Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Vechiul legământ a fost un fel de contract între părți: Dumnezeu pe de o parte și poporul Israel pe de altă parte, acesta din urmă beneficiind de binecuvântare dacă respecta termenii contractuali. Noul Legămând, cam pe același model e un "contract", însă există anumite diferențe. Iată câteva dintre ele:
VECHIUL LEGĂMÂNT
1. Încheiat cu poporul Israel.
2. Încheiat în mod temporar.
3. Ratificat cu sângele animalelor.
4. Încheiat pe baza promisiunii oamenilor.
5. A avut un om ca mijlocitor.
6. Caracterizat prin legea de pe lespezi.
7. Semnul exterior al legământului era circumcizia.
8. Conținea prevederi temporare și ceremoniale ce arătau spre venirea Mântuitorului.
NOUL LEGĂMÂNT
1. Încheiat între Tatăl și Fiul.
2. Încheiat pentru veșnicii.
3. Ratificat cu sângele lui Iisus Hristos.
4. Încheiat pe baza promisiunilor “mai bune” ale lui Dumnezeu.
5. Are Mijlocitor divin.
6. Caracterizat prin legea din inimă.
7. Semnul exterior al legământului este botezul.
8. Conține orânduiri de aducere aminte care se referă la marele act al ispășirii.
|
Cred ca e binevenita aceasta sistematizare intre cele doua legaminte. Am sa le folosesc in consideratiile asupra lor dar mai ales asupra Planului lui Dumnezeu cu oamenii. Ca sa intelegem semnificatia lor ar trebui sa ne ridicam deasupra lor si sa sesizam care a fost Planul lui Dumnezeu in vederea mantuirii omului. Acest Plan a cuprins mai multe etape: prima a fost chiar cea din gradina Raiului cand omul trebuia sa creasca in ascultare si iubire de Dumnezeu si pe masura cresterii sale ar fi obtinut si cunostiinta binelui si raului, adica discernerea si intelepciunea, desigur nu prin forte proprii ci prin conlucrarea cu harul Duhului. Legea din gradina Raiului continea o singura porunca, aceea de-a nu manca din pomul cunostiintei binelui si raului. Urmatoarea etapa a fost legamantul incredintat lui Moise, cand Dumnezeu prin Moise da legile Sale in vederea disciplinarii si curatirii de faradelegile ce s-au inmultit printre oamenii acelor vremuri. Acest legamant nu asigura mantuirea ci doar pregatea terenul pentru ea. De aceea se si spune ca a fost temporar, vezi punctul 2. Etapa a treia a inceput odata cu Intruparea Fiului lui Dumnezeu si aducerea unui nou legamant, mai bun, mai desavarsit. Pe ce se bazeaza el? Pe legea din inima, pe legea Harului constituita din cele doua porunci ale iubirii. Cele doua porunci continand, de fapt, toata Legea si prorocii, adica VT, dupa cum ne spune Insusi Iisus. Dar ele nu numai ca le contin, dar le si desavarsesc, adica ceva mai perfect decat acestea doua nu se poate concepe. In ele se cuprinde totul, punandu-le in practica crestinul urca spre desavarsire. Cele doua porunci din inima cuprind in ele si poruncile de pe tablele de piatra, ba chiar mai mult, le desavarsesc. Totul este destul de clar cum anume desavarsesc poruncile din inima pe cele de pe piatra, cele de pe piatra fiind doar exterioare pe cand cele din inima se refera si la ganduri si intentii, nu numai la fapte exterioare. Adica ele ne curatesc si pe dinauntru, nu numai pe dinafara, asa cum bine ne invata Domnul sa curatim si partea dinauntru a paharului nu numai pe cea dinafara. Dar ce se intampla cu porunca a IV-a? E ea cuprinsa in cele doua porunci din inima? Da, e cuprinsa si ea pentru ca acela care Il iubeste pe Dumnezeu din toata inima, acela ii dedica Domnului toate zilele sale nu numai una din sapte. Porunca a IV-a se desavarseste atunci cand noi dedicam lui Dumnezeu tot timpul nostru, nu doar a saptea parte. Dar oare biserica primara, cea apostolica, respecta aceasta cerinta, a dedicarii totale fata de Dumnezeu? Da, MAI ALES biserica primara a respectat cu strictete aceasta grea si nobila cerinta. Cum? Frangand painea in fiecare zi, punand toata averea fiecaruia la dispozitia bisericii, lucrand toti pentru toti, nu fiecare pentru el, slujind toti pentru toti, nu pentru sine, rugandu-se unii pentru altii, nu doar pentru sine si rugandu-se tot timpul, nu doar in anumite intervale. Ei aveau o dedicare totala fata de Dumnezeu. Erau in odihna Domnului zi de zi, caci respectand cele doua porunci din inima chiar Domnul ii odihnea pe ei. Nici o biserica din ziua de azi nu mai are o asemenea dedicare, chiar daca unele pretind aceasta. Ca sa pretinzi ca esti asemenea bisericii apostolice trebuie nu numai sa declari aceasta, ci sa faci exact ceea ce faceau ei: o dedicare TOTALA. Cand si de ce a renuntat biserica la aceasta dedicare totala, e o intrebare la care nu-i cunosc raspunsul, poate din motive obiective, cum ar fi raspandirea pe un teritoriu foarte mare, sau poate alte motive, nu stiu, cert e ca s-a pierdut acea ravna si acea dedicare totala a primilor crestini, ramanad doar oaze de asemenea dedicari, in manastirile de ieri si de azi.
Deci testamentul cel nou l-a inlocuit pe cel vechi asa cum se arata si in Evrei, cap.8:
6. Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este și Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduințe.
7. Căci dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea;
8. Ci Dumnezeu îi mustră și le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda, testament nou,
9. Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea și Eu i-am părăsit - zice Domnul.
10. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor și în inima lor le voi scrie, și voi fi lor Dumnezeu și ei vor fi poporul Meu.
11. Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! - căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor;
12. Căci voi fi milostiv cu nedreptățile lor și de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte".
13. Și zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învechește și îmbătrânește, aproape este de pieire.
Iar inlocuirea s-a facut pe baza desavarsirii celui de-al doilea.
Har, smerenie si jertfa de sine.