Pe noi nu naivitatea unora ne doare, ci propria noastra limita de a intelege voia lui Dumnezeu. Cine vorbeste de vrednicie aici? Dar ca sa credem ca Dumnezeu a dat omului posibilitatea de a visa, numai pentru a-l lasa pe diavol sa se joace cu slabiciunile noastre, este cu adevarat o naivitate. Dumnezeu stie cat suntem de nevrednici, dar asta nu inseamna ca ne abandoneaza de tot, decat daca in subconstientul nostru nu mai este nici o umbra de remuscare pentru ceea ce facem si daca chiar avem impresia ca tot ce am primit si primim ni se cuvine cu varf si indesat. Dar cati dintre cei care traiesc in pacat su-si spun in gandul lor: "Doamne, stiu ca nu-i chiar bine ce fac, dar ai rabdare cu mine ca tare mai sunt slab cu patimile mele!" Daca Dumnezeu nu ne-ar sfatui intr-un fel sau altul si daca nu ar fi atat de bun si milostiv, nimic n-ar mai avea sens pe lume, iar de mantuit... ce sa mai vorbim?
Din pacate crestinul ortodox este cel mai patimas si mai sarcastic dintre credinciosi. Si evreii sunt patimasi, dar nu sarcastici, fiindca ei nu-si permit atata libertate in gandirea filozofica. De ce nu spune crestinul: "Iata un om de rand, binecuvantat de Dumnezeu!", sau "Doamne, iarta-ma pe mine, nevrednicul, ca poate eu nu inteleg ceva in toata treaba asta!"? Nu! La noi toata lumea e "de specialitate" gata oricand la sfaturi, dar reticenta si chiar revoltata cand trebuie sa le primeasca.
Daca Dumnezeu ne-ar da "semne" dupa cat de multa dragoste primim din partea aproapelui, sansele noastre de a ne mantui se reduc la zero. Or, nu asta este voia Lui, iar noi stim cu totii asta. Noi judecam (din pacate!!!) milostenia pe care-o facem doar prin prisma impresiei vizuale: "Astuia-i dau, ca-i schiop, iar aluia nu-i dau ca pare in regula, dar se preface!" Dumnezeu STIE cine mai merita o sansa, doua, zece, o suta, iar singura modalitate de a-I schimba bunatatea este rautatea din noi. Fiindca nu pe aproapele nostru il privim cu ironie si sarcasm, ci pe Dumnezeu, iar El ne trateaza dupa cat de mult intelegem sa oferim!...