[Tangun]

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

Putem atrage numai circumstanţe pozitive în viaţă? Dacă atitudinea şi gândirea noastră sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente şi situaţii pozitive, nu-i aşa?

Nu. Ce este pozitiv şi ce este negativ? Aveţi o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmplă un lucru negativ, există o lecţie profundă ascunsă în acel eveniment, deşi în momentul respectiv poate că nu o sesizaţi. Chiar şi o boală scurtă sau un accident vă pot arăta ce este real şi ce nu este real în viaţa voastra, ce contează şi ce nu contează în ultimă instanţă.

Dintr-o perspectivă superioară, condiţiile sunt întotdeauna pozitive. Ca să fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Şi când trăiţi acceptând complet starea de fapt — singurul mod sănătos de a trăi — nu mai există „bine” şi „rău” în viaţa voastra. Există numai un bine superior — în care este inclus şi „răul”. Totuşi, din perspectiva minţii există bine-rău, plăcere-neplăcere, iubire-ură. De aceea, se spune în Cartea Genezei că Adam şi Eva nu au mai avut voie să rămână în „rai” după ce au „mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului”.

Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.