Iubirea prin ura de sine

[Traditie1]

În prealabil postat de MariS_

Iubirea prin ura de sine mi se pare nefericita chiar exprimarea. Iubirea nu poate proveni si nici macar creste din ura de altceva. Eu inteleg ce a dorit autorul sa exprime dar mi se pare un exces insasi exprimarea aceasta. Lepadare de sine e cu totul altceva. Lepadarea nu presupune ura ci detasare, detasare de egoism, detasare de mandrie, detasare de valorile false ale lumii. Dar nu ura, aici cred ca deja e exces. Cand ajungi la ura nu mai poti iubi curat pentru ca nu poti tine doi pepeni intr-o mana. Deci, inteleg sensul formularii dar nu sunt de acord cu forma in care e exprimat. Ar trebui inlocuit cuvantul ura din ea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Numai ura de sine (care e totuna cu ținerea minții în iad) ne poate feri de mândrie. Conștiința propriei răutăți trebuie să devină o stare permanentă, numai astfel vom evita înălțările minții. Dar cum am zis, fără exagerări.

Iar obsesia cu iubirea duce, paradoxal, la o slăbire a apropierii între oameni sau între oameni și Dumnezeu. Oamenii și Dumnezeu, persoanele sunt mai importante ca iubirea. Iubirea a ajuns un concept abstract, desprins de persoane, prin care unii își afirmă superioritatea în fața altora sau în forul lor lăuntric.

Titlul acestui topic vroia să atragă atenția că adevărata iubire este smerenia. Bunătatea și celelalte virtuți decurg din smerenie, nu invers.