Citat:
În prealabil postat de Noesisaa
Diana, cred ca vorbim de doua lucruri diferite, in paralel.
Eu spuneam: calugaria este o vocatie, o chemare. Fiecare om are de la Dumnezeu o chemare, fie spre casatorie, fie spre calugarie, fie chiar spre viata celibatara. Aceste chemari nu se pot suprapune. In mod normal nu poti sa fii si casatorit si calugar, si casatorit si celibatar. O chemare de la Dumnezeu este o chemare. Nu este un refugiu. Daca sotul te bate nu inseamna ca Dumnezeu te cheama la calugarie. Daca ai avut o deceptie in dragoste nu inseamna ca trebuie sa te faci calugarita/calugar. Fiindca daca esti chemat de Dumnezeu/facut de Dumnezeu sa fii casatorit, numai asa vei putea sa iti implinesti din plin menirea. Altfel vin tot felul de ispite. .
|
De ce una sa excluda pe alta. Uite exemplul unei maicute, la Manastirea Agapia, a fost casatorita, s-au iubit extrem, mama lui nu a vrut-o si in timp a ajuns sa-i desparta. Ea a cautat refugiu la manastire si a ajuns sa ramana acolo, sunt mai bine de 15 ani. Punct. Aceasta femeie se pare ca a avut chemare odata ce a ramas acolo si s-a calugarit. Din moment ce, doi soti decid sa se calugareasca (multi calugari au spus ca parintii lor s-au calugarit) intervine un fel de divort (cauta in acest sens ce spune Parintele Cleopa).
Citat:
În prealabil postat de Noesisaa
Nu, sincer, nu prea am cunostinte din mediul monahal. Dar stiu/am auzit de femei/barbati care au mers la manastire ca sa fuga de lume, si apoi au redescoperit lumea, si de acolo tot felul de probleme.
|
A merge la manastire si a te calugari e diferit. Unii nu se simt capabili sa ia haina monahala. In primul caz, de asta se evita, ca unii nu sunt pregatiti sau nu se simt asa. Insa, in momentul in care o persoana decide sa ia haina monahala si renunta, apare o mare problema pentru sufletul celui in cauza (citeste istorioara cu cei doi frati calugari, iar unul renunta si se duce in lume)