[luciand]

În prealabil postat de Adriana3

Avand in vedere ca nu am facut altceva decat sa continui cu intrebarile pentru clarificarea a ceea ce ai scris si nicidecum sa impun eu vreo alta varianta, ci am cerut doar sa arati pe ce argumente se sprijina varianta ta, nu pot considera ca am rastalmacit ceva. Eu am asteptat raspunsuri. Din atitudinea ta vad ca raspunsurile nu exista si era de asteptat din moment ce de aproape 1000 de ani, se arunca pisica in curtea vecinului si vecinul o arunca inapoi, in loc sa hotarasca amandoi, de comun acord, ce sa faca cu pisica.

Cat despre pilda din Pateric sunt perfect deacord cu ea, exceptand faptul ca se vede ca este o pilda inventata, pentru ca omul nu se pune la taclale cu diavolul ca sa afle adevaruri de la Tatal minciunii. Si omul nu ajunge pe lumea cealalta imbracat cu haine pamantesti. In schimb pilda este construita cu scop anume, ca sa arate ca o credinta fara fapte este moarta, fara fapte tot in Iad se ajunge. Tu ai vrut sa arati pe dos, ca se refera la credinta, deci tu esti cel care le rastalmacesti. De asta zic mereu ca cine nu este in stare sa inteleaga Evanghelia nu va intelege nici cuvantul vreunui sfant sau alte pilde. Le rastalmaceste pe toate. Fratii calugari care mai gresesc, care mai cad, nu in dogme gresesc, dimpotriva, in dogme sunt cu totii tari ca altfel nu ar fi primiti in manastire, ereticii nu sunt tinuti prin manastiri. Greseala calugarilor este in fapte, ganduri, lenevie etc.

Un Paste Fericit si tie!
Multumesc pentru floare :)

Hristos a Înviat!
Revin, deşi nu am dorit iniţial asta. Din mai multe motive.
În primul rând, pentru ca să nu creadă cineva că m-am oprit din cauză că Ortodoxia nu mai are răspunsuri la întrebări. Ei, bine, Ortodoxia are răspunsuri la toate întrebările, puse sau nerostite încă! Şi nu neapărat printr-un om sau altul, ci prin Sfinţii Părinţi, care ne-au lăsat scris tot ceea ce ne era necesar şi suficient pentru ca să nu ne rătăcim în hăţişurile ereziilor. Dogmele formulate la cele şapte Sinoade Ecumenice, tocmai asta sunt: nişte borne care să ne arate nouă, celor neştiutori, limitele până la care ne putem întinde pentru a nu cădea în capcanale ereziilor. Pentru că ereziile sunt, de fapt, depărtarea de Hristos, ruperea de Credinţa cea Dreaptă - Orthodoxia - a cunoaşterii Dumnezeului celui Treimic - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Celălalt motiv este pentru că, deşi ai răstălmăcit ceea ce am scris în ultimul mesaj, văd că totuşi mai ai dorinţă de a rămâne pe calea cea dreaptă.
Iar ultimul este pentru că am observat că ultimele tale rânduri au fost scrise sub imperiul unei tulburări şi a unei puternice supărări şi nu vreau ca aceasta să fie ultima impresie.

În legătură cu exemplul din Pateric, ales, vreau să-ţi explic de ce nu este aşa cum ai zis tu.

Cele opt "gânduri ale răutăţiii", în tradiţia Ortodoxă sunt: lăcomia pântecelui – gastrimargia, desfrânarea – porneia, iubirea de arginţi – phylargyria, mânia – thymos, întristarea – lype, plictiseala – akedia, slava deşartă – kenodoxia şi mândria – hiperephania. Aceasta este o ordine ascetică, de luptă. Este o ordine crescătoare în raport cu greutăţile şi încercările vieţii monahale (monos = singur) şi se referă la cele trei faze prin care trece omul în progresul său duhovnicesc. Ea începe cu lupta patimilor celor mai materiale, cele trupeşti (lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi), pe măsură ce omul înaintează în urcuşul duhovnicesc, trece la faza a doua, la lupte cu patimile sufleteşti (mânia, întristarea, plictiseala), iar în ultima fază – atinsă doar de cei aproape de desăvârşire, de cei cunoscători, omul se luptă cu patimile spirituale subtile (slava deşartă şi mîndria). Această ultimă fază a luptei este, de fapt, o luptă cu gândurile, cu propriile nelinişti. Ei bine, în această fază a luptei, sufletul creştinului nu este încercat de afecţiunile pasionale rezultate din contactul cu lucrurile (faza întâi) şi cu oamenii (faza a doua), ci de reprezentările mentale, de gânduri activate în memorie de duhurile necurate. La acest gen de experienţe fac referire pildele Patericului (fie el Egiptean sau sinaitic) şi ale Limonariului. Aici se insinuează diavolul în lupta omului spre desăvârşire, iar aceşti monahi, anahoreţi, erau supuşi unor riscuri psihologice suplimentare datorită izolării şi singurătăţii îndelungate, datorită rutinei, datorită condiţiilor grele şi exceselor ascezei şi ale vieţii contemplative.
Ei bine, lista de luptă, ascetică a celor 8 încercări duhovniceşti din spiritualitatea Răsăriteană, rămasă Ortodoxă, în contact cu scolastica apuseană, a fost întoarsă pe dos şi restrâsă la 7 păcate capitale (slava deşartă – innanis gloria, invidia – invidia, intristarea – ira, avariţia – avaritia, lăcomia pântecelui – ventris inghivies şi desfrânarea – luxuria), toate pornind de la rădăcina (radix) păcatelor – mândria.
Astfel, dintr-o luptă cu patimile, cu gândurile, pentru dobândirea liniştii înterioare şi care avea ca finalitate viaţa de rugăciune şi contemplaţie a cunoaşterii lui Hristos, a rezultat o listă teoretică, care porneşte de sus în jos, dinspre spiritual spre carnal. „Gândurile” sunt înlocuite de „vicii” iar finalitatea, din duhovnicească (spirituală) devine socială. Prin intermediul scolasticilor, această abordare a pătruns în toată spiritualitatea creştină apuseană şi a intrat în toate catehismele. De aici au pătruns, din păcate, şi au viciat şi viziunea ortodoxă.
Iar noi, astăzi, datorită superficialităţii şi suficienţei în a ne cunoaşte adevărata credinţă şi adevărata Tradiţie, cădem în greşeli mult mai grave, până la a ne nega izvoarele şi fiinţa.

PS
În legătură cu discuţia despre Papa Teofil a bisericii Copte, trebuie făcută o precizare. Discuţia nu are obiect pentru simplul fapt că biserica Coptă nu este Ortodoxă (ca şi biserica Armeană şi cea Maronită, de altfel). Mai mult, biserica Coptă este schismatică şi eretică, chiar dinainte de Marea Schismă din 1054. Ea face parte dintre bisericile necalcedoneene, adică cele care nu au acceptat hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, prin care a fost combătută erezia monofizită a lui Eutihie. El propovăduia că în Hristos există doar firea dumnezeiască, învăţătură greşită şi neadevărată deoarece Hristos este o singură Persoană în care coexistă cele două firi: cea Dumnezeiască şi cea omenească, după cum mărturisim în Crezul niceeo-constantinopolitan!