păi dinspre teologie înspre psihologie nu cred că e așa greu....adică eu unul, departe fiind de a fi cine știe ce trăitor autentic, atunci când am parcurs manualul de introducere în psihologie al lui Zlate, făcând abstracție de conceptele pretențioase și prost definite, am avut senzația că citesc nelămuririle existențiale ale unui elev de liceu...nu spun asta spre denigrarea autorului, Dumnezeu să-l odihnească, ci pt a sublinia ideea că dacă mie mi-a fost ușor să observ ce anume de acolo are putere explicativă și ce nu, cu atât mai mult unui om de duh îi va fi ușor sa ia tot ce are bun o știință ca psihologia sau sociologia și să îi articuleze teoriile explicative care stau în picioare conform principiilor duhovnicești...dealtfel sociologul Ilie Bădescu a realizat treaba asta cu succes prin opera sa ”Noologia”.....nu vreau să simplific prea mult problema...realizez că odată cu tratarea unor probleme mai spinoase pot interveni dificultăți...dar cred că aceasta se întâmplă mai ales din pricina stării noastre duhovnicești proaste care ne face să ne învârtim în jurul cozii în demersurile noastre gnoseologice indiferent câtă teorie am asimilat în prealabil.