Nici la Corint nu e menționat vreun episcop în epistolele către Corinteni (autentice), deși Sf. Pavel e cel care a fondat comunitatea de acolo și a petrecut ceva timp acolo.
Sf. Pavel practic nu a așezat episcopi, probabil fiindcă el considera că nu are harul celor doisprezece, care fuseseră ucenici direcți al Mântuitorului.
Deci Roma nu a avut mult timp episcop, la fel nici cele mai multe cetăți, exceptând Asia Mică și Ierusalimul (unde era Sf. Petru). Numai Apostolii discipoli direcți ai lui Hristos au rânduit episcopi iar activitatea lor s-a desfășurat în Iudeea și Asia Mică.
Roma a fost condusă de un colegiu de preoți iar apariția funcției de episcop s-a petrecut relativ târziu, prin preluarea modelului microasiatic. Primul episcop al Romei a fost Anicetus, 155-166:
http://www.cogwriter.com/anicetus.htm
Tradiția potrivit căreia toate bisericile au avut episcop de la început e falsă. Diversele biserici, pentru a-și asigura credibilitatea și a nu fi mai prejos de altele, își inventau astfel de origini apostolice (așa cum facem și noi, românii cu Sf. Andrei, fără nici o dovadă istorică) și liste de episcopi, dar în realitate de cele mai multe ori era vorba de falsuri.
Trebuie, și tu și ceilalți care mai credeți integral sau aproape integral în tradiția Bisericii, să vă obișnuiți cu ideea că la baza acestei tradiții stă multă fraudă, mult neadevăr și că realitatea istorică nu poate fi reconstruită luând orice document, orice afirmație a Părinților ca dovadă istorică, fiindcă și ei erau induși în eroare de numeroasele falsuri și confuzii. Știința istorică e una și credința e alta. Credința trebuie să se bazeze pe fapte obiective, nu pe dogme și doctrine.