legea veche

În prealabil postat de Adriana3

" Nimeni sa nu zica, atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru ca Dumnezeu nu este ispitit de rele si El insusi nu ispiteste pe nimeni.

Deci pana aici e clar.NU Dumnezeu ne ispiteste!Si nici EL nu poate fi ispitit!

În prealabil postat de Adriana3

Ci fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa.

Asta inseamna ca fiecare cade in ispita, atunci cand inlauntrul sau LIPSESTE BINELE,adica lipsesc "armele" pe care le avem de la Dumnezeu, sa luptam cu ispita(un suflet smerit, plin de iubire,care are duhul blandetii, e bun,etc.. NU cade in ispita! ) existand doar pofta( mandria,invidia,rautatea,desfranarea,etc)care il subjuga.

În prealabil postat de Adriana3

Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte."

Deci pofta sau pacatul interior,care nu se vede cu ochiul liber( mandria/invidia/rautatea/desfranarea,etc) naste apoi pacatul sau pacatul exterior,pe care il vedem cu totii.(facem efectiv rau prin comportamentul nostru- punem in practica,aplicam ceea ce traim in interior..sfidam,clevetim,uram,preacurvim,etc..)Ia r aceasta atitudine, duce desigur la moartea duhovniceasca.

Mai simplu decat atat nu stiu daca as putea sa iti explic.

[MariS_]

Iertare ca iarasi intervin neintrebat. Cred ca ati sesizat bine ca ispita poate fi interioara si exterioara, dar Sf. Parinti numesc ispita interioara aplecare spre rau. De la caderea protoparintilor omenitatea noastra s-a alterat si are aceasta aplecare spre rau, spre pacat, ca un dat ontologic, si de aceea a si fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul, sa imbrace firea noastra pacatoasa ca sa o poata vindeca din interior. Iar atunci cand ei vorbesc de ispite se pot intelege ambele categorii, dar cand vorbesc de ispitiri atunci ei se refera doar la cele exterioare omului si care, intr-adevar, nu vin de la Dumnezeu ci de la cel viclean. Dumnezeu doar le ingaduie si asta nu pentru lamurirea Sa ci pentru lamurirea noastra, pentru ca altfel noi am spune ca Dumnezeu e nedrept daca nu ne primeste in Imparatia Sa, ca "vezi Doamne doar de cate ori ti-am spus ca te iubesc si totusi Tu ma trimiti in Iad". Dumnezeu lasa ispitirile pentru ca sa fim noi lamuriti ce fel de iubire avem.
Acuma, in rugaciunea "Tatal nostru" e vorba de ispitiri, adica de ispite exterioare. De ce se spune "...si nu ne duce pe noi in ispita..", formula pe care unii o schimba cu "...si nu ne lasa pe noi in ispita.." crezand ca e mai corecta, aici e vorba de calea pe care merge omul. Se spune ca Dumnezeu il calauzeste pe omul credincios, adica Dumnezeu ii lumineaza pasii ca sa mearga pe drumul cel drept. Dar drumul cel drept nu e si scutit de ispitiri. Nu de la Dumnezeu, binenteles, dar ele exista si il pandesc pe crestin la orice pas. Formula respectiva e o cerere plina de smerenie de a ne calauzi pe un drum ceva mai lipsit de ispite. E ca si cum ar exista un drum mai abrupt si mai periculos si altul mai domol si fara prea multe obstacole pentru a ajunge in varful muntelui, si Il rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze pasii ca sa mergem pe al doilea si nu pe primul. E o cerere smerita tocmai pentru ca ne recunoastem neputintele si nu spunem cu mandrie "...si incearca-ne pe noi ca vom trece cu bine peste toate..". Asta ar insemna sa ne mandrim cu virtutile noastre, pe cand a cere un drum mai neted si fara ispite (desi, la drept vorbind, nu exista unul fara ispite) dovedeste recunoasterea neputintei noastre si a sprijinului de care avem nevoie la tot pasul. Ca fara Hristos nu putem face nimic si fara "armele" Duhului suntem prada usoara in ghearele vrajmasului. Iertare, inca o data.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Adriana3]

În prealabil postat de Melissa

Deci, tu susti ca doar pe Iisus si "poate" pe Maica Sa, i-a ispitit diavolul (ispita exterioara) .Deci cu noi cum ramane? Din ce spui,ori nu mai exista diavol( din moment ce spui ca noi nu suntem ispititi din exterior),ori diavolul este in noi (din moment ce spui ca noi avem doar ispita dinauntru = raul din noi)!
Tu asta vrei sa transmiti?

Melissa,
Nu eu sunt cea care a scris Biblia, nu ai de ce sa te superi, eu nu am facut decat sa iti arat ce scrie in Biblie cu privire la ispite. Nu am zis nicaieri ca diavolul nu ar exista, cum as putea zice asa ceva? Atat Domnul cat si apostolii si de altfel si multi sfinti au spus ca ispitele cu care ne luptam noi sunt cele dinauntrul nostru. Tu intrebi daca in cazul asta diavolul este inauntrul nostru. In cazul celor posedati, este diavolul cu totul inauntrul omului pe care il tine legat dupa cum a zis Domnul:

"Si daca Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii vostri cu cine ii scot? De aceea ei va vor fi judecatori.
Iar daca Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi imparatia lui Dumnezeu.
Cum poate cineva sa intre in casa celui tare si sa-i jefuiasca lucrurile, daca nu va lega intai pe cel tare si pe urma sa-i prade casa?"

Si iata ce a mai spus despre diavolii care ii poseda pe oameni:

"Si cand duhul necurat a iesit din om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna si nu gaseste.
Atunci zice: Ma voi intoarce la casa mea de unde am iesit; si venind, o afla golita, maturata si impodobita.
Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, salasluiesc aici si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai. Asa va fi si cu acest neam viclean."

Daca un om face raul nu inseamna insa ca este obligatoriu posedat, chiar daca raul din el de la diavol vine. Raul nu poate veni decat de la diavol. Iar Iisus a spus despre El insusi ca nu a avut nimic in El care sa apartina diavolului, cu alte cuvinte in Iisus nu a existat nici urma de rau. Asta nu inseamna ca nu a existat diavolul ci inseamna doar ca El nu a permis diavolului sa puna nici o samanta de rau in interiorul sau, nici chiar atunci cand diavolul a incercat. Cu noi insa treaba nu sta la fel pentru ca noi am permis la un moment dat diavolului sa puna samanta rea in noi si acea samanta sunt ispitele cu care luptam apoi, poate chiar si o viata de aceea ispitele sunt dinauntru fara sa insemne ca il avem in noi pe diavolul in intregime (cu exceptia celor posedati). Avem in noi samanta de rautate a diavolului iar la moartea noastra va veni sa culeaga ceea ce a semanat, de aceea trebuie sa avem grija sa dam afara tot raul asta si ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de seminte (ispite) si sa ne izbaveasca de cel rau, de ceea ce a reusit deja sa faca rau in noi.
Cat despre Sfanta Fecioara biserica ortodoxa spune ca nu a avut nici un pacat personal ci doar pacatul original al lui Adam si Eva, ca atare nici in Sfanta Fecioara nu a fost urma de samanta de la cel rau, nu au existat ispite in interiorul fiintei ei. Nu stim insa daca diavolul a cutezat vreodata sa o ispiteasca (momeasca) cu ceva asa cum a facut cu Domnul, de aceea am zis ca poate ca ispite exterioare o fi avut, dar poate ca nu, poate ca diavolul nu a indraznit, tocmai ca noi nu stim. Stim doar ca diavolul are mare frica de Sfanta Fecioara daca o chemam in ajutor, asa ca iata ca si Sfanta Fecioara ne fereste de ispite.

In concluzie, eu nu am zis altceva decat ceea ce scrie in Biblie, ispitele sunt raul din noi iar raul apartine diavolului, si diavolul il va reclama la moartea noastra daca nu o sa avem grija sa ne curatim. Intr-un nici un caz nu permite Dumnezeu sa ramanem plini de acest rau, de aceste ispite, daca ne rugam Lui sa ne scape. Si asta nu inseamna ca am fi cu totii posedati, pentru ca in cazul celor posedati, stapanul casei este legat iar persoana respectiva nu mai este stapana pe faptele sale, nu mai este stapana nici macar sa il cheme pe Domnul in ajutor, acolo este nevoie de o alta persoana neposedata si cu putere de la Dumnezeu care sa alunge diavolul din om. Diavolul, nu si samanta de rautate pusa de el in sufletul omului. Ar fi prea simplu sa scapam de toata rautatea noastra printr-o simpla exorcizare, nu? Si vezi ca cel demonizat nu cere prin vointa libera sa fie exorcizat, ci cei din afara decid pentru el sa il scape de demon. Apoi insa, trebuie curatata casa de samanta pusa de cel rau, ori asta este o munca aleasa in mod liber si se face cu ajutorul lui Dumnezeu. Bine-nteles ca satana va incerca sa puna samanta sa din nou si din nou, este ca un leu care priveste pe cine sa mai inghita, a incercat doar sa faca asta si cu Iisus, de ce nu ar incerca si cu noi? El incearca, noi insa ne rugam lui Dumnezeu sa nu ajungem pe ghiarele lui si asta doreste si Dumnezeu pentru noi. Ii lasa in voia "sortii" doar pe cei care nesocotesc ajutorul Lui, pentru ca Dumnezeu nu face nimic cu forta.
Acum poate este mai clar.
:-)

[Adriana3]

În prealabil postat de Melissa

Deci pana aici e clar.NU Dumnezeu ne ispiteste!Si nici EL nu poate fi ispitit!

Asta inseamna ca fiecare cade in ispita, atunci cand inlauntrul sau LIPSESTE BINELE,adica lipsesc "armele" pe care le avem de la Dumnezeu, sa luptam cu ispita(un suflet smerit, plin de iubire,care are duhul blandetii, e bun,etc.. NU cade in ispita! ) existand doar pofta( mandria,invidia,rautatea,desfranarea,etc)care il subjuga.


Deci pofta sau pacatul interior,care nu se vede cu ochiul liber( mandria/invidia/rautatea/desfranarea,etc) naste apoi pacatul sau pacatul exterior,pe care il vedem cu totii.(facem efectiv rau prin comportamentul nostru- punem in practica,aplicam ceea ce traim in interior..sfidam,clevetim,uram,preacurvim,etc..)Ia r aceasta atitudine, duce desigur la moartea duhovniceasca.

Mai simplu decat atat nu stiu daca as putea sa iti explic.

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

[catalin2]

În prealabil postat de Adriana3

Dupa cum se vede, Dumnezeu nu ingaduie ispitele pentru cei drepti care cheama numele Lui in ajutor si se roaga Lui, dimpotriva pe acestia ii scapa, de asta ne rugam in "Tatal Nostru" sa ne scape de ispite . Pe cei insa care il dispretuiesc pe Dumnezeu preferand sa ramana in tovarasia celui rau, pai pe aceia ii lasa prada poftelor lor, lucrul acesta este aratat de nenumarate ori in Biblie. Nu acestia vor fi cei care se vor ruga Tatal nostru, ci dimpotriva, vor dispretui orice rugaciune care i-ar putea apropia de Dumnezeu.

Dimpotriva, cei sporiti duhovniceste au parte de mai multe ispitiri decat cei ca noi. Pentru ca ei pot duce mai mult si vor sa creasca. Oamenii care s-au obisnuit cu pacatul au parte de mai putine ispitiri, pentru ca ei fac cele rele acum pentru ca asa s-au obisnuit, nu mai e nevoie sa-i ispiteasca si vrajmasul.

În prealabil postat de Adriana3

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

:-) Nu Adriana, nu asta inseamna.Dar daca asta ai inteles, e clar ca vedem lucrurile foarte diferit.Nici o problema.Se intampla des pe forum.:-)Nu are rost sa continuam discutia, ca o vom tine multe pagini,fiecare pe a noastra.:-)
Doamne ajuta!

[Adriana3]

În prealabil postat de catalin2

Dimpotriva, cei sporiti duhovniceste au parte de mai multe ispitiri decat cei ca noi. Pentru ca ei pot duce mai mult si vor sa creasca. Oamenii care s-au obisnuit cu pacatul au parte de mai putine ispitiri, pentru ca ei fac cele rele acum pentru ca asa s-au obisnuit, nu mai e nevoie sa-i ispiteasca si vrajmasul.

Catalin, te rog spune-mi si mie de unde rezulta ceea ce ai scris? De unde rezulta ca cei sporiti duhovniceste au mai multe ispitiri (si la ce ispitiri te gandesti) si de unde rezulta ca ispitirile ajuta la crestere din moment ce ispitirea este un lucru rau de la diavol? Ce inseamna sporire duhovniceasca daca nu exact contrariul, adica lepadarea de raul din noi? Vad ca in ciuda a ceea ce scrie in Biblie ca inseamna ispitire, voi va ganditi ca ispitirea inseamna a fi momit cu ceva si inca deduceti ca cei mai sporiti duhovniceste sunt momiti mai mult ca si ceilalti care se lasa de bunavoie prada a ceea ce in Biblie scrie ca inseamna ispitire, adica propriile pofte.
Un calugar de exemplu care lupta cu patimile sale este momit mai mult decat unul care da curs patimilor sale? Eu nu prea cred. Nu cred de exemplu ca eu, care nu beau, as fi momita de bautura mai mult decat un alcoolic, sau cineva care isi pastreaza fecioria momit mai mult decat unul care deja a gustat din desfrau si asa mai departe. Ci tocmai cei care au gustat dintr-o patima sunt luptati de ea tocmai pentru ca samanta raului se afla deja in ei asa ca ii chinuie din interior. Eu, care nu am cazut in patima bauturii, pai poti sa imi dai ce vrei tu ca si bautura si sa ma imbii in toate felurile pentru ca ma lasa absolut indiferenta. Si nici macar nu sunt vreo imbunatatita. Un alcoolic in schimb, ajunge sa ii arati un pahar de ceva ca ii sticlesc ochii, mai ales daca tocmai este in perioada in care incearca sa se lase de bautura. Sa vezi acolo lupta cu ispita, insa ispita nu este paharul pe care i-l pui in fata, ci este patima care se afla in el si cu care lupta.

Uite ce zice Domnul:

"Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om.
Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om [...]"

Sa luam adulterul: sunt barbati care spun ca femeia este ispita. Lasand la o parte faptul ca ispita vine numai de la diavol iar femeia nu este in nici un caz diavolul, daca luam cuvintele Domnului de mai sus, iata ca adulterul vine din inima barbatului. Si cine va fi ispitit? Cine va avea o inima mai plina de adulter. In fata aceleiasi femei unul poate sa fie foarte ispitit si altul deloc, tocmai pentru ca ispita se afla in inima celui care se simte ispitit.

Sau zice in alta parte Domnul ca cine priveste o femeie pentru a o pofti a si facut adulter cu ea in inima lui. Nimeni nu vede ce se intampla in inima aceluia, nu a pus niciodata in fapte gandul sau, dar iata ca si numai poftirea in inima este suficienta pentru a fi vinovat de adulter, este ca si cum ar fi fost transpus in fapte. Aceea este ispitirea, ceea ce vine dinauntru. Daca insa omul se curateste de tot raul din el, cum sa fie mai ispitit decat unul plin de rele? Unul care a murit pentru pofte cum sa fie ispitit mai mult decat unul care traieste pentru ele? Poate eventual ca satana sa fie plin de furie si sa incerce sa il momeasca cu mai multa insistenta pe cel care a murit pentru propriile pofte, asta da, daca asta numiti ispitire, atunci aveti dreptate, insa aceea este nimic in comparatie cu ceea ce patimeste cel care are deja ispita in el. Puteti sa imi dati ce bauturi vreti si sa ma bateti la cap cat doriti ca nu o sa ma deranjeze nici cat o musca, daca insa in plin post imi gatiti mancarea mea preferata pe care nu am mai gustat-o de mult timp si care a ramas mereu mancarea mea preferata, ei acolo s-ar putea sa am dificultati in a rezista ispitei pentru ca ispita se afla in mine, nu in mancarea pe care mi-o puneti in fata. Si repet, nu sunt vreo imbunatatita. Sfintii care s-au chinuit mult cu cate o ispita, s-au chinuit numai si numai cu ceea ce exista rau in ei la inceputul drumului lor spre desavarsire, si prin acelea i-a atacat satana tocmai pentru ca gasea in ei ceva ce ii apartinea lui. Cand insa totul este curatit si satana nu mai gaseste nimic de al lui in om, pai omul respectiv devine extrem de linistit, si poate sa joace cat vrea satana in jurul lui si sa il momeasca cat vrea, pe omul curatit nu il mai poate atinge cu nimic. Este insa greu de ajuns la aceasta stare de curatire perfecta de aceea si sfintii se chinuie, ispita din ei inca necuratita complet ii chinuie...

[Adriana3]

În prealabil postat de Melissa

:-) Nu Adriana, nu asta inseamna.Dar daca asta ai inteles, e clar ca vedem lucrurile foarte diferit.Nici o problema.Se intampla des pe forum.:-)Nu are rost sa continuam discutia, ca o vom tine multe pagini,fiecare pe a noastra.:-)
Doamne ajuta!

Melissa, te rog sa imi mai acorzi o postare, imi pare destul de importanta remarca facuta in posterul precedent, din care as dori sa iti repet doar doua idei:

"Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om.
Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om"

Deci totul vine din inima, vorbele rele, faptele (adulter, furt etc).

Iar a doua idee este ca pofta este egala cu fapta dupa spusele lui Iisus care a zis ca cine va privi o femeie ca sa o pofteasca a comis adulter cu ea in inima Lui. In Vechiul Testament se credea asa cum crezi si tu ca pofta nu-i mare lucru daca nu-i urmata de fapta, Iisus insa a aratat ca a pofti este ca si cum ai fi facut deja acel lucru in inima ta.

Sau a zis de exemplu:

"Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda.
Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului."

Dupa cum vezi nu trebuie sa ucizi pe cineva ca sa primesti pedeapsa de ucigas in focul Iadului ci ajunge sa ii zici "nebunule", tocmai pentru ca, zicand "nebunule" porti in tine ispita de ucigas de suflete, nu trebuie sa treci chiar si la fapte pentru a fi vinovat, exact ca si in treaba cu poftirea femeii si adulterul.
Ceea ce ai zis tu era ceea ce se credea in Vechiul Testament, insa iata ca Domnul a dat o alta dimensiune poftelor, le-a pus in rand cu faptele, pentru ca o pofta este la fel de ucigatoare pentru sufletul tau ca si fapta in sine. Fapta nu va ucide sufletul tau mai mult decat o face deja pofta. Asa ca atentie mare la ispitele care vin dinauntru...

Vroiam sa mai adaug ceva: in vechime gravitatea raului facut era judecata dupa consecintele vizibile asupra aproapelui, ca de exemplu in cazurile de mai sus, daca cineva pofteste o femeie in inima sa dar nu trece la fapte, este fara consecinte asupra celeilalte persoane sau cu consecinte minime fata de fapta in sine, la fel si cel care zice "nebunule" - consecintele sunt minime fata de cazul in care ar fi pus mana pe un cutit sa il omoare. Si conform tribunalului uman, unul care ucide nu este judecat la fel ca si unul care zice "nebunule", sau unul care a avut o pofta de adulter in inima lui nu va fi tarat in tribunal pentru adulter. Asta este judecata umana care aparea si in Vechiul Testament. Judecata lui Dumnezeu insa, din Noul Testament, este mult mai profunda, vede dincolo de aparente, in asa fel incat unul care pofteste in inima isi face sufletului sau un rau la fel de mare ca si cum ar fi facut fapta in sine, iar unul care ii zice fratelui "nebunule" ii face un rau sufletesc la fel de mare ca si cand l-ar fi ucis trupeste. Dumnezeu vede mult mai profund decat suprafata pe care o vedem noi, si unii sfinti au intuit atunci cand au zis ca pacatul cel mai mare este acela cu care te lupti tu cel mai mult...

[MariS_]

În prealabil postat de Adriana3

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

Iertare, mai dau cateva lamuriri si p-orma tac.
"ispita = provocarea de a face raul"
"pacat = a face acel raul cu care ai fost ispitit"
"patima = obisnuinta in raul cu care ai fost ispitit"
betia, drogul, curvia, lacomia si altele nu sunt ispitiri, ci patimi. Raul odata acceptat si perpetuat, adica obisnuinta in rau nu mai e ispitire, ci patima. Ispita e doar inceputul unui pacat, daca e acceptata de noi, sau a unei patimi daca se face in mod repetat. Ea e doar provocarea de inceput si daca nu se accepta se pierde, iar daca se accepta atunci devine pacat ori patima, ultima numai daca se intra cu acel rau in obisnuinta. Patima se instaleaza in suflet ca o a doua natura si de aceea e foarte greu de lepadat. Atat. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de MariS_

Iertare ca iarasi intervin neintrebat. Cred ca ati sesizat bine ca ispita poate fi interioara si exterioara, dar Sf. Parinti numesc ispita interioara aplecare spre rau. De la caderea protoparintilor omenitatea noastra s-a alterat si are aceasta aplecare spre rau, spre pacat, ca un dat ontologic, si de aceea a si fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul, sa imbrace firea noastra pacatoasa ca sa o poata vindeca din interior. Iar atunci cand ei vorbesc de ispite se pot intelege ambele categorii, dar cand vorbesc de ispitiri atunci ei se refera doar la cele exterioare omului si care, intr-adevar, nu vin de la Dumnezeu ci de la cel viclean. Dumnezeu doar le ingaduie si asta nu pentru lamurirea Sa ci pentru lamurirea noastra, pentru ca altfel noi am spune ca Dumnezeu e nedrept daca nu ne primeste in Imparatia Sa, ca "vezi Doamne doar de cate ori ti-am spus ca te iubesc si totusi Tu ma trimiti in Iad". Dumnezeu lasa ispitirile pentru ca sa fim noi lamuriti ce fel de iubire avem.
Acuma, in rugaciunea "Tatal nostru" e vorba de ispitiri, adica de ispite exterioare. De ce se spune "...si nu ne duce pe noi in ispita..", formula pe care unii o schimba cu "...si nu ne lasa pe noi in ispita.." crezand ca e mai corecta, aici e vorba de calea pe care merge omul. Se spune ca Dumnezeu il calauzeste pe omul credincios, adica Dumnezeu ii lumineaza pasii ca sa mearga pe drumul cel drept. Dar drumul cel drept nu e si scutit de ispitiri. Nu de la Dumnezeu, binenteles, dar ele exista si il pandesc pe crestin la orice pas. Formula respectiva e o cerere plina de smerenie de a ne calauzi pe un drum ceva mai lipsit de ispite. E ca si cum ar exista un drum mai abrupt si mai periculos si altul mai domol si fara prea multe obstacole pentru a ajunge in varful muntelui, si Il rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze pasii ca sa mergem pe al doilea si nu pe primul. E o cerere smerita tocmai pentru ca ne recunoastem neputintele si nu spunem cu mandrie "...si incearca-ne pe noi ca vom trece cu bine peste toate..". Asta ar insemna sa ne mandrim cu virtutile noastre, pe cand a cere un drum mai neted si fara ispite (desi, la drept vorbind, nu exista unul fara ispite) dovedeste recunoasterea neputintei noastre si a sprijinului de care avem nevoie la tot pasul. Ca fara Hristos nu putem face nimic si fara "armele" Duhului suntem prada usoara in ghearele vrajmasului. Iertare, inca o data.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc MariS,abia acum am vazut postarea ta...Foarte CITETZ ai explicat!Multumesc si pentru interventie!Chiar o asteptam DE LA TINE!