Citat:
În prealabil postat de Mihailescu-Marin Daniel
Buna ziua din nou, am sa va marturisesc ca am un mare pacat........mancarea.......sunt cel mai mare gurmand din lume........mananc de sparg..........si tot nu-mi ajunge............mananc la servici, ajung acasa mananc pe la ora 17.....pe la ora 19.......pe la ora 22......cand ma trezesc mie foame........si am 27 de ani si am depasit suta de kg.
Problema mare este ca din aceasta foame a mea, pacat al meu vin si alte pacate,:
- lenea; explicatie : dupa ce mananc ma pun in pat, sau cate odata mananc in pat;
- somnul: explicatie: daca ma pun in pat ma apuca somnul;
- netinerea postului: mananc carne, lactate
- credinta desarta: eu tot timpul zic ca Dumnezeu ma iarta, ca de maine incep sa tin post........si tot asa zic si a doua zi..........si tot asa pana la finalul postului, si trece postul si vad ca nu am tinut nici macar o zi;
Spun sincer ca imi lipseste vointa si rugaciunea permanenta (ma refer la rugaciunea de dimineata si seara), imi lipseste credinta adevarata, imi lipseste curajul de a spune nu.
Stomacul meu a ajuns creierul meu, daca el imi spune sa manan eu mananc.
Va rog din suflet ajutati-ma cu un sfat practic, poate un acatist al vreunui sfant impotriva mancarii sau asa ceva.
In august se va naste sper primul meu copil si vreau ca el sa ma vada ca mananc pana mor, vreau sa slabesc cumva sau cel putin sa nu mai mananc atat.
Va multumesc din suflet, si astept sfaturile voastre, al vostru gurmand Daniel.
Doamna ajuta.
|
Sufăr și eu de aceeași boală. Aroma din cratițele cele sfârâitoare mă atrage ca cel mai diafan și feromonal parfum. Fripturile cu cimbru și un zar de unt nu sunt niciodată destul de mari pentru mine. Dacă îmi doresc o minune, este ca oala de sarmale să se umple la loc deîndată de o golesc. Adică, zilnic. Marmite de dimensiuni militare sunt visul meu erotic, ciorbele bine drese cu smântână mă atrag precum nectarul insectele. Oalele de vin uleios și tandru sunt femeile mele, iar buchetul lor bogat e sărutul pe care îl aștept. Dar adevărata mea slăbiciune sunt plăcintele. Nu stau să aleg: fie poale-n brâu moldovenești, fie pită machedonească cu brânză ori ciuperci, fie complicate aluaturi franțuzești, orice tavă de plăcintă rumenă scoasă din cuptor este mai străluce, pentru mine, ca soarele sfânt de pe cer.
Cu un timp în urmă, antrenat de un exercițiu spiritual pentru găsirea păcatului capital de care sufăr cel mai mult, a ieșit, la scor, că sufăr de lăcomie. Și atunci, întrebând ce-i de făcut, Dumnezeu mi-a amintit că păcatele capitale se combat prin practicarea virtuților contrare lor. Așa am ajuns să țin post. Mai mult, i-am promis lui Dumnezeu și am primit binecuvântarea Lui să adopt o regulă personală de post: vinerea, de la răsărit și până la apus, mănânc numai pâine și fructe. Începând cu ora 19 iarna sau 19 vara, pot să mănânc post obișnuit (care în Biserica mea înseamnă abținere de la carne). De acord cu soția mea, care apreciază cam cât economisesc nemâncând dimineața și la prânz decât pâine și, eventual, fructe, diferența de bani ia drumul unui plic care este destinat ajutorării săracilor. Am adunat bani frumușei în acel plic cu exercițiul de vineri. Trebuie să spun că, la început, îmi era tare greu și deseori am căzut. Când reușeam, eram plin de arțag ca nemâncații pentru care cuiele par scobitori, iar lemnele cârnați. Când nu reușeam, eram deznădăjduit. Uitasem ceva esențial: uitasem că nu poți să ții post singur. Am cerut ajutorul lui Cristos, spunându-I: "Doamne, Tu pe toate le poți. Tu poți să întărești puțina mea voință. Iată, eu vreau să fac acest lucru bineplăcut Ție, numai că nu prea pot. Ai vrea, Te rog, să mă ajuți ?" Și m-a ajutat. De unde, până atunci, ziua de vineri era o zi neagră pentru mine, acum abia aștept să vină vinerea. Iarăși am ceva să-I ofer !
Poate folosește ?