Marele meu pacat: Mancarea

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihailescu-Marin Daniel

Buna ziua din nou, am sa va marturisesc ca am un mare pacat........mancarea.......sunt cel mai mare gurmand din lume........mananc de sparg..........si tot nu-mi ajunge............mananc la servici, ajung acasa mananc pe la ora 17.....pe la ora 19.......pe la ora 22......cand ma trezesc mie foame........si am 27 de ani si am depasit suta de kg.

Problema mare este ca din aceasta foame a mea, pacat al meu vin si alte pacate,:
- lenea; explicatie : dupa ce mananc ma pun in pat, sau cate odata mananc in pat;
- somnul: explicatie: daca ma pun in pat ma apuca somnul;
- netinerea postului: mananc carne, lactate
- credinta desarta: eu tot timpul zic ca Dumnezeu ma iarta, ca de maine incep sa tin post........si tot asa zic si a doua zi..........si tot asa pana la finalul postului, si trece postul si vad ca nu am tinut nici macar o zi;

Spun sincer ca imi lipseste vointa si rugaciunea permanenta (ma refer la rugaciunea de dimineata si seara), imi lipseste credinta adevarata, imi lipseste curajul de a spune nu.
Stomacul meu a ajuns creierul meu, daca el imi spune sa manan eu mananc.

Va rog din suflet ajutati-ma cu un sfat practic, poate un acatist al vreunui sfant impotriva mancarii sau asa ceva.
In august se va naste sper primul meu copil si vreau ca el sa ma vada ca mananc pana mor, vreau sa slabesc cumva sau cel putin sa nu mai mananc atat.

Va multumesc din suflet, si astept sfaturile voastre, al vostru gurmand Daniel.
Doamna ajuta.

Sufăr şi eu de aceeaşi boală. Aroma din cratiţele cele sfârâitoare mă atrage ca cel mai diafan şi feromonal parfum. Fripturile cu cimbru şi un zar de unt nu sunt niciodată destul de mari pentru mine. Dacă îmi doresc o minune, este ca oala de sarmale să se umple la loc deîndată de o golesc. Adică, zilnic. Marmite de dimensiuni militare sunt visul meu erotic, ciorbele bine drese cu smântână mă atrag precum nectarul insectele. Oalele de vin uleios şi tandru sunt femeile mele, iar buchetul lor bogat e sărutul pe care îl aştept. Dar adevărata mea slăbiciune sunt plăcintele. Nu stau să aleg: fie poale-n brâu moldoveneşti, fie pită machedonească cu brânză ori ciuperci, fie complicate aluaturi franţuzeşti, orice tavă de plăcintă rumenă scoasă din cuptor este mai străluce, pentru mine, ca soarele sfânt de pe cer.
Cu un timp în urmă, antrenat de un exerciţiu spiritual pentru găsirea păcatului capital de care sufăr cel mai mult, a ieşit, la scor, că sufăr de lăcomie. Şi atunci, întrebând ce-i de făcut, Dumnezeu mi-a amintit că păcatele capitale se combat prin practicarea virtuţilor contrare lor. Aşa am ajuns să ţin post. Mai mult, i-am promis lui Dumnezeu şi am primit binecuvântarea Lui să adopt o regulă personală de post: vinerea, de la răsărit şi până la apus, mănânc numai pâine şi fructe. Începând cu ora 19 iarna sau 19 vara, pot să mănânc post obişnuit (care în Biserica mea înseamnă abţinere de la carne). De acord cu soţia mea, care apreciază cam cât economisesc nemâncând dimineaţa şi la prânz decât pâine şi, eventual, fructe, diferenţa de bani ia drumul unui plic care este destinat ajutorării săracilor. Am adunat bani frumuşei în acel plic cu exerciţiul de vineri. Trebuie să spun că, la început, îmi era tare greu şi deseori am căzut. Când reuşeam, eram plin de arţag ca nemâncaţii pentru care cuiele par scobitori, iar lemnele cârnaţi. Când nu reuşeam, eram deznădăjduit. Uitasem ceva esenţial: uitasem că nu poţi să ţii post singur. Am cerut ajutorul lui Cristos, spunându-I: "Doamne, Tu pe toate le poţi. Tu poţi să întăreşti puţina mea voinţă. Iată, eu vreau să fac acest lucru bineplăcut Ţie, numai că nu prea pot. Ai vrea, Te rog, să mă ajuţi ?" Şi m-a ajutat. De unde, până atunci, ziua de vineri era o zi neagră pentru mine, acum abia aştept să vină vinerea. Iarăşi am ceva să-I ofer !

Poate foloseşte ?