Citat:
În prealabil postat de Melissa
Iubirea este un act emotional. Ratiunea nu are ce cauta in iubire.Ratiunea apartine mintii ,iar iubirea apartine inimii.
|
Dihotomii fără sens. După tine afecțiunea poate exista fără rațiune, ceea ce e absurd.
Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente:
Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește.
Iubirea emoțională este de fapt o patimă. Și bețivul
iubește băutura, desfrânatul curvia etc.
Citat:
Aici gresesti, atribuindu-mi o vina pe care chiar nu o am.Crede-ma ca ii dau Domnului locul care I se cuvine.Daca ma adresez Lui intr-un mod familiar,nu inseamna ca-L minimalizez,din contra, IL ADOR!
Chiar si faptul ca ii spui lui Dumnezeu Stapan,arata relatia rece si plina de temeri pe care o ai cu El.Eu prefer sa-i spun Tata! Si sa ma supun Lui ca unui Tata iubitor ce este, nu ca unui Stapan,care ma poate si trage pe roata daca-L supar si nu-L ascult!
|
Ți se pare că-l iubești pe Dumnezeu fiindcă te crezi bună. Teoriile tale sunt opuse felului cum vorbeau Sfinții ortodocși dar sunt asemănătoare înșelaților catolici, care de asemeni credeau că dau pe afară de câtă iubire au în ei. Sfinții ortodocși toți tremurau de frica lui Dumnezeu pentru că aveau smerenie. Omul mândru are impresia că e bun, dar de fapt
e doar închipuirea lui de sine.
Sfântul Siluan spune că smerenia e lumina în care Îl vedem pe Dumnezeu. Atât timp cât cugetul e umflat de mândrie, el nu crede cu adevărat în Dumnezeu și nu simte nevoia să se conformeze voinței Lui dar se euforizează pătimaș pentru imaginara iubire pe care ar avea-o pentru El.
Smerenia e o mare taină iar calea către ea e ura de sine. Trebuie să conștientizăm răutatea care se află în noi, mândria, egoismul și atunci vor începe să ni se deschidă ochii.
Ura de sine pe care trebuie să o avem este poruncită de Hristos:
Cine ține la sufletul lui îl va pierde, iar cine-și pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Mt 10, 39)
Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. (Lc 14, 26)
Topicul acesta l-am creat pornind de la un capitol din cartea arhimandritului Sofronie, capitol pe care îl poți citi aici, ca să te lămurești mai bine despre ce e vorba:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ine-68665.html