Citat:
În prealabil postat de catalin2
Dimpotriva, cei sporiti duhovniceste au parte de mai multe ispitiri decat cei ca noi. Pentru ca ei pot duce mai mult si vor sa creasca. Oamenii care s-au obisnuit cu pacatul au parte de mai putine ispitiri, pentru ca ei fac cele rele acum pentru ca asa s-au obisnuit, nu mai e nevoie sa-i ispiteasca si vrajmasul.
|
Catalin, te rog spune-mi si mie de unde rezulta ceea ce ai scris? De unde rezulta ca cei sporiti duhovniceste au mai multe ispitiri (si la ce ispitiri te gandesti) si de unde rezulta ca ispitirile ajuta la crestere din moment ce ispitirea este un lucru rau de la diavol? Ce inseamna sporire duhovniceasca daca nu exact contrariul, adica lepadarea de raul din noi? Vad ca in ciuda a ceea ce scrie in Biblie ca inseamna ispitire, voi va ganditi ca ispitirea inseamna a fi momit cu ceva si inca deduceti ca cei mai sporiti duhovniceste sunt momiti mai mult ca si ceilalti care se lasa de bunavoie prada a ceea ce in Biblie scrie ca inseamna ispitire, adica propriile pofte.
Un calugar de exemplu care lupta cu patimile sale este momit mai mult decat unul care da curs patimilor sale? Eu nu prea cred. Nu cred de exemplu ca eu, care nu beau, as fi momita de bautura mai mult decat un alcoolic, sau cineva care isi pastreaza fecioria momit mai mult decat unul care deja a gustat din desfrau si asa mai departe. Ci tocmai cei care au gustat dintr-o patima sunt luptati de ea tocmai pentru ca samanta raului se afla deja in ei asa ca ii chinuie din interior. Eu, care nu am cazut in patima bauturii, pai poti sa imi dai ce vrei tu ca si bautura si sa ma imbii in toate felurile pentru ca ma lasa absolut indiferenta. Si nici macar nu sunt vreo imbunatatita. Un alcoolic in schimb, ajunge sa ii arati un pahar de ceva ca ii sticlesc ochii, mai ales daca tocmai este in perioada in care incearca sa se lase de bautura. Sa vezi acolo lupta cu ispita, insa ispita nu este paharul pe care i-l pui in fata, ci este patima care se afla in el si cu care lupta.
Uite ce zice Domnul:
"Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om.
Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om [...]"
Sa luam adulterul: sunt barbati care spun ca femeia este ispita. Lasand la o parte faptul ca ispita vine numai de la diavol iar femeia nu este in nici un caz diavolul, daca luam cuvintele Domnului de mai sus, iata ca adulterul vine din inima barbatului. Si cine va fi ispitit? Cine va avea o inima mai plina de adulter. In fata aceleiasi femei unul poate sa fie foarte ispitit si altul deloc, tocmai pentru ca ispita se afla in inima celui care se simte ispitit.
Sau zice in alta parte Domnul ca cine priveste o femeie pentru a o pofti a si facut adulter cu ea in inima lui. Nimeni nu vede ce se intampla in inima aceluia, nu a pus niciodata in fapte gandul sau, dar iata ca si numai poftirea in inima este suficienta pentru a fi vinovat de adulter, este ca si cum ar fi fost transpus in fapte. Aceea este ispitirea, ceea ce vine dinauntru. Daca insa omul se curateste de tot raul din el, cum sa fie mai ispitit decat unul plin de rele? Unul care a murit pentru pofte cum sa fie ispitit mai mult decat unul care traieste pentru ele? Poate eventual ca satana sa fie plin de furie si sa incerce sa il momeasca cu mai multa insistenta pe cel care a murit pentru propriile pofte, asta da, daca asta numiti ispitire, atunci aveti dreptate, insa aceea este nimic in comparatie cu ceea ce patimeste cel care are deja ispita in el. Puteti sa imi dati ce bauturi vreti si sa ma bateti la cap cat doriti ca nu o sa ma deranjeze nici cat o musca, daca insa in plin post imi gatiti mancarea mea preferata pe care nu am mai gustat-o de mult timp si care a ramas mereu mancarea mea preferata, ei acolo s-ar putea sa am dificultati in a rezista ispitei pentru ca ispita se afla in mine, nu in mancarea pe care mi-o puneti in fata. Si repet, nu sunt vreo imbunatatita. Sfintii care s-au chinuit mult cu cate o ispita, s-au chinuit numai si numai cu ceea ce exista rau in ei la inceputul drumului lor spre desavarsire, si prin acelea i-a atacat satana tocmai pentru ca gasea in ei ceva ce ii apartinea lui. Cand insa totul este curatit si satana nu mai gaseste nimic de al lui in om, pai omul respectiv devine extrem de linistit, si poate sa joace cat vrea satana in jurul lui si sa il momeasca cat vrea, pe omul curatit nu il mai poate atinge cu nimic. Este insa greu de ajuns la aceasta stare de curatire perfecta de aceea si sfintii se chinuie, ispita din ei inca necuratita complet ii chinuie...