Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Numai ura de sine (care e totuna cu ținerea minții în iad) ne poate feri de mândrie. Creșterea conștiinței propriei răutăți trebuie să devină o stare permanentă, numai astfel vom evita înălțările minții. Dar cum am zis, fără exagerări.
Iar obsesia cu iubirea duce, paradoxal, la o slăbire a apropierii între oameni sau între oameni și Dumnezeu. Oamenii și Dumnezeu, persoanele sunt mai importante ca iubirea. Iubirea a ajuns un concept abstract, desprins de persoane, prin care unii își afirmă superioritatea în fața altora sau în forul lor lăuntric.
Titlul acestui topic vroia să atragă atenția că adevărata iubire este smerenia. Bunătatea și celelalte virtuți decurg din smerenie, nu invers.
|
Eu inteleg ce vrei sa spui mai ales prin expresia
"Creșterea conștiinței propriei răutăți trebuie să devină o stare permanentă" si sunt perfect de acord cu ea. Problema e la iubire pe care eu o vad altfel, adica fara exercitiul ei, uneori poate exagerat, alteori poate gresit directionat, dar totusi fara exercitiul iubirii riscam sa ne transformam intr-un bloc de gheata "perfect, pur si transparent", dar cu ce folos?
Har, smerenie si jertfa de sine.